Ne aflăm în anul 1922. Revoluția din 1917 din Rusia s-a impus definitiv. Partizanii roșii (răzvrătiții comuniști) i-au biruit pe albi (armata țaristă) și au impus o nouă ordine a lucrurilor, abolind obiceiuri și tradiții.
În satul Torginsk, ce se află foarte aproape de orașul Nercinsk, au închis biserica și au bătut niște scânduri în uși. Era o biserică renumită în tot ținutul Transbaikal pentru o icoană făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, pe care o cinsteau nu numai cazacii, ci și străinii. Biserica avea hramul la 8 iulie și mulțime de credincioși se aduna din toată regiunea. După săvârșirea Paraclisului, ieșeau toți din biserică și făcea procesiune cu sfânta icoană prin satele din jur. Acum însă nu se mai face procesiune, pentru că noua stăpânire pecetluise biserica.
Se apropia data de 8 Iulie, când altădată prăznuia Maica Domnului din Torginsk. În ajun, la adunarea populară din Torginsk, bătrânii cazaci cu barbă albă îl ascultau posomorâți pe Ștefan Kamencikov, fost partizan roșu, iar acum secretar al satului, cum pălăvrăgește:
– Așadar, tovarăși, a spus la sfârșitul discursului secretarul, voi credeți că avem secetă din pricină că s-a interzis de către clasa muncitoare procesiunea cu icoana voastră; pentru că s-a interzis nenorociților de popi să amețească poporul și pentru că au bătut scânduri în ușile bisericii.
– Da, așa credem cu toții.
Atunci unul din bătrânii epitropi ai Bisericii din Torginsk, i-a spus secretarului:
– Ștefane, anul acesta dorim să facem procesiune cu Icoana Maicii Domnului pe ogoarele noastre. Nu se poate întâmpla nici un rău din asta. Cere permisiune de la cei mai mari.
– Bine, tovarăși. De vreme ce insistați atât de mult, voi acționa potrivit cu dorința voastră. Însă să nu așteptați ploaie. În felul acesta veți înțelege din faptă că nu există Dumnezeu.
Cererea a fost făcută de secretar, și răspunsul a venit pozitiv de la membrii GPU-ului. Vestea aducătoare de bucurie, cum că aveau să prăznuiască iarăși ca și anii cei buni de demult și vor face procesiune cu Icoana făcătoare de minuni pe ogoare și va ploua, s-a răspândit ca fulgerul.
A doua zi dimineață mulțime de popor înconjurase biserica. Au venit toți îmbrăcați în haine de sărbătoare, iar sunetele clopotelor completau tonul sărbătoresc al zilei. Singura disonanță o constituia prezența agenților GPU cu caschete și cu ifosul lor ironic.
Peste puțin timp cazacii cu bărbile lor albe ieșeau din biserică ținând Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După ei mergeau preoții cu veșmintele lor aurite. Poporul a îngenuncheat și ochii tuturor erau înlăcrimați. Marea icoană cu pietrele prețioase și cu ochii strălucitori ai Maicii Domnului trecea pe dinaintea credincioșilor. La un moment dat acești ochi strălucitori au întâlnit privirea cruntă a lui Kamencikov și l-au zguduit. Simțea că-l priveau în adâncul sufletului său. Însă el a făcut pe indiferentul. Și-a îndreptat cascheta și a aprins o țigară.
Paraclisul începuse și bătrânul preot Ioan rostea încet și clar cererile:
– Dă ploaie grabnică pământului însetat, Mântuitorule!
Cât de mult doreau oamenii și natura ploaia cea binefăcătoare. Arșița nesuferită ajunsese la culme în acea vreme. Preoții stropeau cu agheasmă grâul înverzit și pământul uscat. Au făcut procesiune cu Icoana Maicii Domnului până seara, umplând pe ogoare și făcând neîntrerupte paraclise, iar mulțimea urma neobosită pe dealuri, pe coline și pe drumuri.
Kamencikov, călare pe cal, zâmbea ironic. La un moment dat a aruncat țigara și a murmurat cu mânie:
– O să vă arăt eu cine este Hristos și Maica Domnului a voastră!
Procesiunea se apropia de casele satului Torginsk. Exact în mijloc se afla casa lui Kamencikov. În poarta casei aștepta cu evlavie bătrâna sa mamă.
– Bătrâno, să nu îndrăznești să bagi în curtea noastră această țigancă! a strigat fiul ei.
– Ce cuvinte sunt acestea, Ștefane? a spus mama lui. Ai înnebunit?
Între timp pe cer au apărut niște nori mici care se măreau. La un moment dat preotul s-a oprit pentru obișnuita cerere. Atunci Ștefan, roșu de mânie, a alergat lângă el și i-a spus:
– Ajunge cu comedia asta! Tovarăși, înconjurați această scândură veche! Acum vă voi arăta că nu există Dumnezeu și Maica Domnului.
Și spunând acestea, l-a apucat pe Părintele Ioan de barbă și l-a îmbrâncit cu putere. Atunci levitul cărunt a căzut la pământ, iar Crucea de aur din mâna sa i-a scăpat din mână. Kamencikov a lovit Crucea cu cizma, după care scoțându-și sabia sa caucaziană, a lovit cu toată puterea sa în icoană. Lumea s-a tulburat. Au urmat câteva clipe tăcere, după care s-au auzit strigăte:
– Sânge! Sânge!
– Minune! Minune!
Ștefan a privit în jurul său cu sălbăticie. „De ce strigă?”, se întreba.
– Ștefane! a strigat ieșită din fire mama lui. Păcat de moarte! Privește la Maica Domnului!
Ștefan a aruncat o privire la icoană și a înghețat. Din obrazul drept al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curgea sânge, picătură cu picătură. Curgeau pe obraz și pe îmbrăcămintea de argint a icoanei.
Deodată, ca și cu o voce străină, a strigat și Kamencikov:
– Lacrimi! Lacrimi!
Din ochii mari ai Maicii Domnului curgeau lacrimi mari, curate ca niște diamante. Și îndată din cer a început să cadă binecuvântata ploaie. A plouat trei zile și trei nopți continuu. Ploaia cădea necontenit pe pământul însetat, iar el absorbea cu lăcomie apa dătătoare de viață. A patra zi pe cer s-a arătat un soare strălucitor. Strălucea, arătând oamenilor minunea vieții și a renașterii.
Maica Domnului din Torginsk săvârșise minunea. Membrii GPU, smeriți pentru pățania lor, au pecetluit din nou biserica, iar sfânta icoană au dus-o într-un oraș îndepărtat.
Dar cea mai mare minune a fost săvârșită cu Kamencikov, acel bolșevic ateu. Maica Domnului cu sângele și cu lacrimile ei a adăpat sufletul său necredincios, dar însetat, care nu a întârziat să dea roadele credinței și pocăinței.
Sursa: Extras din Cartea: Apariții și minuni ale Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Paraclitu.
