Constantin Tuleașcă este unul dintre cei mai importanți neurochirurgi din lume. La 43 de ani, ieșeanul a fost deja multi premiat de organizații internaționale de renume.
În 2015, a devenit primul român onorat cu un premiu (Auguste Secrétan) al Academiei Naționale de Medicină, Paris, pentru lucrările sale cu privire la tratamentul radiochirurgical al nevralgiei de trigemen.
Într-un interviu acordat Televiziunii Române, reputatul medic a explicat că rugăciunea și „smerenia” sunt cele mai simple căi de refacere a celulei nervoase.
„Cu toții avem tabieturi, care sunt foarte importante. Cu toții avem exerciții de liniștire a creierului: la mine e rugăciunea, la alții e altceva. O plimbare în natură, o discuție cu cineva.
Calea cea mai simplă spre refacerea celulei nervoase, o să vă dau un răspuns non-conformist și repetitiv, rugăciunea. N-am altul. Și smerenia, în sensul ei cel mai pur.
Înțelegerea faptului că nu suntem singuri, chiar dacă suntem unici, avem o forță care ne dirijează. O întoarcere la patrimoniul originar de unde am venit.
Regenerarea celulei nervoase la mine trece prin rugăciune și Nicolae Botgros”, a spus Tuleașcă la TVR.
Neurochirurgul avertizează asupra pericolelor prezentate de rețelele sociale pentru dezvoltarea armonioasă a omului.
„Contradicțiile omului vin din faptul că nu mai are un sistem de valori, nu cred că e numai generația actuală, ci e una globală. Suntem într-o goană după tik-tok, Instagram, după validare.
Facem poze când mâncăm, când ne plimbăm, tot timpul.
Rețelele de socializare sunt un drog. Un drog cerebal. Generează o adicție imediată. Vedem oameni și cum dorim să ne comparăm cu ei.
Viața noastră se desfășoară într-un cadran, ne-am încadrat singuri în cadranul unui telefon. E complet anormal. Nu suntem planificați să funcționăm așa”, a spus neurochirurgul.
În fața bolii – avem ca scut credința
Constantin Tuleașcă își găsește liniștea în Bisericile din Bucovina și spune că simte „darul Providenței” în fiecare dimineață.
„Darul Providenței îl simt în fiecare dimineață, mă gândesc că sunt viu, plec spre spital. Când plec dimineața îmi spun că am primit în dar încă o zi.
În privința operațiilor, am simțit mâna providenței în fiecare zi, pentru că nu există operație simplă. Și operațiile pe care le facem non-stop, regulat, pot să se termine prost”, a mai declarat el.
„În fața bolii nu avem decât credința”, a mai adăugat domnia sa.
Sursa: http://r3media.ro