Ieromonah Savatie Baştovoi
Să lămurim tema sinelui raportat la aproapele pentru a înțelege adevăratul și unicul sens al poruncii: “Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Asceza ortodoxă, întemeiată pe experiența de mii de ani, care începe de la proroci și se prelungește pînă în zilele noastre, are în uz o seamă de cuvinte și termeni cu sensuri diametral opuse așa-ziselor “terapii” propuse de psihologia contemporană. De pildă, “stima de sine” se ciocnește de “prihănirea de sine”, nevoia de afirmare se bate cu ascultarea, îngrijirea personală cu negrija (pînă la renunțarea la haine și spălarea corpului). În Scara Sfîntului Ioan Sinaitul aflăm despre o obște de călugări care nu dormeau pe pat, ci sprijiniți de perete, în picioare, nu se îngrijeau de haine și, de la lipsa apei, aveau gurile albe și uscate. Maria Egipteanca, la fel ca și Ioan Botezătorul, dar și alte multe mii de Sfinți au rătăcit prin pustiu și munți fără pungă sau rezerve de hrană, fără haine, asemeni animalelor: “Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 38). După cum se vede, pleiada celor mai mari Sfinți “sufereau” de o evidentă scădere a “stimei de sine”.
Rămîne să vedem în ce măsură experiența Ortodoxiei se întemeiază pe Scripturi, pentru că tot ce avem în Biserică este și trebuie să fie susținut de Sfînta Scriptură.
Mai întîi, viețuirea lui Hristos și a Apostolilor, dar și a ultimului proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Ioan, care nu au avut nici casă, nici masă și care au fost uciși în cele mai crude moduri, ne arată cu prisosință că iubirea nu este deloc exprimată prin grija de trup și de propria viață.
Dimpotrivă, urmarea lui Hristos începe prin lepădarea de sine: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).
Lepădarea de sine și purtarea propriei cruci nu este o metaforă, ci merge cu adevărat pînă la moarte: “Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza” (Marcu 10, 39). Lepădarea trebuie să fie desăvîrșită, astfel încît: “Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37). Dar lepădarea nu se termină cu despărțirea de tot ce ai mai drag, ci merge pînă la totala renunțarea la sine: “Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 25).
Iată, deci, recomandările lui Hristos cu referire la iubirea de sine și, îndeobște, a sensurilor pe care trebuie să le extragem din porunca legată de iubirea aproapelui. Nu sinele este centrul poruncii, ci aproapele. Lepădarea de sine pe care ne-o cere Dumnezeu înainte de a-L urma se exersează mai întîi în relația cu aproapele: “Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (1 Corinteni 10, 24). Iată și temeiul ascultării, și a-l renunțării la sine ce se dobîndește prin prihănirea de sine.
Paradoxul dintre referința la ura față de propriul suflet și iubirea de sine ce se face de către Hristos este ușor de dezlegat. Atunci cînd Hristos le spune să își iubească aproapele ca pe ei înșiși, se referă la egoismul lor, îndemnînd la milostenie și grijă, criteriul fiind unul de netăgăduit: “ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor” (Matei 7, 12). Adică le pune o măsură mică a iubirii, diferită de cea pe care o pretinde pentru Dumnezeu: “Să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, din tot cugetul tău și din toată tăria ta”, adică nu doar prin fapte exterioare de ritual.
Așadar, pe aproapele e destul să-l îngrijești după măsura ta, împlinind nevoile exterioare, fără a face din asta o idolatrie, dar pe Dumnezeu să-L iubești din toată năzuința ta. Iar acestea s-au spus tînărului care se lăudase lui Hristos că împlinește legea, de aceea și răspunsul este unul cu scop de dojană: mergi și vinde tot ce ai și dă săracilor (lucru pe care nu era gata să-l facă și s-a mîhnit), iar despre aproapele tînărul avea o închipuire greșită, reproșînd retoric: “cine este aproapele meu?” De aceea și Hristos îi spune ceva de genul: destul îți este să îl iubești așa cum te iubești pe tine, deșteptule.
