O CONVORBIRE CU FINAL NEAȘTEPTAT
Sfântul Evanghelist Ioan istoriseşte că Mântuitorul ajunsese într-un oraș din regiunea Samariei și, obosit, S-a așezat lângă o fântână. Acolo, o femeie a venit să scoată apă, iar El i-a spus: „Dă-Mi să beau!”. Aceasta s-a mirat că un evreu îi vorbește. Iudeii nu se înțelegeau cu samaritenii, căci îi considerau păgâni și dușmani. Contrariată, L-a întrebat cum de vrea apă din mâna ei…
De fapt, Hristos inventase un pretext, pentru a intra în vorbă cu ea. Mai ales că îi știa puritatea sufletească; îi știa lipsa de viclenie; știa că nu duce o viață așezată, știa că face multe greșeli, dar – în același timp – știa că tânjește după Dumnezeu și că vrea să se îndrepte.
„Dacă ai fi știut Cine sunt, TU ai fi cerut și ai fi primit apa cea vie!” a continuat Iisus.
La început, femeia nu a înțeles la ce se referă și s-a mirat că străinul nu avea nici măcar o găleată la El, ca să scoată apă… Totuși, a intuit că stă de vorbă cu un om ales și a simțit că El nu o minte. Atunci, Hristos i-a explicat că oricine va bea din apa pe care i-o va da nu va mai înseta niciodată și va avea viață veșnică.
Pragmatică, samariteanca I-a cerut apa, ca să nu mai vină niciodată la fântână. În loc să îi îndeplinească dorința, Iisus a îndemnat-o să își cheme soțul, iar ea a recunoscut în fața Lui că nu avea soț. Hristos i-a dat dreptate: i-a amintit că avusese mai mulți bărbați și că nici acum nu era căsătorită cu acela cu care își împărțea viața.
Când a văzut că îi știe secretele, samariteanca nu s-a apărat, nici nu și-a negat greșelile. Dimpotrivă! A recunoscut că a păcătuit. S-a gândit că are în față un proroc și L-a întrebat multe lucruri despre rugăciune și despre adevărata credință. Hristos i-a răspuns, cu multă răbdare, la toate întrebările. După aceea, i-a mărturisit că El este Mesia cel promis de Dumnezeu, la căderea omului în păcat!
Aflând acest lucru, femeia a fugit în cetate și i-a anunțat pe oameni că L-a întâlnit pe Mântuitorul. Mulți au crezut-o, au venit la El și apoi L-au urmat. Au făcut asta influențați, întâi de toate, de mărturisirea femeii: „Mi-a spus toate câte am făcut”.
TRANSFORMAREA
Ce s-a întâmplat cu ea, după întâlnirea cu Iisus?
S-a botezat și-a fost numită Fotini, care înseamnă „cea care a primit lumina”. Echivalentul în limba română al cestui nume frumos este Luminița.
Împreună cu ea au devenit creștini fiii ei Iosie și Victor și cele cinci surori ale sale. Apoi, ani la rând, Fotini a răspândit învățăturile lui Hristos din oraș în oraș și din țară în țară.
Pe-atunci, Imperiul Roman era condus de Nero și soarta creștinilor era una foarte crudă.
O soartă crudă a avut inclusiv Fotini.
ÎN FAȚA LUI NERO
Se spune că, în anul 63, Fotini, Victor, Iosie și cele cinci surori care se botezaseră odată cu ea se aflau la Roma, unde propovăduiau.
Victor, al cărui nume fusese schimbat prin arătare dumnezeiască în Fotinos (luminător), avusese o funcție înaltă în armata romană, primită pentru faptele lui de vitejie din războaie. Împreună cu ostașii săi, fusese pus de Nero să-i persecute pe cei care credeau în Hristos, dar a refuzat să facă acest lucru, asumându-și orice consecință.
Nero a aflat și cele întâmplate, a aflat și ce făceau rudele lui, așa că a decis să îi pedepsească pe toți. A dat ordin să fie aduși la el, dar aceștia s-au înfățișat singuri înaintea sa și L-au mărturisit pe Hristos, fără să se teamă.
