Ziua de 16 octombrie este un moment deosebit de important pentru lumea creștină de pretutindeni. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Longhin Sutașul, ostașul care L-a împuns pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu suliţa în coastă pe când se afla încă pe Cruce. Mulți credincioși nu știu care este istorisirea Sfântului Longhin sau, mai bine zis – nu știu ce s-a întâmplat cu el după momentul Răstignirii și Învierii Domnului și cum se face că, dintr-un om crud și necruțător a devenit Sfânt. Care este povestea convertirii sale și ce ar trebui să reținem noi din modelul viețuirii lui? Aflați în rândurile de mai jos!
„Și îndată a ieşit sânge şi apă”
Înainte de a prezenta pe larg detaliile legate de viața Sfântului Longhin, se cuvine să reținem câteva aspecte legate de contextul în care își face apariția în paginile Sfintei Scripturi. Astfel, pentru că se apropia marea zi a Paștelui și era Vineri, iudeii i-au cerut împăratului Pilat să zdrobească celor răstigniți – inclusiv lui Hristos – fluierele picioarelor. Adică, partea de jos a piciorului, cuprinsă între genunchi și labă. Astfel, „victimele” nu mai agonizau sâmbăta, zi sfântă pentru evrei. Însă, pentru că Hristos era deja mort, s-a folosit doar o suliţă pentru a „certifica” acest lucru. „Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care erau răstigniți împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan, 19, 32-34). Sinaxarul din Sfânta și Marea zi de Vineri completează litera Evangheliei și spune că Mântuitorul a fost împuns în coasta dreaptă și din Trupul Său a ieșit sânge și apă. Apă, ca să se vadă că El era om, iar sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apa din pricina botezului.
Longhin, sutașul vindecat
Acesta este momentul în care își face apariția în peisajul scripturistic sutașul Longhin, pe numele complet Caius Casius Longinus. Termenul de „sutaș”, care însoțește numele său este sinonimul centurionului, care înseamnă comandant peste o sută de ostași. Potrivit scrierilor Bisericii, acesta a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (14-37). Era din părţile Capadociei şi slujea ca ostaş pe vremea când în Palestina conducea împăratul Ponţiu Pilat. Astfel, mai întâi Longhin a luat parte la Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, iar, conform cu unele scrieri, în clipa în care a împuns coasta Domnului, sângele s-a prelins pe ochii lui și astfel şi-a recăpătat vederea în chip miraculos, fiind înainte parțial orb. Apoi, tot din viața Sfântului Longhin aflăm că, după ce a fost îngropat Trupul lui Hristos, acesta a fost pus alături de alți soldați, de către Pilat, să străjuiască Mormântul. A păzit Mormântul Domnului până la Înviere, fiind martor la minunile ce s-au săvârşit atunci (întunecarea soarelui de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea, cutremurul, deschiderea mormintelor şi învierea mai multor Sfinţi adormiţi, strălucirea Îngerului Învierii etc.). Toate aceste fapte și semne minunate l-au făcut să afirme: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 54).
În momentul în care iudeii au aflat că Hristos a înviat din mormânt, au mers să-i „mituiască” pe soldați, pentru ca aceștia să spună că Trupul Domnului a fost furat de Ucenicii Săi. Longhin, însă, nu s-a lăsat cumpărat, ci a renunțat pe loc la centura militară și s-a botezat împreună cu alți doi soldați din oastea sa. Tot alături de cei doi a părăsit imediat Ierusalimul și a mers în Capadocia, loc în care s-a stabilit, convertind pe mulți păgâni la creștinism.
Martiriul Sfântului Longhin
Aflând iudeii că Longhin a părăsit oastea pe care o conducea, dar mai ales că s-a convertit la creștinism, au mers la Pilat și, dându-i aur și multe alte daruri, l-au rugat să trimită soldați ca să-l ucidă. Iar Pilat, luând darurile, a ascultat rugămintea lor și a trimis la Cezarului Tiberiu o scrisoare care conținea multe învinuiri false la adresa lui Longhin. Prin descoperire dumnezeiască, însă, sutașul a aflat că se apropie vremea sfârșitului său. Astfel, aflând că este căutat de soldați, a ieșit cu un curaj impresionant să-i întâmpine. Aceștia, însă, necunoscându-l, l-au întrebat: „Unde este Longhin care era odată sutaș?”. Iar le-a răspuns: „Ce trebuință aveți cu el?”. Și au zis ostașii: „Am auzit că este om bun și vrem să-l cercetăm; căci noi suntem ostași, iar el a fost sutaș de ostași, deci voim să-l vedem pe el”. Iar Longhin le-a spus: „Rogu-vă pe voi, stăpânii mei, să vă abateți la casa mea și să vă odihniți puțin de cale, căci eu vi-l voi spune vouă, că știu unde viețuiește și sigur va veni la voi, că nu locuiește departe”.
Pregătindu-le mâncare și băutură ca pentru niște prieteni adevărați, Sfântul Longhin s-a retras și s-a rugat toată noaptea pentru mântuirea sufletului său. În zori, soldații au rămas uimiți să afle că cel care i-a găzduit este cel căutat să fie ucis. Apoi, spunându-le că el este cel pe care îl caută, și-a chemat prietenii, s-au îmbrăcat în haine albe de îngropare, a arătat cu mâna un deal care era în apropiere și a poruncit soldaților ca acolo să-i îngroape trupul său, alături de cele ale bunilor și credincioșilor lui prieteni. Tăindu-i capul, soldații l-au luat cu ei și l-au dus la Ierusalim lui Pilat, ca să-l încredințeze că și-au îndeplinit misiunea. Împăratul, când a văzut capul Sfântului, a poruncit ca să-l arunce afară din cetate și l-au tăvălit mult în gunoi până ce a fost astupat acolo. După multă vreme, capul a fost descoperit în mod minunat de către o femeie oarbă, care, scoţându-l din pământ, şi-a recăpătat vederea. Pentru aceasta, femeia a ridicat o preafrumoasă Biserică în Capadocia în care a aşezat cu mare cinste și evlavie Moaştele Sfântului Longhin.
Așadar, aflăm la mijloc de octombrie o istorisire despre convertirea la dreapta credință cum rar ne este dat să citim în Viețile Sfinților. O istorisire despre cum, în orice context și-n orice condiții sociale sau istorice, Dumnezeu poate schimba inima omului și-l poate ajuta să ajungă la măsura sfințeniei. De altfel, istorisirea Sfântului Longhin poate fi istorisirea fiecăruia dintre noi. Pentru că, oricâd rău I-am fi face și oricât L-am ocărî, Dumnezeu iartă și își dorește să ne ofere în dar mântuirea, după cuvintele Părintelui Nicolae Steihnardt de la Rohia: „Hristos, boier, iartă totul. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat, nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă; eşti liber şi prieten al Domnului”. Hai să punem și noi început-bun și să fim prieteni ai Domnului!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
