Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.
Respingeţi tot ce este duh al curiozităţii. Faceţi-vă treaba fără să vă grijiţi a şti dacă şi ceilalţi şi-o fac. Când curiozitatea lipseşte, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu poţi păcăli pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi de drept, încât nimic nu i se poate ascunde.
„Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pre fratele meu”, zice Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem a ne compara străduinţele cu ale altuia, vrăjmaşul poate găsi mijloace să ne descurajeze.
Când se întâmplă între oameni certuri, împotriviri, silnicii, unimea nu se poate păstra decât dacă fiecare se hotărăşte să rabde neputinţele celorlalţi. După Apostolul Pavel, mai bine rabzi ocară decât să ocărăşti.
Dacă ne rugăm statornic pentru dragostea fraţilor şi surorilor noastre, spre a străbate calea vieţii în acelaşi duh şi în unimea dragostei duhovniceşti, mai uşor vom putea ajunge la asemănarea cu Hristos. Dacă însă ne oprim asupra amănuntelor şi neajunsurilor de neocolit în viaţa din afară, vom pierde harul contemplării Celui Vecinic.
Când ne lovim de o problemă, cei mai mari se pun în slujba celuilalt. Este singura ieşire cu putinţă. Aşa cum zice Hristos, cei ce voiesc a fi cei mai mari să se facă slujitori şi robi chiar şi ai celor mai slabi.
Extras din Din viaţă şi din Duh – Arhimandrit Sofronie Saharov, Editura Reîntregirea.
