Nimic nu mi se părea atât de frumos ca să-ți încui simțurile, să ajungi afară de trup și de lume, să te adâncești în tine însuți, să nu te atingi de nimic din cele omenești decât numai cât este de neapărată trebuință, să vorbești cu tine însuți și cu Dumnezeu, să viețuiești mai presus de cele văzute, să porți în tine însuți întotdeauna curate întipăririle celor pământești și înșelătoare, să ajungi să fii cu adevărat și pururea oglindă nepătată a lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești, să primești lumină în locul luminii, Lumina dumnezeiască în locul celei omenești, să culegi prin nădejde chiar de pe acum bunătățile veacului viitor, să petreci împreună cu Îngerii, să fii încă pe pământ, dar să părăsești pământul și să fii urcat cu Duhul sus în ceruri. Dacă cineva dintre voi a fost stăpânit de această dorință, știe ce spun.
Extras din Cuvântarea 2, 7 – Sfântul Grigorie de Nazians (Teologul).
