de Cuviosul Nicodim Aghioritul
Pentru aceasta, pe lângă acestea, este nevoie și de exersare, care este al treilea lucru, care va trebui să se săvârșească mai întâi cu mintea și cu voința. Și mintea va trebui s-o păzim de necunoaștere, care este potrivnică ei, deoarece o întunecă și o împiedică de la cunoașterea adevărului, care este obiectul ei. De aceea este de trebuință s-o exersăm, astfel încât să devină luminată și curată, pentru a putea distinge bine ceea ce ne trebuie pentru a ne curăța sufletul de patimi și să-l împodobim cu virtuți.
Deci această strălucire a minții o putem dobândi în două chipuri. Primul și cel mai de nevoie este rugăciunea, prin care Îl rugăm pe Preasfântul Duh să binevoiască să reverse dumnezeiasca Sa lumină în inimile noastre, pe care o va face dacă vom căuta cu adevărat numai pe Dumnezeu, dacă vom face voia Sa cea sfântă și dacă vom supune toate faptele și cugetele noastre judecății experimentaților și duhovniceștilor noștri Părinți.
Al doilea mod este o permanentă exersare într-o profundă cugetare și cercetare a lucrurilor, pentru a cunoaște prin ea, care lucruri sunt bune și care sunt rele. Nu așa cum le judecă greșit simțirea și lumea, ci precum le judecă cuvântul drept și Duhul cel Sfânt, adică adevărul Scripturilor insuflate de Dumnezeu și a purtătorilor de Duh Părinți și Învățători ai Bisericii noastre.
Căci atunci când această cugetare și cercetare se fac corect și așa cum se cuvine, ne ajută să conștientizăm că trebuie să socotim nimicnice, deșarte și mincinoase toate acelea pe care le iubește și în felurite chipuri le caută lumea cea oarbă și stricată. Adică cinstirile, plăcerile și bogăția lumii nu sunt altceva, decât deșertăciune și moartea sufletului. Iar ocările și necinstirile pe care ni le aduce lumea, ne pricinuiesc nouă adevărata slavă, iar mâhnirile, bucurie. A-i ierta pe vrăjmașii noștri și a le face bine, înseamnă mărime de suflet și una din cele mai mari însușiri ale lui Dumnezeu. Căci mai bine este să disprețuiască cineva lumea, decât să fie stăpânul întregii lumi. Căci a asculta cineva cu bucurie este o faptă mărinimoasă și bărbătească, mai mult decât a supune și a porunci marilor împărați.
Cunoașterea smerită a sinelui nostru se cuvine să fie cinstită mai mult decât înălțimea tuturor cunoștințelor; căci faptul de a ne birui și a ne omorî voile și poftele noastre, oricât de mici ar fi ele, este vrednic de mai multă laudă, decât să cucerim multe cetăți, decât să punem pe fugă oștiri puternice cu armele în mână și decât să facem minuni și să înviem morții.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
