A venit vremea frigului. Noiembrie își revarsă peste lume primele rafale de vânt tăios și nopți tot mai reci, iar multe suflete – pe care le știm și pe care nu le știm noi, cei mulți – trăiesc deja povara iernii care se apropie. În această perioadă, când oamenii își caută adăpostul și căldura, ne-am gândit să vă aducem înainte povestea unui Sfânt care a cunoscut frigul până la moarte, dar care, tocmai prin aceasta, a primit de la Dumnezeu harul de a-i ajuta pe cei ce suferă din cauza frigului.
Este vorba despre Sfântul Ghenadie, fostul patriarh al Constantinopolului, prăznuit pe 17 noiembrie, un ierarh strălucit și un om de o înaltă sfințenie, a cărui viață și sfârșit au făcut din el un adevărat ocrotitor al celor bolnavi, al celor lipsiți de căldură și al celor aflați în încercările iernii. Cum a ajuns să fie considerat Sfântul Ghenadie ocrotitorul celor care suferă din cauza frigului? Aflați în rândurile de mai jos!
Patriarhul dreptății și al rânduielii
Sursa principală a vieții Sfântului Ghenadie este cartea Grădina sufletelor, scrisă de Sfinții Sofronie și Ioan, călugări la mănăstirea Salamina de lângă Alexandria. Cei doi au fost clerici în Constantinopol chiar în vremea păstoririi sale, ceea ce ne dă o mărturie directă și credibilă despre viața Sfântului.
Astfel, aflăm că, înainte de a fi patriarh, Ghenadie era preot în Constantinopol, fiind cunoscut pentru blândețea lui, pentru curăția vieții, pentru abstinență și pentru râvna cu care apăra credința. În anul 458, la moartea patriarhului Anatolie, a fost chemat de împăratul Leon I „cel Mare” să preia cârma Bisericii din Constantinopol. Patriarhul Ghenadie s-a dovedit a fi un apărător hotărât al disciplinei clericale și al rânduielii monahale. Viața lui era, cu adevărat, ca o predică vie. Rugăciunea sa era atât de puternică încât, potrivit mărturiilor vremii, Dumnezeu făcea minuni prin el: citețul Charisius, cunoscut pentru viața lui necurată, a murit după ce sSfântul a cerut judecata dumnezeiască, iar un pictor care a îndrăznit să picteze chipul Mântuitorului cu trăsăturile zeului Jupiter a fost vindecat în chip miraculos prin rugăciunea patriarhului.
Sub păstorirea lui s-a ridicat Mănăstirea Studion, una dintre cele mai vestite școli monahale ale Ortodoxiei. El l-a hirotonit pe Sfântul Daniil Stâlpnicul și a rânduit ca niciun om să nu fie primit în cler până nu știe Psaltirea pe de rost. Mai ales, Sfântul Ghenadie a rămas cunoscut pentru lupta sa împotriva simoniei. În anul 459 a convocat un sinod de 81 de episcopi și a emis celebra Enciclică împotriva cumpărării hirotoniilor, stabilind măsuri clare pentru a opri această practică.
Sfântul care a murit înghețat
În viața lui citim că, atunci când a înțeles, luminat de Dumnezeu, că se apropie sfârșitul vieții, nu a vrut să moară în Constantinopol, unde împărățea un împărat eretic. A rânduit ca în locul lui să fie pus patriarh un alt preot vrednic, pe nume Acachie, și apoi a plecat în taină din cetate, îmbrăcat simplu, cu o haină de piele. Singurul martor al plecării lui era ucenicul Nil, căruia i-a poruncit să nu spună nimănui nimic.
Cei doi au mers mai întâi la Ierusalim. Sfântul s-a închinat la Sfântul Mormânt și la Locurile Sfinte, dar nici acolo nu și-a dorit să-și sfârșească viața. S-a îmbarcat, apoi, spre Cipru; ajungând în Pafos, l-a lăsat pe Nil acolo, iar el singur a plecat spre muntele unde se nevoise odinioară Sfântul Ilarion cel Mare.
Pe drum l-a prins însă noaptea, cu o furtună cumplită și un ger năprasnic. Slăbit de boală și de bătrânețe, rătăcit de la drum din cauza viscolului, a ajuns la satul Kissoptera și s-a oprit la poarta unei văduve care avea doi copii. A bătut de mai multe ori și a strigat, cerând adăpost din pricina viforului.
Femeia însă nu s-a îndurat să deschidă. A rămas nepăsătoare, fără să se plece măcar să vadă cine este omul care se luptă cu frigul în plină noapte, ceea ce facem și noi de multe ori: ne împietrim față de străini și de cei necăjiți, închizându-ne în noi și „închizând”, de fapt, și milele lui Dumnezeu față de noi.
Sfântul, doborât de frigul cumplit și de zăpada mare, a murit acolo, la poartă, înghețat. Dimineața, vecinii au găsit această priveliște cutremurătoare și l-au înștiințat pe episcopul locului, care a trimis oameni să-l îngroape. Ajungând la trupul străinului, l-au găsit îmbrăcat în haina de piele și cu un brâu de fier pe dedesubt, semn al nevoinței sale. Deși nimeni nu știa cine este, faima acestui Sfânt făcător de minuni s-a răspândit în toată zona. Auzind, și ucenicul Nil a venit din Pafos și, recunoscând trupul, a mărturisit plângând că acest „străin” este chiar fostul patriarh Ghenadie al Constantinopolului.
Moaștele lui au fost puse într-un sicriu nou și, cu mult alai și cântări, au încercat să le ducă la episcopie. La un moment dat, cei care purtau racla au simțit o greutate de neînvins și nu au mai putut urni sicriul dintr-un anumit loc. Toți au înțeles că Sfântul voiește să rămână acolo. Acolo a fost îngropat, deasupra mormântului s-a ridicat mai târziu o Biserică, iar mormântul lui a devenit izvor de tămăduiri pentru cei care veneau cu credință.
De ce este considerat ocrotitorul celor care suferă de frig? Pentru că în viața sa se menționează explicit: „Fiindcă și el a fost zdrobit de mult frig, și el însuși a murit de mult frig, a dobândit har tămăduitor pentru patima aceasta”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a transformat această pătimire a sa într-un har tămăduitor, dăruindu-i puterea de a-i ajuta pe toți cei afectați de frig, de ger, de paralizii și slăbiciuni provocate de răceală, dar și ca ocrotitor al celor lipsiți de adăpost și al celor lăsați în nepăsarea oamenilor.
Mai ales acum, în vremea postului, suntem chemați să nu trecem indiferenți pe lângă cei care îndură frigul și lipsurile. Dacă nu avem un ban de dăruit, putem totuși să încălzim o inimă cu un cuvânt bun sau cu o haină pe care nu o mai folosim, oferind din puținul nostru o mângâiere care pentru cel aflat în nevoie poate însemna foarte mult.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
