Suntem în Postul Sfintelor Paști… o perioadă aparte, în care suntem chemați cu toții la o schimbare. A modului de viețuire și a modului în care ne raportăm la cele două axe: orizontală – în relația cu semenii noștri și cu cei care ne sunt aproape și verticală – cu Bunul Dumnezeu. Suntem chemați, în aceste zile ale Postului Mare, să ne primenim sufletele pentru întâlnirea cu Hristos cel răstignit și înviat din mormânt. Să ne pregătim sufletele astfel încât, la finalul postului, să avem sufletele și trupurile transformate și curățite ca să putem striga cu glas tare și cu bucurie: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi, viață dăruindu-le!
Însă, pe drumul Postului Mare, în fiecare săptămână avem câte un scurt popas. Câte o zi de sămbătă în care ne amintim cu drag de cei dragi ai noștri care și-au încheiat călătoria în viața aceasta și acum au plecat dincolo. E de datoria noastră să nu-i uităm, să-i pomenim și să ne rugăm pentru ca sufletele lor să-și găsească odihna și bucuria. Un obicei frumos din aceste zile ale Postului Mare este și „rânduiala sărindarelor”, aflată în directă legătură cu cei adormiți întru nădejdea învierii. Ce presupune această rânduială, când se săvârșește și de unde vine numele ei? Aflați în rândurile de mai jos!
Sâmbăta, ziua pogorârii la iad
În tradiția Bisericii Ortodoxe, sâmbăta este considerată ziua principală a pomenirii celor adormiți. Pe de o parte, sâmbăta este ziua în care Hristos a coborât în iad pentru a elibera sufletele dreptcredincioșilor care au murit înainte de venirea Sa pe pământ. Aceast fapt este reflectat și în slujba de Înviere, care are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Prin urmare, sâmbăta devine o zi specială pentru pomenirea celor adormiți, deoarece este ziua în care Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor pentru toți cei adormiți. Pe de altă parte, în Vechiul Testament știm că Dumnezeu a lăsat poporului evreu porunca de a păstra ziua de odihnă, respectiv sâmbăta, ca zi sfântă. De-a lungul istoriei, sâmbăta a fost asociată cu odihna și comemorarea celor trecuți la Domnul. Așa se explică faptul că, încă din primele secole ale creștinismului, iudeii convertiți la creștinism au păstrat sâmbăta ca zi în care se făceau rugăciuni speciale și se aduceau ofrande pentru cei adormiți.
Nu a fost nicio vreme în care Biserica să uite de cei adormiți întru Domnul, pomenindu-i pe moși și strămoși „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4, 2). Slujba de pomenire, cunoscută și sub numele de „parastas” provine din limba greacă, termenul παράστασις (parástasis) fiind tradus în limba română prin „înfăţişare înaintea cuiva” sau „mijlocire”, adică prin această slujbă noi ne rugăm și mijlocim înaintea Tatălui Ceresc pentru mântuirea tuturor celor adormiți. Astfel, în această zi de sâmbătă de Moșilor de iarnă, în toate Bisericile se săvârșește slujba parastasului, la această rânduială fiind necesare câteva obiecte funerare, alături de câteva roade ale pământului, pregătite special pentru sufletele celor adormiți, iar printre acestea se numără și vinul.
Ce sunt sărindarele?
Este necesar să reținem că în toate sâmbetele Postului Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii celor adormiți pe perioada celor 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea tuturor acestor zile de pomenire să se facă nu sâmbăta, ci în Joia din Săptămâna Patimilor, când în Bisericile noastre se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Ce înseamnă „obiceiul sărindarelor”? Atunci când, la începutul Postului Mare, credincioșii duc preotului la Sfântul Altar lista cu numele celor adormiți, acesta îi pomenește pe tot parcursul celor 40 de zile, sau mai exact la 40 de Sfintei Liturghii. Practica aceasta poartă numele de „sărindar”, termen care provine din grecescul „τα σαρανταρια” – (ta sarantaria) și care, prin traducere, înseamnă un grup de 40. În limba slavonă, sărindarul se mai traduce și prin „soroc”. În timpul Postului Mare, pe parcursul celor 40 de zile, în cadrul Sfintelor Liturghii săvârşite fie duminica, fie în sărbători sau în alte zile, preotul va pomeni la Proscomidie numele celor adormiți, scoţând miride pentru toți cei pe care i-am înscris pe pomelnic.
Sărindarul este de două feluri: de obşte și individual. Cel individual, care este și cel mai cunoscut, este dat de către creştini din proprie iniţiativă, pentru pomenirea celor adormiți, cerând de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate. Sărindarul de obste este rânduiala care presupune săvârșirea de către preot a 40 de Sfinte Liturghii neîntrerupte (40 de zile la rând) în cinstea unui eveniment important din viața sa sau a obștii pe care o păstorește, cum ar fi: sfinţirea Bisericii, a paraclisului, hirotonia întru preot etc. Pe pomelnice este scris, în acest caz, numele tuturor celor care au contribuit la construcția sau reabilitarea sfântului locaș.
O întrebare mai mult decât pertinentă, în legătură cu obiceiul sărindarelor, este următoarea: ce trebuie să știe credinciosul care duce la Biserică pentru prima dată un sărindar, spre pomenirea celor dragi, trecuți în lumea drepților? De obicei, înainte de toate este important ca acesta să aducă la Biserică un pomelnic pe care este înscris numele de botez al persoanei sau numele persoanelor pentru care dorește să se facă pomenire, însoțit de prescuri, vin, untdelemn pentru candele, lumânări și tămâie. În unele zone din țara noastră, credincioșii aduc și diverse ofrande: grâu, zahăr, mirodenii și altele necesare pentru pregătirea colivei destinate pomenirii celor adormiți. Rugăciunile pentru cei trecuți la Domnul sunt săvârșite în timpul posturilor în cadrul Sfintei Liturghii, dar și la slujba Litiei pentru cei adormiți, acestea având loc zilnic mai ales în mănăstiri.
Ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, marcată de asemenea prin Săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei parastasului, poartă denumirea de „dezlegarea sărindarelor”, adică momentul final al acestei rânduieli. Astfel, în Postul Mare, ultima zi din perioada de 40 în care se poate face parastas este Sâmbăta lui Lazăr, de dinaintea Intrării Domnului în Ierusalim.
De ce e important să păstrăm obiceiul sărindarelor? Pentru că le aduce un mare folos celor adormiți. Bunăoară, despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei trecuți la Domnul găsim menționări la Sfinții Părinți și Scriitori bisericești din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanți Sfinți Părinți putem menționa pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta, într-una dintre omiliile sale, îndeamnă la rugăciune pentru pentru folosul celor care au pășit în veșnicie: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii și prinoase, căci aceasta le aduce ușurare, mare câștig și folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar și la întâmplare și nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînțelepții ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoșătoarele Taine de cei în credință adormiți”. Sfântul Grigorie de Nyssa numește Sfânta Liturghie din zilele de pomenire a celor adormiți „folositoare și plăcută lui Dumnezeu”, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privința aceasta: „Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu ca acesta (n.n. pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie). Deoarece însuși Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.
Așadar, să nu uităm ca în fiecare sămbătă să-i pomenim pe cei adormiți ai noștri, oferind ceva de pomană pentru sufletele lor și rugându-ne pentru ei. Să avem încrederea că milostenia și ruga noastră pentru cei de dincolo se va împlini întocmai, după cum ne asigură Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni din insula Eghinei: „Să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu! Amin!”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
