Ziua de 26 septembrie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, unul dintre cei mai apropiați Ucenici ai lui Hristos, căruia i-a descoperit mai mult din tainele Sale cele dumnezeiești.
Această zi mai este numită și consemnată chiar în unele calendare mai vechi și sub sintagma „Mutarea la Domnul” a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, expresie care naște, pe bună dreptate, întrebări în rândul multora dintre noi, știind că numai Maica lui Dumnezeu s-a mutat la cereștile locașuri cu trupul. Care este explicația acestei numiri și cum a ajuns ea să fie păstrată în tradiția Bisericii până astăzi? Aflați în rândurile de mai jos.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan s-a născut în Betsaida Galileei, locul în care Mântuitorul a săvârșit unele dintre cele mai cunoscute minuni ale sale. Era fiul lui Zevedeu și al Salomeei și mai avea un frate, pe nume Iacob. Într-o zi, pe când Zevedeu pescuia în Marea Tiberiadei împreună cu fiii săi, a venit la ei Mântuitorul şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe Ioan și pe Iacob, zicând: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19). Și astfel, alături de fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul a intrat în ceata celor doisprezece Ucenici aleşi de Hristos. De altfel, Sfântul Ioan era unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi şi mai iubiţi ai Mântuitorului, iar ca dovadă în acest sens stă însuși expresia din Evanghelia sa, în care se numeşte „Ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan 21, 20). Iar o dovadă a acestei iubiri duhovnicești este și gestul Mântuitorului care, atunci când era pe Cruce, i-a încredinţat-o Sfântului Ioan pe Preacurata Sa Maică spre a o purta în grijă și a o ajuta în toate cele ale vieții. Iar când a sosit clipa coborârii lui Hristos de pe Cruce, tot Sfântul Ioan este cel care i-a ajutat pe Iosif și pe Nicodim să înfășoare Trupul Domnului în giulgiu şi să-l așeze în mormântul săpat în stâncă. Chiar și după Înviere, atunci când Mironosițele i-au înștiințat pe Apostoli, Sfântul Ioan a ajuns primul la mormântul gol, alergând mai repede decât Petru, care era mai în vârstă.
În timpul împărăției lui Domițian, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost trimis în exil în insula Patmos. Într-o peșteră întunecată din acest loc, Sfântul Ioan a primit de la Dumnezeu revelația despre sfârșitul lumii, pe care a consemnat-o în cartea profetică a Apocalipsei, pe care o regăsim în Sfânta Scriptură. Părinții Bisericii ne spun că, întorcându-se din necruțătorul exil, Sfântul Ioan avea aceeași sârguință a credinței ca în timpul șederii sale alături de Hristos, astfel că și-a continuat misiunea și slujirea apostolică, punând episcopi în comunităţile de creştini sau chiar întemeind noi comunităţi creştine și așezându-le pe calea adevăratei credințe.
Numărul anilor pe care i-a trăit Sfântul Ioan Evanghelistul nu se cunoaște cu exactitate. Unii scriitori bisericești spun că a trăit 120 ani, iar alții sunt de părere că și-a dat sufletul în mâinile Domnului la vârsta de 105 ani și șapte luni. În orice caz, se știe că a trăit mai mult de o sută de ani. A trecut la Domnul în timpul împărăţiei lui Traian (98-117) și a fost îngropat conform cu ultima sa dorință, după cum ne spune Sinaxarul: „Ucenicii au săpat un mormânt în chipul Crucii, de lungimea staturii sale, precum le-a poruncit, apoi i-a zis lui Prohor (n.r. ucenicul Sfântului Ioan) să meargă la Ierusalim şi acolo să petreacă până la sfârşitul său. Învăţându-şi ucenicii şi sărutându-i le-a zis: «Trăgând pământul, mama mea, acoperiţi-mă». Şi l-au sărutat ucenicii, acoperindu-l până la genunchi. El iar sărutându-i pe ei l-au acoperit până la grumaji, şi a pus pe faţa lui o basma, şi aşa l-au sărutat, plângând foarte tare, apoi l-au acoperit cu totul.”
Tradiţia Bisericii dă mărturie despre faptul că nu după multă vreme de la punerea sa în mormânt, ucenicii au vrut să-l dezgroape, însă, săpând în locul însemnat și știut de către ei toți, trupul n-a mai fost găsit acolo, astfel încât se crede că Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a fost mutat în chip minunat la cer, de unde va veni ca martor al celei de a doua veniri a lui Mântuitorului, alături de Ilie şi Enoh.
Din acest motiv, pomenirea sa din data de 26 septembrie se mai numeşte și „Mutarea la Domnul” a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Pe lângă pomenirea sa de la sfârșitul lunii septembrie, Biserica ne mai amintește de Sfântul Ioan Evanghelistul și în data de 8 mai, în amintirea unei minuni deosebite, legată de locul îngropării sale, după cum citim în viața sa: din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mana” şi cu aceea credincioşii se tămăduiau de toate neputinţele. Se spune că minunea aceasta s-a petrecut în fiecare an, până în momentul cotropirii Efesului de către necredincioşi.
În iconografia Bisericii noastre, Sfântul Ioan Evanghelistul este reprezentat bătrân, cu barba lungă, scriind Evanghelia, alături de un vultur sau, alteori, dictându-i ucenicului Prohor, scribul său, învățăturile moștenite de la Hristos-Domnul. Pentru înălțimea duhovnicească și dogmatică a învăţăturilor reflectate în scrierile sale, insuflate de Sfântul Duh, „Ucenicul cel iubit” mai este numit în scrierile Bisericii și „Teologul” sau „Cuvântătorul de Dumnezeu”.
Așadar, să reținem un lucru: nu avem nevoie de un semn sau un imbold ieșit din comun pentru a începe să parcurgem paginile Scripturii. Sfântul Ioan a fost pescar și, desi nu știa carte, învățăturile sale inspirate de Sus au străbătut timpul și și-au păstrat veridicitatea și valabilitatea până în zilele noastre. Să ne facem și noi următori, atât cât putem, sârguinței Sfântului Ioan Teologul, și să împărtășim și celorlalți cuvintele sale pline de Duh.
Sursa: http://bizanticons.ro
