Pe 9 noiembrie, la o zi după sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii oștilor cerești, Biserica noastră Ortodoxă ne îndeamnă să-l cinstim și să-l pomenim pe unul dintre cei mai iubiți Sfinți ai vremurilor moderne – Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina. Un mare Sfânt făcător de minuni, grabnic ajutător în suferință, luminător al Ortodoxiei și neobosit mărturisitor al lui Hristos. În viața sa pământească, Sfântul Nectarie a trăit asemenea unui Înger, îmbrățișând rugăciunea neîncetată, tăcerea, smerenia, postul și milostenia.
De aceea, am hotărât ca, materialul de la finalul acestei săptămâni să i-l dedicăm, să fie prinosul nostru de cinstire adus Sfântului, împreună cu dumneavoastră […] pentru ca și cei care nu l-au cunoscut până acum să știe că îl au acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, rugător, mijlocitor și… prieten de nădejde. Apropo, câți dintre dumneavoastră știți care a fost prima minune pe care a săvârșit-o Sfântul Nectarie după ce a trecut la cele veșnice? Vă invităm să aflați răspunsul în rândurile de mai jos!
Sfântul prigonit, dar statornic în credință
Înainte de a da răspuns la întrebarea de mai sus, vă propunem să rememorăm câteva aspecte esențiale din viața Sfântului Nectarie. Născut pe 1 octombrie 1846 în Silivria, un mic oraș din Tracia, în nordul Greciei, Sfântul Nectarie, pe numele său de botez Anastasie, provenea dintr-o familie modestă, dar deosebit de credincioasă. După primele clase, tânărul Anastasie s-a mutat la Constantinopol, unde a studiat teologia și a aprofundat scrierile Sfinților Părinți, întreținându-se prin muncă. La vârsta de 20 de ani, atras de chemarea divină, a plecat spre insula Hios, unde a devenit învățător și mai târziu a intrat în monahism, primind numele Lazăr în 1876. Curând după aceea, a fost hirotonit diacon și a primit numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viața.
După ce și-a finalizat studiile teologice în 1886, Sfântul Nectarie s-a stabilit în Alexandria, Egipt, unde a fost hirotonit preot, apoi arhimandrit. În 1889, patriarhul Sofronie l-a numit mitropolit de Pentapole, iar în Cairo s-a remarcat ca un păstor iubit pentru smerenia și blândețea sa. În 1890, din pricina invidiei, a fost demis și nevoit să părăsească Egiptul. S-a retras la Atena, unde a predicat și a predat la școala teologică Rizarion până în 1894, formând generații de tineri pe calea credinței.
Dorind o viață mai aproape de Hristos și mai departe de zbuciumul lumii, între 1904 și 1907, Sfântul Nectarie a întemeiat o mănăstire de maici pe insula Eghina, unde a trăit în rugăciune și smerenie. Mulți bolnavi și săraci au găsit alinare și vindecare prin rugăciunile sale, iar viețuirea sa sfântă i-a adus iubirea și respectul celor din jur. Deși a fost adesea calomniat și prigonit, el a rămas statornic în credință. În preajma sfârșitului său, și-a anunțat ucenicii despre plecarea la Domnul, iar după o suferință îndelungată, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Prima minune a Sfântului Nectarie, după trecerea la Domnul
Sfântul Nectarie și-a dat sufletul în mâinile Domnului în seara zilei de 8 noiembrie 1920, adică acum 104 ani. Maicile din Eghina, care îl vegheaseră fără încetare până în ultima clipă, plângeau fără încetare pentru pierderea părintelui lor duhovnicesc. Vestea s-a răspândit rapid în întreaga insulă, iar locuitorii, cu inimile îndoliate, s-au adunat în micul port al orașului, așteptând întoarcerea trupului neînsuflețit al ocrotitorului lor. Totuși, un sentiment de pace și de nădejde le pătrundea sufletele, făcându-i să înțeleagă că, deși Părintele Nectarie nu mai era printre ei, deveniseră mai bogați cu un mijlocitor puternic înaintea Mântuitorului Hristos. Știau că acest sprijin nu va lipsi niciodată, că el va ocroti în continuare mica lor insulă și va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acelor locuri. Minunile aveau să le confirme aceasta, chiar din noaptea în care sufletul său a părăsit trupul acesta pământesc.
