Preot Ioan Istrati
Stăteam duminică și mă gândeam. Cei mai mulți oameni care vin la mine, vin plângând. E așa de trist. Stau cuminți la coadă, se foiesc un pic, așteaptă. Iar când au ajuns în fața mea izbucnesc în lacrimi. Unii au cancer, cei mai mulți. Alții au copii bolnavi de autism. Unii mai au câteva zile de trăit. Alții sunt purtați pe brațe de cei dragi. Durere. Suferință atroce. Și plâns.
De piatră să fii și te transformi în pulbere.
I-aș îmbrățișa strâns, i-aș săruta, le-aș lua durerea cu mâna, dar nu pot. Suferința rămâne. Aș plânge în hohote, dar mă stăpânesc. Îmi înfig unghia arătătorului în degetul mare până la sânge să nu plâng și eu.
Și le fac rugăciuni. Chem armatele de lumină ale Îngerilor și ale Sfinților în acest război înfricoșat împotriva morții. Îi pun să se roage. Acatistele, Paraclisele, Psaltirea, toate, te pun în starea de rugăciune. Adică de abandonare totală în mâinile lui Dumnezeu. De smerenie zdrobită. De credință puternică. De speranță neclătinată. De iubire sinceră.
În această stare de rugăciune intră Dumnezeu. Sufletul care se roagă plângând devine Biserică. Și Dumnezeu iubește să Își facă cuib în inima Altar. Și vine. Și vindecă. Și șterge rănile. Și aduce viața.
În această minune a rugăciunii, preotul e doar un asistent. E un ajutător. Un îndemnător la cucerire de sine și de ego. Un martor al smereniei.
Mă rog și eu, dar n-am pretenția că pot ceva. Sunt doar un bebeluș răzgâiat care tot îl deranjează pe Sfântul Ioan și-l bate la cap. Dar Sfinții nu se supără dacă îi rogi. Se supără doar dacă nu-i rogi nimic.
În acest cutremur de ființă stârnit de rugăciune, Dumnezeu reașează ființa în locul ei de lumină. El deschide izvoarele nesfârșite ale iubirii Sale și miruie și inundă cu har și scaldă cu vindecări. Și ne împovărează cu îndurările Lui.
Și mulți oameni care au venit la mine plângând – și la orice preot rugător – vin iară. Și iară plâng.
Dar acum e plângere de bucurie. De vindecare. De mulțumire. Și mă strâng în brațe. Și vezi viața țâșnind din ochii lor. Oameni pierduți care acum plâng de fericire.
Și realizezi din țărâna în care ești, că rugăciunea este cea mai mare putere a acestei lumi și a lumii lui Dumnezeu.
Rugăciunea este Însuși Dumnezeu Care lucrează toate iubindu-ne și plângând.
