– Gheronda, nu prea am credinţă și mă simt tare neputincioasă.
– Știi ce să faci? Să te agăţi de Dumnezeu așa cum se agaţă copilul de gâtul tatălui său și să-L strângi atât de tare, încât să nu te poată dezlipi de El. Numai atunci vei simţi siguranţă și putere.
– Gheronda, simt nevoia să mă sprijinesc de Dumnezeu, dar îmi vine greu.
– Să-ţi ridici mâinile în sus. Astfel încet-încet se vor lungi și te vei agăţa de Dumnezeu.
– Gheronda, atunci când nu am destul timp și mă grăbesc la rugăciune, nu cumva fur din timpul pe care trebuie să-l dau lui Hristos?
– Hristos este bogat și, oricât ai fura tu, El tot nu sărăcește. Tu însă în felul acesta ești în pierdere. Hristos nu are trebuinţă de rugăciunea noastră, ci noi avem nevoie de ajutorul Lui. Ne rugăm pentru că așa comunicăm cu Dumnezeu Care ne-a creat. Iar dacă nu o vom face, vom cădea în mâinile diavolului și atunci… vai de noi! Ai văzut ce spune Sfântul Isaac Sirul? „Nu ne va cere socoteală Dumnezeu pentru că nu am făcut rugăciune, ci pentru că nu am avut părtășie cu El și în felul acesta am dat drepturi diavolului și ne‑a chinuit”[1].
– Gheronda, cum să ajung să iubesc rugăciunea?
– Să simţi rugăciunea ca o necesitate. Așa cum trupul are trebuinţă de hrană ca să trăiască, tot astfel și sufletul, trebuie să fie hrănit ca să trăiască. Dacă nu va fi hrănit, slăbește și moare duhovnicește.
– Gheronda, de ce ne vine greu să ne rugăm?
– Pentru că nu simţim rugăciunea ca pe o necesitate. Cel care nu intră în noima rugăciunii, ca să o simtă ca pe o necesitate, o consideră ca o corvoadă și se aseamănă copilului fără minte care se întoarce de la sânul mamei sale și de la toată dragostea ei cea dulce, ajungând astfel bolnăvicios și pipernicit.
[1] Vezi Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte Ascetice, Cuvântul 42.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.
