De la începuturile creștinismului și până în zilele noastre, Sfinții sunt cei care s-au împărtășit de același Hristos și de același Har al Duhului Sfânt, indiferent de condițiile sociale sau de circumstanțele vieții lor. Aceasta este o credință fundamentală a creștinismului, care afirmă că toți Sfinții, indiferent de originea lor sau modul în care și-au trăit viața, au atins sfințenia prin unirea lor cu Hristos. Privind Icoanele și, în cazul Sfinților mai recenți, fotografiile lor, vedem că Sfinții au aceleași trăsături umane ca și noi. Fapt care ne face să înțelegem că Sfinții au fost oameni obișnuiți care au trăit pe pământ, au experimentat viața umană în toate aspectele ei și și-au dat, apoi, sufletele în mâinile lui Dumnezeu, așa cum este firesc. Transfigurarea lor prin Harul Duhului Sfânt este ceea ce îi face deosebiți de noi, arătând frumusețea cerească și sfințenia dobândită încă de aici, de pe pământ.
Însă, în inima verii, pe 20 iulie, Biserica ne amintește de un om, un Sfânt care a „anulat” legea neschimbată a morţii. „Biciul lui Dumnezeu” „podoaba prorocilor”, omul care s-a „înălţat prin vifor de foc şi cu un car de cai de flacără”: Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cum a reușit să facă acest lucru? Aflați în rândurile de mai jos!
Prorocul din Tesvi și zeul Baal
Înainte de a afla cum a „rupt” Sfântul Ilie legea morții, vă propunem să aflăm câteva detalii biografice. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a trăit cu aproximativ 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în timpul regelui Ahab în cetatea Tesvi, dincolo de râul Iordan. După ce regele Ahab s-a căsătorit cu o femeie pe nume Izabela din Sidon, care aducea jerfte zeului Baal, regele leapădă și el credința iudeilor și începe să se închine idolului, asuprindu-i pe frații lui credincioși de odinioară.
Ținând cont de acest fapt, Sfântul Ilie a fost ales de Dumnezeu să îi prorocească regelui faptul că poporul pe care îl conducea va fi lovit de o secetă aprigă, din cauza faptului că renunțare să îi slujească zeului Baal. Așa s-a și întâmpat: timp de trei ani și jumătate, cerurile au fost închise și nicio picătură de apă nu a căzut pe pământ. Bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu nădejdea că poporul Său rătăcit se va întoarce la credință. În tot acest timp, Sfântul Ilie s-a retras în pustie, la pârâul Cherit, unde își potolea setea cu apă, mâncarea fiindu-i adusă de corbi: „pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara”.
În cele din urmă, spre sfârsitul anilor de secetă, Sfântul Ilie îi propune împăratului Ahab să ridice un Altar pe Muntele Carmel si să aducă jertfă zeului Baal, dar și Dumnezeului iudeilor, spunându-i că „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (3 Regi 18, 24). În zadar cei 450 de preoți ai lui Baal au închinat rugăciuni înaintea zeului păgân, căci atunci când a venit rândului Sfântului Ilie să se roage, „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ” (3 Regi 18, 38). Văzând atunci minunea pogorârii focului din cer, poporul a realizat că Domnul este singurul şi adevăratul Dumnezeu, care le-a trimis, mai apoi, ploaie asupra pământului.
Prorocul care n-a murit niciodată
Ajungând pe cele mai înalte culmi ale virtuții, Sfântul Proroc Ilie nu a fost îngropat așa cum se întâmplă în mod obișnuit. După cum ne spune Sfânta Scriptură și așa cum observăm și în Icoanele sale, Sfântul Proroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer fără a trece prin poarta morţii.
Fără îndoială, poate cea mai remarcabilă relatare despre Sfântul Ilie este cea a ridicării sale la ceruri. În Cartea Regilor se spune că, într-una din zile, ajuns cu ucenicul său pe malul Iordanului, Sfântul Ilie a luat haina din piele de oaie pe care o purta, a înfășurat-o și a lovit apele, pentru a-i lăsa sa treacă pe uscat. Când Elisei i-a cerut să primească și el jumătate din Harul său profetic, Ilie i-a răspuns: „Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălțat la cer, așa ți se va da”. Și pe când mergeau ei astfel, prin pustiu, un car de foc tras de cai a apărut între ei. Ilie urcă în car și este luat la cer, într-un vârtej de vânt, în timp ce Elisei strigă: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!” (IV Regi, 2, 12). Luând, apoi, haina Profetului care căzuse peste el, și lovind apele, Elisei traversează Iordanul și este salutat de fiii proorocilor din Ierihon, care strigau: „Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei!” (IV Regi, 2, 15).
Un detaliu interesant, mai puțin cunoscut este acela că Septuaginta, cea mai veche traducere a Vechiului Testament în limba greacă, ne spune că Sfântul Ilie a fost „ca” luat în cer. Sfinții Părinți au subliniat că acest „ca”, adăugat în versiunea Septuagintei arată că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil înainte de Învierea și Înălțarea lui Hristos, dar că a scăpat morții, precum Enoh, și a fost ținut de Dumnezeu într-un loc necunoscut. La Schimbarea la Față a Domnului, Sfântul Ilie a fost de față, alături de Moise, lângă Domnul în slavă, ca cel mai neînfricat luptător împotriva celor care nu credeau în Dumnezeu.
Acest eveniment unic nu doar că marchează sfârșitul misiunii profetice a Sfântului Proroc Ilie aici, pe pământ, ci și începutul unei noi dimensiuni în înțelegerea relației dintre Dumnezeu și oamenii săi aleși. În primul rând, ridicarea la cer a Sfântului Ilie fără a experimenta moartea fizică demonstrează puterea absolută a lui Dumnezeu asupra vieții și morții. Ilie este astfel un precursor al celor răpiți la sfârșitul vremurilor, o temă preluată și dezvoltată în Noul Testament, în 1 Tesaloniceni 4, 17: „După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul”. Apoi, după cum citim în paginile Sinaxarului, ridicându-se cu trupul la cer, Profetul Ilie avea să prefigureze Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea pogorârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33). Referindu-se la acest episod al înălțării Sfântului Ilie la ceruri, Sfântul Maxim Mărturisitorul consemnează că Dumnezeu „S-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii […] nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndrumării ei”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Cel care l-a luat pe Prorocul Ilie la ceruri în car de foc este chiar Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu” și că marele proroc din cetatea Tesvi nu a putut să aducă păcătoşilor mântuirea, iar „pentru acesta se va pogorâ pe pământ Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, să împlinească chemarea păcătoşilor”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
