Sfântul Mihail Mărturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. Datorită vieţii curate şi feciorelnice pe care a dus-o încă din copilărie, el a fost ales şi sfinţit episcop al Sinadei de către Patriarhul Tarasie. În timpul domniei împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul său episcopal şi aruncat în exil, deoarece nu a voit să lepede cinstirea Sfintelor Icoane.
Deşi puţin cunoscut astăzi, poporul român a avut în vremurile mai vechi o evlavie deosebită pentru Sfântul Mihail al Sinadei. În decursul vremurilor, atunci când valuri de lăcuste invadau ţara, capul Sfântului Mihai aflat la Marea Lavră din Athos a fost purtat în procesiune de mai multe ori în Moldova şi în Ţara Românească, aducând întotdeauna mângâiere şi izbăvire.
Prima minune – în vremea domnitorului Matei Basarab
Pe vremea domnitorului muntean Matei Basarab (1632-1654), ţara a fost cumplit lovită de valuri de lăcuste. Domnitorul a apelat atunci la monahii Marii Lavre din Athos care, în 1641, au adus în ţară cinstitul cap al Sfântului Mihail al Sinadelor. S-au făcut procesiuni în acel an cu Moaştele Sfântului de-a lungul şi de-a latul Ţării Româneşti, iar Sfântul Mihail a potolit năpasta.
Drept mulţumire, în anul 1643, domnitorul a ridicat în cinstea Sfântului un paraclis în cadrul mânăstirii Marea Lavră de la Sfântul Munte Athos, dăruind aghioriţilor şi o Evanghelie grecească (manuscris de secol X), cu ferecătură din argint. Pe spatele primei coperte sunt gravate chipul lui Matei Basarab şi al doamnei Elena, ţinând în mâini darul oferit „întru harul şi binecuvântarea Sfântului Mihail, episcopul Sinadelor, Mărturisitorul”.
Tot atunci, Matei Basarab a plătit răscumpărare pentru a păstra câteva părţi din Moaştele Sfântului Mihail, pe care le-a ferecat în aur, argint şi pietre preţioase, lăsându-le la Mănăstirea Arnota.
A doua minune – în vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu
Aflat în cel de-al treilea an al domniei, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu (1688-1714) vedea țara secătuită de valuri de lăcuste care devastau de şapte ani – „încă din zilele lui Şerban Vodă, de se făcea multă stricăciune şi pagubă”. Cum amintirea minunilor Sfântului Mihail din sufletul poporului dreptcredincios era încă proaspătă, domnitorul „trimis-au la Sfetagora şi au pohtit pe părinţii de acolo cu rugăciune de au adus capul lui Sfântul Mihail Sinadichi de umbla făcând rugăciuni şi osfeştanii prin toate locurile unde erau lăcuste”, scăpând țara de năpastă.
Drept mulţumire pentru binecuvântarea revărsată asupra ţării, domnitorul „au făcut cunună de aur cu pietre scumpe asupra capului şi au făcut cutie de argint frumoasă, de au aşezat capul Sfântului” (Cronica logofătului Radu Greceanu), iar Mănăstirii Marea Lavră i s-au dăruit 6000 de aspri anual.
Ca binecuvântare, la Mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie brâncovenească, a fost lăsat un mic fragment din Moaştele Sfântului Mihail, ce se păstrează până astăzi.
Alte două minuni
În decursul vremurilor, capul Sfântului a mai revenit în Moldova şi în Ţara Românească, în situaţii asemănătoare celor de mai sus, aducând întotdeauna mângâiere şi izbăvire.
Din nou, în 1729, în vremea uneia dintre domniile lui Nicolae Mavrocordat, Moaştele au fost purtate în procesiune în Valahia. Pentru multele minuni făcute asupra supuşilor săi, domnitorul a dăruit 100 groşi anual Mănăstirii Marea Lavră.
Se pare că o a patra procesiune cu cinstitul cap al Sfântului Mihail a avut loc în timpul uneia dintre domniile lui Constantin Racoviţă, în Muntenia, în 1756.
În semn de cinstire, multe Biserici din ţară cuprind în pictura naosului şi chiar a Sfântului Altar chipul Sfântului Mihail al Sinadelor. Un astfel de exemplu este fresca Bisericii mari a Mănăstirii Hurezi.
Sursa: http://doxologia.ro.
