Rugăciunea fierbinte a mamei întristate

Cuviosul Filothei, lucrătorul cel bun al Evangheliei, as­cetul şi „nebunul pentru Hristos”, locuitorul pustiului, al munţilor şi al peşterilor, precum spune Apostolul Pavel[1], diamantul cel nebiruit şi viteazul cu sufletul, după ce şi‑a făcut o mică colibă, „a rămas singur rugându‑se lui Dumnezeu. În toate zilele se hrănea numai cu pâine şi sare, iar de multe ori postea toată săptămâna şi numai sâmbăta şi duminica mânca”. Această minunată floare dumneze­iască a înflorit în secolul al XV‑lea.

Din viaţa sa cea plină de suferinţe povestim o întâm­plare minunată, care i‑a şi arătat calea pe care trebuia să meargă, şi anume cea a ascetismului.

Când era mic, a plecat de frica agarenilor împreună cu fratele şi cu mama lor din patria natală, Elat din Asia Mică, şi s‑au aşezat în oraşul Hrisopoli din Macedonia.

În acea vreme a venit firmanul[2] sultanului, care po­run­cea să fie adunaţi copiii creştinilor şi trimişi apoi să slujească ca soldaţi în corpul ienicerilor.

Mulţi dintre ei erau hărăziţi să devină „în loc de fii ai lui Dumnezeu, fii ai lui antihrist”. Împreună cu alţi copii ai creştinilor, i‑au luat şi pe cei doi fraţi orfani şi i‑au adus la Amira, care i‑a închis în temniţă. Nefericita mamă în fiecare zi îşi plângea văduvia ei. Singura ei mângâiere era Maica Domnului, pe care o ruga în fiecare zi să‑şi facă milă cu co­piii ei care erau în robie, să‑i scape din mâna necredincioşi­lor şi să nu‑şi piardă sufletele.

Maica Domnului, ca o milostivă şi milosârdă ce este, a auzit rugăciunea fierbinte a acelei mame întristate şi i‑a izbă­vit pe cei doi copii ai ei într‑un chip minunat. De altfel, şi Maica Domnului a rămas cândva fără Fiul ei cel preascump, pe Care Îl luaseră alţi… agareni şi Îl răstigni­seră.

Într‑o seară Maica Domnului a apărut în temniţă sub chipul mamei lor şi le‑a spus:

–   Sculaţi‑vă, copiii mei iubiţi, şi urmaţi‑mă!

Uimiţi, copiii s‑au ridicat şi au urmat‑o. La cuvântul Maicii Domnului, porţile temniţei s‑au deschis singure, iar ei au ieşit afară. Cam pe la vremea Utreniei au ajuns la Neapoli (Kavala), unde era o mănăstire închinată Maicii Domnului. Ajunşi aici, Maica Domnului le‑a poruncit copii­lor să rămână în mănăstire, spunându‑le:

–   Aici, copiii mei, veţi primi Sfânta Schimă. Să vă supu­neţi proestosului şi la toată frăţimea, iar eu voi veni iarăşi să vă văd dacă aţi sporit în virtute.

După ce a spus acestea, Maica Domnului şi‑a luat ră­mas bun de la copii şi s‑a despărţit de ei.

Copiii au spus egumenului toată întâmplarea, iar acesta, ca un înţelept ce era, a cunoscut că puterea dumneze­iască i‑a izbăvit pe copii, şi‑L slăvea pe Cel Atotputer­nic şi pe Maica Domnului. Pe copii i‑a încredinţat unui stareţ virtuos, pentru a‑i învăţa ascultările călugăreşti. Mai întâi i‑a pus să săvârşească ascultarea de paraclisier, pe care ei o îndeplineau cu multă sârguinţă, încât toţi se minunau de marile lor virtuţi. De asemenea se sileau să‑i întreacă pe toţi fraţii în ascultare şi în smerenie.

Mama lor, însă, nu ştia nimic despre eliberarea lor în chip minunat. Trăia mereu cu gândul la copiii ei şi se ruga Maicii Domnului, în care îşi punea toată nădejdea.

După ce a trecut destul timp, ea a fugit de zarva lumii şi s‑a făcut monahie. Acel egumen al celor doi fraţi păstorea şi o mănăstire de femei, care se găsea oarecum aproape de cea de bărbaţi. El a făcut‑o monahie pe mama celor doi copii, punându‑i numele Evdochia.

Odată, la un praznic toate monahiile au mers la mănăsti­rea de călugări, pentru a serba acolo. Printre aces­tea se afla şi mama copiilor, monahia Evdochia.

Prin bunăvoinţa Domnului, după Sfânta Liturghie, unul din fraţi l‑a strigat pe celălalt pe nume, pentru o oare­care slujire în biserică. Mama, care se găsea în pronaosul bisericii şi care auzise numele copiilor ei, i‑a recunoscut. Inima i s‑a sfâşiat de emoţie şi de bucurie şi a leşinat. Când şi‑a revenit, şi‑a îmbrăţişat copiii şi cu lacrimi în ochi îi să­ruta, nemaisăturându‑se de vederea lor.

[1] Evrei 11, 38.

[2] Firman – ordin emis de sultan prin care, de obicei, erau numiţi sau maziliţi guvernatorii şi domnitorii din ţările vasale Imperiului Otoman.

Extras din Patericul Maicii Domnului– Arhim. Teofilact Marinakis, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Fără urme de pași pe zăpadă

Next Post

Sufletul tânjeşte cu putere după harul lui Dumnezeu

Related Posts
Total
0
Share