Am trecut deja de jumătatea lui iulie… Căldura scaldă câmpurile, ploile sunt primite la timpul potrivit, iar oamenii… oamenii muncesc neosteniți pentru a pune deoparte cele de folos pentru vremea iernii. Așa e de când lumea. Unii se îngrijesc mai mult de cele materiale, alții au auzit îndemnul Domnului – „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?” – și l-au pus în lucrare, primenindu-și sufletul și pregătindu-l pentru întâlnirea cu Hristos. Că nimeni nu știe ziua, nici ceasul…
Pentru vremea întâlnirii cu Domnul a trudit toată viața și Sfânta Mare Muceniță Marina, una dintre cele mai cunoscute și iubite Sfinte Mucenițe, cinstite în aproape toate țările din jurul Mării Mediterane ca mare ocrotitoare a marinarilor și sărbătorită de Biserica noastră în fiecare an în data de 17 iulie. Cu prilejul prăznuirii sale din acest an, ne-am gândit să vă prezentăm, ca de obicei, un lucru mai puțin cunoscut de către publicul larg și să vă spunem de ce Sfânta Marina este zugrăvită în unele Icoane mai vechi ținând în mână… un ciocan? Care este fundamentul acestei reprezentări și care este istorisirea acestui element inedit prezent în Icoana ei? Haideți să descoperim împreună răspunsul în rândurile de mai jos!
Din fiică de preot păgân, Muceniță a lui Hristos
Născută în Antiohia Pisidiei, un oraș antic situat la granița Pisidiei cu Frigia, Marina a fost singura fiică a lui Edisie, preot păgân. După ce mama sa a trecut la Domnul, tatăl a dat-o în grija unei femei pentru a o crește și a o educa. Încă de la frageda vârstă de 12 ani, Marina a învățat dreapta credință și nădejdea întru Dumnezeu de la creștinii care se ascundeau prin pustietăți, dar și în satele din preajma Antiohiei ca să se roage Lui și să săvârșească Liturghia. Fiind uimită de curajul mironosițelor și al sfintelor fecioare, Marina ia hotărârea de a rămâne fecioară pentru restul vieții și de a-și închina toată viața lui Hristos.
Se spune că, într-o zi, ieșind Marina să pască oile tatălui său pe câmp, a trecut pe acolo eparhul Olimvrie, un prigonitor cumplit al creştinilor, care se îndrepta către Antiohia Pisidiei. Mirându-se de frumusețea ei aparte, s-a gândit să o ia de soție, mai ales că auzise prin cetate unele zvonuri care spuneau că Marina cea orfană de mamă se închină la Dumnezeul creștinilor, iar mariajul ar fi putut-o scuti de chinurile care ar fi venit, mai devreme sau mai târziu. Întrebată de unde este, din ce neam se trage și dacă vrea să îl însoțească pe Olimvrie, Sfânta Marina a răspuns: „Marina mă cheamă, născută şi crescută în Pisidia. Și cred în numele Domnului meu. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţându-Şi Sfântul Trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult sunt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru El, necruţându-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări”.
Auzind acestea, și mâniindu-se pentru că n-a dorit să-l urmeze, Olimvrie a poruncit ca Sfânta Marina să fie întinsă pe pământ și bătută cu toiege până la sânge, după care să fie închisă în temniță. A poruncit, apoi, să fie spânzurată pe stâlp şi i-au sfârtecat trupul cu unelte ascuţite, a fost arsă cu făclii şi aruncată cu capul în jos, într-un vas plin cu apă multă vreme la rând, sperând că astfel va renunța la crezul ei. În cele din urmă, însă, rămânând tare în credinţa în Hristos, dregătorul a poruncit călăilor să-i taie capul cu sabia, în ziua de 17 iulie a anului 304. Seara, câțiva creștini mai curajoși au luat trupul Sfintei Mucenițe și l-au îngropat într-un loc tainic, numai de ei știut.
Astăzi, părţi din Moaştele Sfintei Marina se găsesc la Mănăstirile Xenofont, Iviron şi Filoteu din Muntele Athos, iar în ţara noastră la Mănăstirile Horezu (din județul Vâlcea), Căldăruşani şi Ţigăneşti (din județul Ilfov), precum şi în alte mănăstiri și Biserici din întreaga țară.
Ciocanul din mâna Sfintei Marina
Un aspect interesant regăsit în viața Sfintei Marina, mai puțin cunoscut unora dintre noi, este motivul pentru care în unele Icoane ale sale este prezent un… ciocan. Ce legătură există între această unealtă manuală de lovire, de forme și dimensiuni variate, și Sfânta Marina? Dionisie din Furna nu dă foarte multe detalii despre acest aspect, arătând în volumul „Erminia picturii bizantine” că Sfânta Mare Muceniță Marina din Pisidia „a fost de 15 ani când a răbdat muncile, când, băgată în temniță, i s-a arătat diavolul în chip de șarpe, iar Sfânta, apucându-l, la bătut cu ciocanul, apoi prin sabie își primește sfârșitul”.
Ei bine, în viața Sfintei există un fragment care ne oferă răspunsul. Citim, așadar, că într-una dintre zilele în care Sfânta Marina se afla în temniță, diavolul a intrat la ea sub chipul unui balaur înconjurat și încins împrejurul trupului său cu mulți șerpi mici și cu vipere. Din gura sa scotea un vuiet înfricoșător și un miros greu, înspăimântând peste măsură pe Mucenița lui Hristos. Dar Sfânta Marina n-a deznădăjduit, ci, dobândind curaj de la Domnul, a găsit în temniță un ciocan și l-a lovit pe diavol puternic, de câteva ori, pe spate, rușinându-l pe acesta. Sinaxarul ne spune că, după ce Sfânta Marina și-a făcut Semnul Sfintei Cruci, ispititorul a fugit de la ea și n-a mai venit să o asuprească. Plecând de la episodul acesta, în tradiția poporului nostru român există o povestire care spune că într-o zi, Sfânta Marina, mergând la Biserică să se roage, l-a găsit pe diavol în clopotniță, spunându-i că vrea și el să învețe să bată toaca și să o însoțească la rugăciune. Atunci, înțelegând că în spatele acestei „dorințe” nu e decât o șiretenie și o ispitire, Sfânta Marina a luat ciocanele de la toacă și, bătându-l cu ele pe diavol, l-a alungat din clopotniță. Astfel, povestea aceasta s-a transmis până în zilele noastre, așa cum s-a păstrat și vorba că ziua aceasta de 17 iulie trebuie ținută cu mare cinste, pentru ca Sfânta să nu bată pe nimeni boli, necazuri și încercări.
Până astăzi, creștinii care au evlavie la Sfânta Marina își amintesc de minunile ei și o cinstesc prin rugăciuni și laude de bucurie, unii dintre ei participând chiar la tradiționalele procesiuni din Muntele Athos, Grecia, și alte multe colțuri ale Ortodoxiei, în cadrul căreia fragmente din Moaștele Sfintei, dar și Icoane minunate ale ei sunt purtate pe străzi în procesiune, spre bucuria, nădejdea și întărirea tuturor.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
