Sfântul Ilie şi aviația

Claudiu Raducu

Așadar pe cine și cum sărbătorim de ziua Sfântului Ilie și/sau Ziua Aviației?

Am zice că este legitim ca oameni creștini să își asocieze evenimentele importante cu repere creștine, dar poate fi și o devalorizare al evenimentului creștin prin amesetec și înlocuire a ceea ce este esențial cu ceva care este secundar.

Sfinții Părinți ne-au avertizat despre această tactică a anticreștinilor care funcționeaza astfel: – întâi asociere, apoi suprapune, iar în cele din urmă înlocuire!

La fel, Sfinții ne-au spus să nu sărbătorim Paștele creștin în asociere cu Paștele vechi testamentar pentru a nu fi înlocuit subtil și deturnat de la adevăratul lui sens al Învierii.

Dar unii, mai puțin iubitori ai viziunii creștine asupra vieții, au f[cut altceva: au asociat Paștele cu iepurașul până au înlocuit în conștiinta vesticilor Învierea Sa cu iepurași și ouă…

Iar de Crăciun lumea eterodoxă, cu tot mai multe inserții și în lumea ortodoxă, sărbătorește Moș Crăciun si băuturi carbogazoase, în loc de colinde creștine si participare activă la slujbele Bisericii.

La fel, sub pretextul unor lucruri bune de sărbătorit, precum “cavalerii aerului”, militarilor nu li se mai da posibilitatea de a alege între Sfânta Liturghie și festivitățile militare, sau măcar să participe consecutiv în această ordine. Măcar dacă li s-ar da răgazul, sau organizarea evenimentului ar presupune, prima oară să participe la slujba Bisericii ca niște oameni botezați creștini și abia mai apoi la festivitatea militară. Ca să nu mai spunem de cei “gură cască” care vor fi tentați la cele militare în loc de cele duhovnicești. Cu siguranță și militarii, respectiv aviatorii, sunt importanți si merită sărbătoriți cu cinste și onoare, însă în niciun caz exact în momentul in care oamenii botezați creștini ar fi normal să participe la Sfânta Liturghie și să dedice ziua pomenirii Sfântului Ilie.

Și dacă de la Sfântul Ilie nu înțelegem decât că era și el un “cavaler al cerului” nu am înțeles mai nimic important din modelul vieții sale decât giumbușlucărie și fachirism.

Asta ar demonstra ceea ce am încercat să evidențiez, și anume că deja modelul aviatorilor s-a suprapus peste modelul de viață al Sfântului Ilie în conștiința celor care asociază aviatorii cu Ilie!

Încercați să trăiți după modelul ascetic și de credință al Sfântului Ilie și aproape că nu veți băga de seamă alte tendințe de suprapunere si înlocuire, ci doar modele umane care se pot hrăni și își pot lua seva din modelul lui Hristos, însă doar după ce și l-au asumat prin urmarea învățăturilor Sale și prin sfințirea personală.

Previous Post

Știați că Sfântul Ilie s-a urcat la Cer în apropiere de locul Botezului Domnului?

Related Posts
Total
0
Share