Un detaliu care nu este consemnat în viața sa și nu este foarte cunoscut nouă, celor de astăzi, este momentul în care câteva maici de la mănăstirea din Eghina au mers la spital spre a-l pregăti pe Sfântul Nectarie pentru întoarcerea acasă. Ajunse la spitalul din Atena, maicile au intrat în salon pentru a pregăti trupul Sfântului și au decis să-i schimbe câteva haine. Alături de Sfântul Nectarie, în aceeași cameră de spital, era internat un om paralizat de la mijloc în jos, după un accident deosebit de grav. Medicii îi anulaseră orice speranță de recuperare, considerând că măduva spinării fusese lezată ireversibil. Din puncte de vedere medical, măduva spinării este o parte esențială a sistemului nervos central, care transmite semnalele între creier și restul corpului. Atunci când măduva spinării este deteriorată, prin traumatisme (accidente, căderi, lovituri), poate apărea paralizia, iar aceasta poate afecta diferite părți ale corpului, în funcție de locația leziunii.
Pentru o clipă, maicile au așezat peste picioarele celui paralizat vesta neagră de lână pe care Sfântul o purtase și, atunci s-a petrecut marea minune: bărbatul a simțit o senzație ciudată, ca un curent electric care i-a străbătut trupul, iar „legăturile” nevăzute care-l ținuseră nemișcat păreau să se fi rupt. A simțit că își recâștigase puterea de a păși și, cu grijă, a început să-și miște picioarele. Uimit, s-a ridicat, a făcut câțiva pași și, nevenindu-i să creadă, a izbucnit în lacrimi. Imediat, a înțeles ce se întâmplase: fusese martorul primei minuni a Sfântului Nectarie, petrecută la câteva ceasuri după trecerea sa la Domnul. Sfântul care îl încurajase și îi dăduse nădejde timp de o lună, îi dăruise acum darul vindecării. Cel mai de preț dar pe care îl poate avea omul în această lume.
Maicile au rămas și ele fără cuvinte. Au văzut cu ochii lor cum omul care fusese imobilizat și care deja aproape că se obișnuise cu ideea că nu va mai merge vreodată, se plimba printre ele cu lacrimi de bucurie în ochi. Realizând că au fost părtași la această mare minune, s-au aplecat să sărute Moaștele Sfântului Nectarie, slăvindu-L pe Dumnezeu și mulțumimdu-I pentru acest mare dar. Apoi, au chemat imediat medicii spitalului, care la rândul lor nu-și puteau explica ce s-a întâmplat și cum diagnosticul crunt se schimbase într-o mare bucurie.
Trupul Sfântului Nectarie a fost dus, apoi, în Eghina, iar de atunci și până astăzi, zi de zi, credincioși din toate colțurile lumii vin și se închină la Sfintele sale Moaște , făcând din mănăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj al Greciei și unul dintre cele mai vizitate locuri de pe întregul pământ. Demn de menționat este și faptul că, unul din locurile pe care Sfântul Nectarie și-a dorit să le binecuvânteze într-un mod aparte este și Mănăstirea Radu Vodă din București, unde un mic fragment din Sfintele sale Moaște, primit în anul 2002, se află așezat în pronaos, într-o raclă de argint. În țara noastră, părticele din Moaștele Sfântului Nectarie se mai regăsesc la Mănăstirea Putna din Suceava, la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iași, la Schitul Sfinții Ioan și Nectarie din Brădetu, Argeș, dar și la multe alte mănăstiri și Biserici de parohie.
În această zi de aleasă sărbătoare și prăznuire, să ne rugăm Sfântului Nectarie ca să trimită asupra noastră și asupra familiei noastre binecuvântarea sa, păzindu-ne de boli și de încercări în toți anii pe care îi avem de trăit aici, pe pământ, după rânduiala Domnului.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
