Rolul Ortodoxiei în lume se rezumă la mărtu­risirea adevărului, la „propovăduirea Apostolilor şi la dogme.

Monahul Teoclit Dionisiatul

Ortodoxia este întemeiată de douăzeci de se­cole prin Sfânta Scriptură, Sinoadele Ecumenice, Sfânta Tradiţie şi prin sângele mucenicilor şi măr­turisitorilor.

Strădaniile de unire cu catolicismul, de vre­me ce acesta rămâne în erezia şi inovaţiile lui, sunt pentru noi primejdie de abatere dogmatică, de zădărnicire a sângelui vărsat de mărturisitorii noştri şi de deviere de la învăţătura Sfintei noas­tre Biserici.

Mult-dorita „unire” este pentru noi ortodoc­şii nesuferită, şi dacă se va înfăptui va eroda cu­getul ortodox şi va fi izvorul multor rele.

Unirea ca idee şi consecinţele ei practice sunt ruşinoase pentru noi ortodocşii. în plus, Scriptura interzice tovărăşia cu cei de altă credinţă. Dacă erezia este „hulirea Sfântului Duh” şi conduce la lipsirea lucrării Lui dumnezeieşti, cum se va face colaborarea cu „cei ce se împotrivesc Duhului Sfânt”? Poporul nostru simplu se va afla în pri­mejdie din pricina relaţiilor cu purtătorii de de­moni protestanţi şi papali. Mulţi se vor converti la catolicism şi protestantism, căci prin „colaborare” se vor toci cu timpul diferenţele Părinţilor”. Doar atât…

Bună este iubirea, dar mai bună este ura când vine vorba de credinţă. Desigur, nu să-i urâm pe oameni, ci cugetele lor eretice.

Creştinismul încurajează iubirea, dar reco­mandă şi ura. Fără ură faţă de păcat, virtutea este imposibilă. „Măsura virtuţii este ura faţă de pă­cat”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Şi dacă sun­tem datori să urâm păcatul moral, cu atât mai mult „păcatul împotriva Duhului”.

Sfântul Nicodim Aghioritul a clarificat atitudinea ortodocşilor faţă de eretici, scriind: „Cugetele eretice şi moravurile nelegiuite ale la­tinilor şi ale altor erezii trebuie să le urâm şi să le respingem”.

Noi nu suntem mai sfinţi şi mai înţelepţi de­cât acei fericiţi bărbaţi care au urât erezia, socotind-o pricina pierzaniei.

Monahii sunt, după părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, „rinichii Bisericii”. Despre cinul monahal, Sfântul Patriarh al Constantinopolului, Grigorie al Vl-lea, spune doar cuvinte frumoase şi o consideră pavăza Ortodoxiei. „…Ereticii de as­tăzi – scrie în circulara sa din anul 1836 – pentru a molipsi religia adevărată… au vărsat microbul din sufletele lor veninoase prin mulţimi de pala­vre împotriva Turmei Ortodoxe veghetoare şi au făcut totul pentru a se împotrivi şi vătăma prin planurile lor viclene cinul monahal… Dar au vă­zut, netrebnicii, că în acest cin până astăzi sunt cuvântătorii adevărului şi călăuzitorii tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta sfintele dogme şi morala dreaptă. Această tagmă n-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o, a păzit-o şi a statornicit-o pe aceasta prin trăirea duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri”.

(Fragmente din articolul Ortodoxia şi Vaticanul, al revistei „Biblioteca Aghiorită”, Sot. Shoina Voios, nr. 60, 1962)

Total
139
Shares
Previous Post

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul – 24. Muncă și pregătire

Next Post

Cu cât cârtește cineva mai mult, cu atât se distruge pe sine

Related Posts