Preot Alexandru Lungu
Îmi scrie acum ceva timp o tânără căsătorită, care se lovește de ignoranța unui soț ocupat de serviciu, absorbit adeseori de telefonul care nu se mai desprinde din mână, argumentând că are dreptul la timpul lui după o zi de muncă. Ciudat că acel timp în primele luni de relație nu îl dedici altcuiva decât persoanei iubite.
Și tânăra mămică este într-un impas greu de suportat, aproape nimic nu o mai reține din a lua o decizie radicală. Și îmi scrie: “Părinte, ce ar putea să mai salveze relația, cel puțin pentru copilul care își iubește atât de mult tatăl?”
Fără îndoială, niciodată un copil nu poate fi folosit pentru a susține o căsnicie eșuată sau aflată la marginea prăpastiei. Ar însemna să-ți reverși mai târziu toate frustrările și neîmplinirile tale asupra lui, când paharul își va vârsa tot veninul.
Și o întreb dacă mai există în străfundurile inimii bătăi neregulate când el intră în casă, dacă atunci când își întâlnesc privirile încep furnicăturile, dacă încep să îi zboare încă fluturii prin stomac când se gândește la el, dacă încă se simte dispusă să-și abandoneze ființa în mâinile lui? Și pare că ezită, nu este convinsă de răspunsul final.
Atunci îmi aduc aminte de o carte citită în urmă cu ceva ani, în perioada studenției. Și acolo un tată, preot și psiholog, scrie o serie de sfaturi pentru fiica lui Katerina. Într-una din meditații îi povestește despre un cuplu care se află într-un impas și îi vine o nesperată idee de a le cere atât soției, cât și soțului să-și scrie preț de o săptămână unul altuia toate lucrurile care i-au făcut să se îndrăgostească. După, să-și așeze fiecare foaia pe noptieră pentru a fi citită în liniște. După încă o săptămână să repete acest exercițiu, dar de această dată, în loc de lucrurile bune, să așeze pe hârtie toate aspectele care au periclitat relația dintre ei. Apoi să își așeze din nou foile pe noptiera de lângă pat, iar fiecare să le citească. Important este în toată această perioadă să caute să-și ofere timp de meditație unul altuia. Fără îndoială șansele sunt de 50/50, însă, într-o situație de criză, merită acest exercițiu.
Fata îmi rescrie după o vreme și îmi dă asigurări că tot acest demers nu a rămas lipsit de ecou, iar în sufletul partenerului au început să se risipească norii indiferenței. Acel decalog ar fi atât de important să-l actualizăm în situațiile de criză familială și să-l lipim pe peretele dormitorului. Poate ar reuși să ne restarteze relația aflată în zona de risc, iar cuvintele scrise pot uneori face mai mult decât cele rostite și incoerente. Scrieți-vă, atunci când uitați să vă vorbiți!