Ce reacție a avut tiranul?
A cerut să li se zdrobească articulațiile mâinilor, ba chiar să li se taie mâinile, dar soldații însărcinați să ducă la îndeplinire porunca nu au reușit să facă nimic: Sfinții au rămas întregi.
Altădată, a poruncit ca toți să fie arși, dar niciunul nu a pățit nimic. Nero a mai încercat să îi otrăvească, i-a și răstignit cu capetele în jos, dar de fiecare dată au fost salvați în mod miraculos.
La un moment dat, bărbații au fost întemnițați, iar Sfânta Fotini și cele cinci surori ale ei au fost închise într-o cameră de aur, cu o masă de aur, cu scaune de aur, cu bani din aur, cu bijuterii din aur, cu îmbrăcăminte cusută cu fir de aur. „Paznicele” lor erau Domnina, fiica lui Nero, și cele 100 de slujitoare ale acesteia.
Toată lumea se aștepta ca femeile să renunțe la credința lor, în schimbul acelor bogății care li se promiseseră. Ce s-a întâmplat până la urmă? Fotini le-a convertit pe Domnina și pe toate cele 100 de slujnice, iar aurul a fost dat săracilor.
Sfânta Fotini a mai stat în închisoare trei ani. Acolo, ea și cei din familie i-au întors la Hristos pe toți. Văzând că nimic nu le poate slăbi credința, Nero i-a mai supus unor torturi care, până la urmă, le-au adus moartea martirică, în anul 66.
Între întâlnirea Sfintei Fotini cu Iisus și martiriul ei trecuseră vreo trei decenii. Trei decenii de slujire. Trei decenii de mărturisire a Celui Care îi pusese viața pe o nouă traiectorie și îi dăduse un rost.
Sfânta Fotini e pomenită în 26 februarie, la fel și ceilalți care au mucenicit împreună cu ea.
DOUĂ FEMEI EXEMPLARE. CU CARE AȚI VREA SĂ SEMĂNAȚI?
Samariteanca Fotini și cananeeanca amintită de Evanghelistul Matei sunt, pentru mine, două femei exemplare. Niciuna nu făcea parte din poporul ales, dar credința lor întrecea credința multor evrei.
Pentru amândouă întâlnirea cu Hristos e decisivă. Mântuitorul îi schimbă viața samaritencei, răspunzând, de fapt, unui dor ascuns în inima ei – dorul de curăție și de Dumnezeu.
Celeilalte îi vindecă fata și ne putem imagina cum această minune îi întărește definitiv credința.
În cele două femei vezi două feluri de manifestare a perseverenței și a smereniei.
Pe de-o parte, după dialogul cu Iisus, Fotini devine o mărturisitoare, convertindu-i pe alții, inclusiv pe fiica persecutorului ei. Îndură cu dârzenie umilințe atroce și stăruința ei în credință pare neomenească. În plus, îi ajută chiar pe unii dintre călăi, vindecându-i de orbire.
Pe de altă parte, în convorbirea cu Hristos, femeia cananeeancă demonstrează perseverență în rugăciune și o smerenie neclintită, în ciuda indiferenței inițiale și a respingerii pe care i le arată Mântuitorul.
Ambele Îi răspund lui Iisus cu inteligență, cu prezență de spirit, dar fără pic de aroganță. Amândouă Îi primesc cuvintele în inimile lor.
Dacă cineva m-ar pune să spun care dintre aceste femei îmi place mai mult, nu aș putea să aleg. Din același motiv, n-aș ști nici să-I cer lui Dumnezeu să mă facă asemenea uneia singure dintre ele.
Dar Îl rog să îmi dea puterea samaritencei de a-și schimba radical viața și curajul ei de a mărturisi. Perseverența cananeencei și măcar o fărâmă din înțelepciunea sa smerită.
Și dragostea pe care cele două femei au pus-o în faptele lor.
Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro
