Sfântul Haralambie este prăznuit pe 10 februarie. Numele sfântului este de origine grecească –Χαράλαμπος-, fiind compus din cuvintele „haris” (har) și „lampos” (lumină, strălucire), putând însemna „strălucire a harului”.
Sfântul Haralambie a slăvit pe Dumnezeu cu moarte mucenicească în vremea împăratului Septimius Sever (193-211), ajungând vestit prin puterea credinței sale și prin râvna arătată în propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Avea 113 ani când a fost supus la torturi inimaginabile pentru a renunța la credința sa creștină. „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”, răspundea Sfântul.
El învăța popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mântuirii și le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință, iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare”.
Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împăratul zicând: „Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor și face minuni cu farmecele”. Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp și schimbându-se din gândul cel bun, a zis către Sfântul mucenic Haralambie: „Jertfește idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigașilor”. Sfântul a răspuns: „Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobește cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu”. Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: „Supune-te împăratului, ca să nu piei în deșert”. Împăratul a zis către slujitori: „Luați făclii aprinse, ardeți-i barba și pârliți-i fața”. Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieșit din barbă și, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.
Umplându-se de mânie, Sever a zis: „Bine mi-a spus împăratul sciților că ești vrăjitor, Haralambie, și voiești ca și de la mine să se întoarcă ostașii”. Apoi, către boierii săi a zis: „Nu-mi spuneți cine este Hristos, în Care crede Haralambie?”. Eparhul Crisp a zis: „Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare”. Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc și, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălțime, zicând: „Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ți pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te și stai puțin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele și te voi prinde cu mâinile!”
Niște hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală și fără de rușine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul și frică mare a căzut peste toți, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză și se auzeau de sus din nori glasuri înfricoșate, fulgere și tunete și au murit de frică mulți oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legați cu nevăzute legături și spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: „Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea și voi scrie numele Dumnezeului tău ca și pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău”.
Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, și a zis către tatăl său: „Crede în Dumnezeu și te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute cu care ești legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veșnic și neatins”. Apoi, căzând fericita Galini înaintea mucenicului, a zis: „Mă rog ție, robul lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu și dezleagă pe tatăl meu din legăturile nevăzute”. Rugându-se sfântul, a încetat înfricoșata mânie a lui Dumnezeu, iar împăratul și eparhul, liberându-se de pedeapsă, au zis: „Stăpâne al cerului și Ziditorule al pământului, Cel ce locuiești în cer, miluiește-ne, caută cu milostivire pe pământ”. Apoi s-a dus împăratul cu eparhul și cu toți boierii în palatele sale și au petrecut trei zile, neieșind de frica cea dumnezeiască și de groaznica certare ce li se întâmplase.
După acea înfricoșată pedepsire ce s-a făcut, trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăși și, lăsând pe Dumnezeu, a Cărui mână tare a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemând pe mucenic i-a zis: „Haralambie, ascultă sfatul meu și te închină zeilor, ca să fii cinstit”. Sfântul a răspuns: „Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sunt nesocotite și nebune”. Mâniindu-se împăratul, i-a zis: „Cap nepriceput! zici că ale mele cuvinte sunt nepricepute și nebune?”. Atunci a poruncit să pună la gura lui undița și să-l poarte de gât prin toată cetatea.
Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: „Ce faci? o! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavolești și, lăsând cele bune, alegi cele rele? De ce voiești moartea și lepezi viața? Pentru ce te scoli cu mânie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată, glasul meu și precum te sârguiești la rău, tot așa sârguitor să fii spre bine: căci cel ce seamănă rele, rele va secera, iar cel ce seamănă întru buna credință, va secera cele bune. Adu-ți aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine, când erai legat și spânzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu Cel adevărat L-ai mărturisit și, fiind dezlegat din legături, acum Îl lași? Mulți puternici, fiind pedepsiți, cunosc puterea Aceluia, dar scăpând de pedeapsă, iarăși Îl uită”.
Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat, ci, mai aspru făcându-se, i-a spus: „Jertfește zeilor, Galino!” Ea, întorcându-se către dânsul i-a răspuns: „Voi face ceea ce voiești, tată”. Împăratul, bucurându-se, a zis: „Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfește zeilor”. Fiind adus Haralambie, împăratul i-a zis: „Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credința ta la a noastră și voiește să jertfească zeilor. Deci vino și tu, Haralambie, cu dânsa, în capiștea zeilor noștri și fă ceea ce noi dorim”. Tăcând Haralambie, împăratul socotea că se învoiește. Apoi fiica împăratului a mers în capiștea lui Dia și a lui Apolon și a zis slujitorilor: „Căindu-mă, am venit să rog pe zeii pe care i-am mâniat, crezând în Hristos”. Deci, strigară slujitorii: „Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutați spre doamna Galini și miluiți-o pentru Sever împăratul”.
