În fiecare an, pe 22 iulie, în miez de vară, Biserica noastră Ortodoxă ne vestește că este momentul să ne amintim din nou de Paști. Da, poate că sună puțin stranie această afirmație, însă adevărul pe care se sprijină nu este unul deloc îndoielnic. În această zi, calendarul nostru din perete ne dă de veste că „primăvara dulce” pe care o cântăm de atâtea veacuri la Prohod își face loc la final de iulie prin pomenirea celei dintâi Mironosițe care L-a văzut pe Hristos cel înviat, Sfânta Maria Magdalena.
Fără îndoială, încă din zorii creștinismului și până în zilele noastre, viața și faptele femeilor mironosițe, care s-au dovedit a fi vrednici și neînfricați martori ai Învierii Mântuitorului, sunt exemple demne de urmat pentru adevăratele femei creștine. Au renunțat la grijile pământești, după cuvântul evanghelic, și l-au urmat pe Hristos. Fără întrebări existențiale, fără condiții contractuale. Inima lor ardea pentru nemurire și pentru moștenirea Împărăției Cerurilor și nimeni nu le-o putea răci cu sfaturi muritoare. De dragul Mântuitorului au lăsat în urmă case și familii, prieteni și cunoștințe, iar curajul lor s-a dovedit a fi mai puternic nu doar decât firea lor, ci și decât torturile care le amenințau la tot pasul. Așa a fost și Sfânta Maria Magdalena, prima persoană care a aflat de la Înger că Iisus a înviat.
Sfânta Maria Magdalena era din neamul lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat populat în majoritate de pescari și aflat în partea de vest a Lacului Ghenizaret, între Capernaum şi Tiberiada. Sfintele Evanghelii nu consemnează detalii relevante despre viața celei dintâi dintre femeile mironosițe, însă Tradiția ne spune că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Numele de „Magdalena”, care însoțește mereu cel dintâi nume al ei, ne indică faptul că nu era căsătorită, deoarece în acest caz numele ei ar fi trebuit să fie însoțit de numele soțului ei. Dacă în Evangheliile după Marcu, după Matei și după Ioan, Sfânta Maria Magdalena este amintită ca fiind martoră a Patimilor și Răstignirii Domnului, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca amintește de faptul că ea a fost izbăvită de chinurile a șapte demoni și că din acel moment a hotărât să-și împartă săracilor toată avuția și să înceapă o viață nouă, intrând în ceata celor care Îl urmau și Îi slujeau lui Hristos.
Cu un curaj și o dedicare cum rar întâlnim în relatările evanghelice, dar și în întreaga istorie a creștinismului, Sfânta Maria Magdalena i-a fost alături Mântuitorului chiar și când Apostolii s-au înfricoșat: înaintea arhiereului, la procesul lui Pilat, pe drumul Crucii și nu în cele din urmă, după Răstignire, pe Golgota, unde rămăsese alături de Maica Domnului și de Ioan, Ucenicul cel iubit. Sfintele Evanghelii relatează că, în prima zi a săptămânii, în zorii zilei, Sfânta Maria Magdalena a mers cu Sfântul Ioan și cu Sfântul Petru și au văzut piatra ridicată de pe mormântul Domnului. După ce Apostolii s-au întors în cetate, ea a rămas singură lângă mormânt și a început să plângă, „că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus” – după răspunsul pe care l-a dat Îngerilor. În cele din urmă, ea Îl recunoaște pe Hristos cel înviat și este trimisă să dea tuturor vestea cea minunată carea avea să schimbe cursul istoriei întregii lumi.
Asumându-și pe deplin rolul de ucenică, după Învierea Domnului, Sfânta Maria Magdalena a rămas în Ierusalim, fiindu-i alături Maicii Domnului. I-a însoțit, apoi, pe Sfinții Apostoli la minunea Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor, dar a fost prezentă şi în foişor când Duhul Sfânt S‑a pogorât în chip de limbi de foc peste cei prezenţi.
Potrivit sinaxarului, după Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli la răspândirea credinţei, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăşi gura lui Hristos. De aceea, ea este numită şi „întocmai cu Apostolii”. Una dintre cele mai interesante întâmplări petrecute în acest episod secund al vieții ei, de după Înălțarea Domnului, este cel în care pleacă de la Ierusalim către Roma ca să ceară dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pe care a făcut-o Pilat. Ajungând la palat, Sfânta Maria Magdalena n-a adus împăratului daruri de preț, așa cum aduseseră celelalte persoane care așteptau să intre în dialog cu acesta, ci l-a întâmpinat pe împărat cu un simplu ou de găină, după obiceiul vremii de a se oferi ouă drept daruri în prima zi din an sau cu ocazia zilei de naştere a cuiva. Dând oul împăratului, l-a și salutat cu „Hristos a înviat!“. Atunci, împăratul Tiberiu i-a răspuns că este greu de crezut că se poate ridica cineva din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-şi poate schimba singur culoarea în roşu. În acea clipă se spune că s-a petrecut minunea înroşirii oului în mâna împăratului și astfel oul a devenit simbol al Învierii lui Hristos, simbol care a rezistat din generație în generație până în zilele noastre.
După ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul Sfintei Maria Magdalena a fost îngropat în Efes, în partea dreaptă a peșterii în care au adormit, mai târziu, cei șapte tineri din Efes. Astăzi, părţi importante din Sfintele ei Moaşte se găsesc, în Răsărit, la Mănăstirile Simonos Petra, Dionisiu şi Esfigmenu din Muntele Athos, iar în Apus, în bazilicile Lateran din Roma şi Sfântul Maximin din Marsilia. În România, părticele din Moaştele ei se găsesc la Bisericile Mihai Vodă şi Pajura din Bucureşti, precum şi în alte sfinte locaşuri.
Pe lângă prăznuirea din data de 22 iulie, Sfânta Maria Magdalena este cinstită în cea de-a treia Duminică după Învierea Domnului, alături de celelalte femei mironosițe: Maria (mama lui Iacob şi Iosi), Maria lui Cleopa, Salomeea (mama fiilor lui Zevedei), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana, Marta şi Maria (surorile lui Lazăr din Betania).
Urmând modelul de viețuire al Sfintei Maria Magalena, dar și curajul tuturor femeilor mironosițe în apărarea dreptei credințe, să le luăm ca ocrotitoare și mijlocitoare permanente și să le chemăm în rugăciune, cu nădejdea că ele vor duce negreșit cererile noastre și gândurile de mulțumire înaintea lui Hristos, Cel pe Care L-au mărturisit și L-au slujit până la sfârșitul vieții.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
