Reţetele Sfinţilor pentru lucrarea virtuţii

– Gheronda, care sunt însuşirile Sfinţilor?

– Dragostea cu smerenia, simplitatea cu discernământul sunt însuşirile Sfinţilor. Dacă omul se sileşte pe sine cu discernământ să urmeze vieţuirea Sfinţilor, se sfinţeşte şi el.

Vom fi ajutaţi mult în lucrarea pentru dobândirea virtuţilor dacă îi luăm drept pildă pe Sfinţi. Comparându-ne pe noi înşine cu Sfinţii, ne vedem propriile patimi, ne mustrăm pe noi înşine, ne smerim şi ne nevoim cu mărime de suflet şi cu râvnă dumnezeiască să le urmăm pilda. Nu avem nicio îndreptăţire să nu sporim, atâta vreme cât avem reţetele Sfinţilor şi viaţa lor, pilda lor cea sfântă. Toţi Sfinţii sunt copii ai lui Dumnezeu şi ne ajută pe noi, copiii sărmani ai lui Dumnezeu, arătându-ne chipul în care ne putem izbăvi de meşteşugirile celui viclean.

Prin cercetarea Vieţilor Sfinţilor sufletul nostru se înflăcărează şi este îndemnat să le urmeze pilda şi să înainteze cu vitejie în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Aceeaşi nebunie duhovnicească poate fi văzută la toţi Sfinţii, doar că la fiecare apare sub alt chip. Vede dragostea pe care o aveau pentru Dumnezeu şi astfel se aprinde înlăuntrul lui dumnezeiasca râvnă de a-i imita.

– Gheronda, câţi ani trebuie să citească cineva Sinaxarul zilei?

– Continuu, toată viaţa. Însă, oricât de multe s-ar fi scris în Sinaxare, în realitate sunt puţine, pentru că de la Sfinţi nu ne-a rămas povestită toată viaţa lor, ci doar o revărsare din preaplinul ei. Ar fi fost fără de minte Sfinţii, dacă ar fi arătat cele pe care le-au trăit în ascuns. Sunt de ajuns însă şi puţinele lucruri pe care le cunoaştem din viaţa lor, ca să ne fie de ajutor, cu condiţia ca acestea să ne străpungă inima, pentru a le pune în practică.

– Gheronda, mi se pare greu să fac ceea ce făceau Sfinţii. De pildă, Sfânta Singlitichia[1], ce asceză a făcut până la sfârşitul vieţii ei, deşi suferea de o boală cumplită! Şi Cuviosul Varsanufie[2], câţi ani a păstrat o tăcere desăvârşită!

– În regulă. Dacă vrei să-l urmezi pe Cuviosul Varsanufie, încearcă cel puţin să nu vorbeşti atunci când ţi se face o observaţie. Cât despre asceza Sfintei Singlitichia, văd şi eu că nu poţi să te nevoieşti trupeşte atât de mult, fiindcă nu rezişti. Dar cred că poţi să-i urmezi nevoinţa lăuntrică; şi la capitolul ăsta ai mult de lucru. Mă rog ca Sfânta să-ţi dea puţine din multele virtuţi pe care ea însăşi le avea.

[1] Pomenirea ei se săvârşeşte la 5 ianuarie.

[2] Pomenirea lui se săvârşeşte la 6 februarie.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 13, 9–13)

Next Post

Vameșul și fariseul

Related Posts
Total
0
Share