Fericita Galini, intrând în capiștea idolească, a chemat pe slujitori și le-a zis: „Pe care să-l surp mai întâi: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?”. Zis-au slujitorii: „Nu, doamnă, niciunuia să nu-i gândești rău nici să batjocorești pe mântuitorii noștri, ca să nu se mânie și să clatine cerul și să răstoarne pământul”. Atunci, fericita Galini, apucând pe idolul Dia, i-a zis: „Dacă tu ești zeu, apoi cum n-ai înțeles că am venit să te răstorn?”. Și zicând aceasta, l-a surpat; iar el, căzând la pământ, s-a sfărâmat în trei bucăți. Asemenea, apucând și pe Apolon, i-a zis: „Și tu, satano, gârbovitule bătrân, să cazi la pământ, făcându-te praf”. Apoi a sfărâmat pe ceilalți zei, care erau acolo. Și-au alergat slujitorii la Sever, zicând: „Stăpâne, împărate, a pierit nădejdea noastră, acum și soarele se va stinge și lumea va pieri, că au murit zeii”. Împăratul a zis: „Ce sunt cuvintele acestea?” Răspuns-au slujitorii: „Galinia, fiica ta, a sfărâmat pe zei”. Zis-a împăratul: „Mergeți și chemați în această noapte 50 de meșteri și înnoind idolii, să-i puneți în capiștea lor, apoi să ziceți că au înviat din morți, precum și Galileenii spun despre Hristos al lor, că a înviat din morți”.
Slujitorii, cu sârguință făcând așa, au mers a doua zi la fiica împăratului, zicându-i: „Vino la capiște, stăpână, să vezi pe zei înviați”. Apoi a zis fericita Galinia: „Au înviat zeii? voi merge să-i văd”. Intrând în capiște, a văzut pe idoli din nou ciopliți și a zis: „Mare minune am văzut”. Iar slujitorii ziseră: „Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiți și batjocoriți, acum strălucesc cu mai mare cinste și slavă”. Fericita Galinia a zis: „Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decât pe cei vechi”. Deci, a zis către idolul Dia: „Ție îți zic Dia, cela ce ai înviat din morți, să te duci iarăși la cei morți”. Aceasta zicând-o, iarăși a sfărâmat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplându-se de mânie, au spus iarăși împăratului despre sfărâmarea idolilor. Împăratul, punând de față pe fiica sa, i-a zis: „De ce ai sfărâmat pe idoli?” Ea a răspuns: „De vreme ce voi sunteți amăgiți cu deșartă părere, îi numiți zei pe când ei sunt materie neînsuflețită”. Împăratul a zis: „Jertfește idolilor, sămânță necurată, iar nu fiică a mea”. Iar Galinia a răspuns, batjocorindu-l: „Acum am jertfit, precum am știut, iar de voiești și celorlalți zei ai tăi, voi face asemenea”.
Crisp, eparhul, i-a spus împăratului: „Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrab să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toți se vor amăgi de minunile făcute de dânsul și, lăsând pe zeii noștri și pe noi, vor merge în urma lui”. Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: „Milă și judecată voi cânta Ție, Doamne; cânta-voi și voi înțelege în cale fără prihană, când vei veni către mine”; apoi a mai zis și un alt psalm până în sfârșit.
Ajungând cu veselie la locul în care avea să-și sfârșească nevoința, a zis: „Mulțumesc, Ție, Doamne Dumnezeule, că ești milostiv și îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmași, ai sfărâmat iadul și durerile morții le-ai dezlegat. Pomenește-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru împărăția Ta”. Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile și S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulțimea sfinților îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, și a șezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: „Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiești și îți voi da ție”.
Sfântul Haralambie a spus: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoșata Ta slavă. Doamne, de-Ți place Ție, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace și sănătate trupească, mântuire sufletească și îndestulare de grâu și vin, cum și înmulțire de dobitoace, pentru trebuința oamenilor. Doamne, Tu știi că oamenii sunt trup și sânge, iartă-le lor păcatele și le dă îmbelșugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature și să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăților; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău și îi izbăvește de boala ciumei”.
Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: „Fie după cererea ta, viteazul meu ostaș”. Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer și i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostașii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului și cum i s-a arătat Domnul și că a murit fără tăiere de sabie și au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare și frică, iar fericita Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului și, luându-l, l-a învelit în pânze curate și subțiri și l-a uns cu aromate și mir de mare preț și l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece și să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să viețuiască în dreapta credință creștinească, după voia ei.
