O VESTE GREU DE CREZUT
Oamenii erau adunați la Templu și așteptau ca mai marele preoților să iasă și să îi binecuvânteze. Ar fi trebuit să termine deja de tămâiat în Altar, de ce nu li se arăta?! Zaharia era bătrân și slăbit – își spuneau aceștia. Poate pățise ceva… Iată-l, în sfârșit, venind înspre ei. Vrea să rostească rugăciunea, dar nu poate scoate niciun cuvânt. Ce i se întâmplase?
Aveau să afle că Arhanghelul Gavriil îl vizitase pe Zaharia, ca să îl înștiințeze că i se va naște un fiu. Bărbatul nu îl crezuse pe Înger: Cum să îl ia în serios?! El și soția sa, Elisabeta, erau în vârstă, iar ea – nu putea să aibă copii! Toți știau asta! Atunci, pentru necredință și îndoială, Zaharia a fost pedepsit cu muțenia. Și mut a rămas, până după ce băiatul său a venit pe lume.
BĂIATUL ORFAN, ÎNGRIJIT DE UN ÎNGER
După opt zile de la naștere, copilul a fost dus la Templu, pentru a fi tăiat împrejur, cum era obiceiul iudeilor. Urma ca nou-născutul să capete un nume și toți au crezut că o să-l cheme ca pe Zaharia. Elisabeta și soțul ei s-au împotrivit, tatăl a cerut o tăbliță, a scris că micuțul se va numi Ioan și pe loc bărbatul și-a recăpătat graiul.
La șase luni de la nașterea lui Ioan, S-a întrupat Mântuitorul, Împăratul lumii. Aflând de la cei trei magi care Îl căutau pe prunc că un Împărat a văzut lumina zilei, Irod – regele iudeilor – a trimis soldații să îi ucidă pe copiii mici, ca să-și suprime potențialul rival. Ostașii au ajuns și la Zaharia și i-au cerut băiatul. Între timp, Ioan fusese luat de mama sa și dus într-o peșteră. Zaharia a refuzat să le zică unde îi este fiul și a fost ucis.
În peștera din munți, Elisabeta a mai trăit doar 40 de zile. Tradiția Bisericii spune că băiețelul orfan a fost îngrijit de un Înger. Apoi, nu știm ce s-a întâmplat cu el, o bună perioadă de timp. Sigur e că până la maturitate a trăit în pustie, ocrotit de Dumnezeu și de Îngerii Săi. Acolo și-a început activitatea de propovăduitor al lui Hristos, pe Care L-a și botezat.
Toate aceste întâmplări sunt sintetizate de Sfântul Nicolae Velimirovici în următorul poem*:
Prin taină dumnezeiască a intrat Ioan în lume,
Ca odinioară al Sarei și lui Avraam fiu, Isaac;
Prin taină dumnezeiască a rămas el viu,
Scăpând tăișului ucigaș al jungherului lui Irod.
Jungherul pe prunc nu l-a putut atinge,
Și în trupul tatălui atunci adânc s-a-mplântat.
Prin taină dumnezeiască hrănitu-s-a Ioan în pustie,
Timp de treizeci de ani, în pământ pustiu.
Pe ai Domnului robi îi păstoresc Îngerii;
Iar celor săraci Îngerii le sunt păzitori!
Ioan a crescut, cu vârsta și cu puterea,
El era un mielușel prea frumos,
Menit să vestească
Și să slujească
Mielului lui Dumnezeu.
El era menit să strige tuturora
Că ziua izbăvirii se află la răsărit.
El L-a cunoscut și L-a slăvit
Pe Cel Care necunoscut oamenilor era.
El cel din urmă proroc mare a fost
Și începătură Apostolilor lui Dumnezeu.
El cu Dumnezeu grăit-a precum marele Ilie
Și ca un apostol mare pe oameni i-a iubit și i-a certat.
Minunat fiu al preotului celui mare,
Primul încununat Mucenic al Mucenicilor lui Dumnezeu.
CUM A FOST STABILITĂ DATA NAȘTERII ÎNAINTEMERGĂTORULUI DOMNULUI
Data Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul fost stabilită de Sfinții Părinți în 24 iunie ținând cont de unele episoade relatate în Biblie. Sfântul Evanghelist Luca scrie că Zaharia a primit vizita Îngerului când slujea la Templu și tămâia în Altar. Evenimentul avea loc o singură dată pe an, în ziua a zecea a lunii a șaptea a calendarului iudaic (Levitic 16, 29), adică în septembrie. Prin urmare, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a fost stabilită în 23 septembrie, iar nașterea – nouă luni mai târziu.
O SĂRBĂTOARE RELIGIOASĂ ȘI O SĂRBĂTOARE POPULARĂ
În calendarul popular românesc, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul coincide cu sărbătoarea Sânzienelor. În această zi, în unele dintre Bisericile noastre se aduc flori de sânziene împletite în coronițe sau legate în formă de cruce, pentru a fi sfințite și, apoi, păstrate ca plante de leac. Știi cum au apărut aceste flori?
O legendă* spune că, demult, într-un sat de la margine de pădure, trăia Sânziana – o fată orfană, săracă și tare frumoasă.
Avea părul de culoarea pâinii coapte. Când mergea, părea o floare legănată de un vânt de vară blândă. Ochii îi erau plini de dragoste față de oameni și față de tot ce o înconjura.
Din neiubire, sătenii o jigneau și o alungau din locurile acelea. Sânziana se retrăgea în casa ei, se ruga și își petrecea zilele mai mult alături de păsări ori alături de animalele pădurii, cu care se împrietenise. Împărțea cu ele hrana, gândurile nemărturisite și tristețile. Cel mai mult își găsea alinare și putere în rugăciune. Cerea puține pentru ea! Îl ruga însă pe Dumnezeu să-i îmbuneze pe oamenii din jurul ei, să le așeze în inimi milă, îngăduință, grijă și dragoste pentru ceilalți.
Într-o zi, fata s-a îmbolnăvit. Continua să se roage, dar se stingea încet când, pe neașteptate, a fost vizitată de o femeie vârstnică. Era Sfânta Vineri, care venise să o mângâie și să o îmbărbăteze:
– Toată viața ai fost tare blândă și gingașă ca o floare, i-a zis ea. Floare să fii de-acum înainte. Toți te vor căuta și te vor îndrăgi, te vor pune la Icoane și vei avea puterea de a vindeca multe boli.
În clipa următoare, Sânziana s-a transformat într-o floare galbenă, ale cărei patru petale încrucișate amintesc până azi de crucea credinței în Dumnezeu și în îndreptarea celor răi.
* „Cântare de laudă la Sfântul Ioan Botezătorul” de Sf. Nicolae Velimirovici, preluată din „Proloagele de la Ohrida”, vol. 1, Editura Cartea Ortodoxă, 2005, traducere de Mihaela Grosu.
* Inspirată de o legendă publicată în revista „Biserica din sufletul copilului”, nr. 5/ iunie 2007, p.8: http://micutiicrestini.ro/bisericadinsufletulcopilului/bdsc05.pdf
Ioana Revnic
Sursa: http://ziarullumina.ro.
