În fiecare an, pe data de 7 aprilie, Biserica noastră Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Caliopie. Viața sa este o mărturie cutremurătoare despre credință și despre dragostea jertfelnică, dusă până la asemănarea cu Pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Într-un mod cu totul special, sfârșitul său mucenicesc a avut loc chiar în Sfânta și Marea Vineri, ziua în care ne amintim de Răstignirea Domnului, legând astfel jertfa sa de Jertfa supremă de pe Golgota a lui Hristos. Cum s-a întâmplat aceasta? Aflați, ca de obicei, în rândurile de mai jos!
Sfântul născut printre nobili
Sfântul Caliopie s-a născut în Perga Pamfiliei, într-o familie de rang înalt, în timpul domniei împăratului Maximian (sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea), o perioadă marcată de persecuții intense împotriva creștinilor. Mama sa, Teoclia, fiind o femeie credincioasă, l-a crescut în evlavie și dragoste față de Hristos. Încă de tânăr, Caliopie s-a remarcat prin frumusețea sa trupească, dar mai ales prin cea sufletească, fiind un exemplu de curăție și credință pentru cei din jur.
Într-o perioadă în care închinarea la idoli era răspândită, tânărul Caliopie se deosebea prin viața sa aleasă, postind și rugându-se mult. Vestea despre purtarea sa aparte a ajuns, însă, la urechile judecătorului. Teoclia, în încercarea de a-l proteja pe fiul ei, l-a trimis cu mult aur, haine și slugi, cu corabia, într-o altă țară. Astfel, Caliopie a ajuns în Pembropoli, cetatea Ciliciei (astăzi, Berdan, localitate situată în sudul Turciei), unde ighemonul păgân Maxim organiza serbări în cinstea idolilor.
Văzând aceste festivități, Caliopie s-a mirat și a întrebat despre ele. Aflând că este praznicul zeilor, a mărturisit cu îndrăzneală: „Sunt creștin și prăznuiesc cele ce sunt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putință ca omul care slăvește pe Hristos, să intre în necuratele jertfe ale zeilor păgânești!”. Această mărturisire a ajuns la urechile ighemonului Maxim, care, cuprins de mânie, l-a arestat pe Sfânt. În fața judecății, Caliopie a rămas neclintit în credința sa, refuzând să se închine idolilor și mărturisind cu putere pe Hristos, „Dumnezeul Cel viu, Ziditorul cerului și al pământului”. Ighemonul, uimit de curajul tânărului, a încercat să-l ademenească cu promisiuni, bogății alese și chiar cu mâna fiicei sale, dar Caliopie a respins toate aceste „oferte”, declarând că și-a închinat deja viața lui Hristos și că nimeni nu-l mai poate întoarce de pe cale.
Mucenicul răstignit în Vinerea Mare
Din această pricină, Sfântul Caliopie a fost supus la chinuri cumplite: a fost bătut cu toiege de plumb, dar în mijlocul durerii, el mulțumea lui Hristos pentru că l-a învrednicit să pătimească pentru Numele Său. Ighemonul a încercat să-l înduplece, amintindu-i de moșia și averile sale, dar Caliopie a răspuns că vede „dulceața odihnei ce are să-mi fie, care îmi este făgăduită de la Hristos”.
Văzând neclintirea Sfântului, ighemonul a poruncit să fie întins și bătut. Apoi, a fost pus pe o roată cu fiare ascuțite și foc dedesubt. În mijlocul acestei suferințe, Sfântul Caliopie s-a rugat cu putere către Domnul, iar un Înger a stins focul și a oprit roata, făcând-o nemișcată. În cele din urmă, ighemonul, văzând că nimic nu-l poate clinti pe Caliopie din credința sa, a hotărât să-l răstignească pe cruce, asemenea lui Hristos. Era Joia Mare, ziua în care se face pomenirea Cinei celei de taină. Sfânta Teoclia, aflând că fiul ei este dus la locul de răstignire, a făcut un ultim gest. Unul cu adevărat remarcabil. A dat ostașilor cinci galbeni, rugându-i să nu-l răstignească pe Sfântul Caliopie în același mod ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Un gest de o smerenie profundă. Ea considera că este nepotrivit ca fiul ei, un simplu om, să fie răstignit în același fel ca Domnul și Mântuitorul său. Astfel, în ziua Cinei celei mântuitoare, Sfântul Caliopie a fost răstignit cu capul în jos pentru Hristos. Iar în Vinerea cea Mare a Patimilor Domnului, în ceasul al treilea din zi, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
În acel moment, Sinaxarul spune că un glas dumnezeiesc s-a auzit din cer: „Suie-te, Mucenice al lui Hristos, împreună moștenitorule cu Sfinții”. După ce trupul său a fost coborât de pe cruce, fericita sa mamă, Teoclia, l-a îmbrățișat, slăvind pe Hristos, și îndată și-a dat și ea duhul. Frații creștini au luat trupurile amândurora și le-au îngropat împreună într-un loc cinstit.
Așadar, în Vinerea Mare, când ne aducem aminte de Răstignirea Domnului, să ne amintim și de Sfântul Caliopie, acest Mucenic cu un curaj rar-întâlnit, a cărui jertfă s-a unit într-un mod tainic cu Patimile Mântuitorului. Să cerem mijlocirea sa pentru a ne învrednici și noi de aceeași smerenie și credință neclintite, pentru a purta cu demnitate crucea vieții noastre și pentru a ne uni suferințele cu cele ale lui Hristos, nădăjduind în bucuria Învierii!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
