Hristos, Primul Mare Ascultător, Noul Adam, a triumfat asupra Crucii și morții. Ne-a iubit, S-a smerit și S-a supus. Nu a făcut ascultare pentru mântuirea Lui personală, ci din dragoste față de om a făcut ascultare, Și-a tăiat cu desăvârșire voia, îndreptând astfel greșeala lui Adam cel de țărână, a deschis porțile Raiului, ca să intre ascultătorii duhovnicești întru Împărăția Sa. Aceleași suntem și noi datori să le facem. Suntem ucenicii Lui. Suntem chemați să-L urmăm cu credincioșie. Să ne smerim, să ne socotim lut. Ce este mai smerit decât lutul și țărâna? Să recunoaștem firea noastră, cugetând că Unicul Dumnezeu S-a smerit atât de mult, iar noi nu ne smerim nici măcar cugetul.
Dumnezeu rabdă greșelile tuturor oamenilor. Nimic nu este ascuns de ochii Săi. Toate faptele, gândurile, simțămintele noastre Îi sunt cunoscute; pe toate le cântărește, pe toate le are scrise și pe toate le va judeca. Ne mișcăm și trăim în Dumnezeu, trăim într-o oglindă, sub o lumină străbătătoare, care în același timp le înregistrează pe toate și dă socoteala fiecărei radiografii. Puțini sunt cei are păzesc poruncile Lui. Cea mai multă lume încalcă voia Lui. Îl amărăște neînchipuit de mult, calcă în picioare tot ce este sfânt și cuvios. Și toate acestea le vede și le rabdă. Această răbdare, această îndelungă-răbdare, faptul că încă îngăduie și nu distruge lumea, arată nesfârșita Sa smerenie.
Dacă am fi fost noi în locul lui Dumnezeu, cu împătimirea ce o avem, mii de lumi am fi distrus. Dar fiindcă Dumnezeu este minunat prin smerenia Sa, Dumnezeiescul Său Chip încă ne mai îngăduie, încă ne mai așteaptă, ne poartă de grijă ca să ne mântuim. Ne hrănește, ne îmbracă, ne dă înger păzitor, ne hrănește cu Sfintele Sale Taine, cu Trupul și Sângele Său, ne pregătește Împărăție nesfârșită, ne îngăduie atunci când ne abatem și mereu ne primește când ne pocăim.
Iar noi suntem oribili față de El. Îl hulim, Îl înjurăm, Îl batjocorim, iar El îndelung-rabdă și îngăduie. De parcă ne-ar fi dator Dumnezeu, nici nu ne trece prin minte amintirea lui, evlavia și respectul, cu care trebuie să ne plecăm capul înaintea prezenței Lui, închinându-ne Acestui Dumnezeu preaminunat, Nesfârșit, Negrăit, Preadulce Dumnezeu. Dacă am fi avut mii de guri fiecare din noi, nu am fi putut să-L lăudăm cum se cuvine pentru nesfârșitele Sale daruri.
De aceea și Apostolul Pavel, după repetate extazuri și descoperiri și desfătări de contemplarea lui Dumnezeu, strigă cu uimire acele cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El? Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate”[1]. Dacă cineva cugetă la Cel Răstignit și intră în Taina Dragostei și Smereniei Lui, cu adevărat este un mare chip de vindecare această cugetare, ce vindecă orice rană.
Să ne nevoim întotdeauna să cugetăm la cele dumnezeiești, la scopul nostru, la datoria noastră. Și fiecare ucenic care va fi săvârșit îndatorirea sa, în ziua cercetării, în ziua răsplătirii va primi atâta răsplată, atâta har, încât nu poate fi cuprins cu mintea omenească. Astfel se va încununa Sus în Cer, acolo unde se vor aduna toate sufletele și fiecare va aștepta să audă din gura lui Hristos, care va așeza veșnic, fără sfârșit, fără apus.
Acum în Săptămâna Mare să ne silim, să-L urmăm, să ne răstignim împreună, să pășim împreună pe calea Patimilor Sale și să ne facem părtași la toate Patimile Sale. Astfel vom simți bogăția dragostei Sale și vom primi smerenia Sa înlăuntrul nostru în chip teologic. Să-L rugăm, să-L implorăm mai ales aceste zile să ne dea harisma smereniei, să ne dea putința de a ne smeri și noi pe noi înșine, ca să-I fim asemenea și să avem sporire duhovnicească. Amin.
[1] Romani 11, 33-36.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
