Sfântul Munte a fost creştinat de Maica Domnului

Sfântul Munte Athos din Grecia, numit pe drept cuvânt Grădina Maicii Domnului, este simbolul Ortodoxiei de pretutindeni în care convieţuiesc de  veacuri monahi din toate ţările ortodoxe, ca semn al unităţii şi universalităţii credinţei ortodoxe.

Acest Sfânt Munte a fost mii de ani în întunericul închinării la idoli, întuneric din care a ieşit prin creştinarea de însăşi Maica Domnului în timpul vieţuirii Ei pe Pământ şi a rămas drept  capitala Ortodoxiei mondiale. Aici se află 20 de mănăstiri mari înconjurate de mai multe schituri şi chilii, locuite numai de călugări care, cu smerenie, zi şi noapte, prin muncă, post şi rugăciune duc o viaţă monahală. Schitul Lacu, care are în centru Biserica Mare cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, se află pe teritoriul mănăstirii Sfântul Pavel şi datează de la începutul secolului al XVIII‑lea. A fost şi este locuit de călugări români, având în prezent 50 de vieţuitori şi un număr de 13 chilii şi 3 în construcţie. Chilia este o casă cu câteva camere de locuit în care se află un paraclis ca loc de rugăciune zilnică.

Comunitatea părinţilor români din Schitul Lacu, care nu au niciun fel de venit financiar, este aşezată într‑o zonă greu accesibilă vizitatorilor. Sunt multe lucruri de spus, dar, ar fi bine să le descoperiţi singuri, venind la Sfântul Munte, unde să primiţi harul Maicii Domnului izvorât din icoanele făcătoare de minuni. Niciun rând, oricât de frumos ar fi scris, nu poate descrie bucuria şi pacea sufletească simţite în prezenţa harului Maicii Domnului.

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție completă, autor Ionuț Riteș.

Previous Post

Prima întâlnire cu Sfântul Munte Athos

Next Post

Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinţi, precum avem nevoie de sfânta ascultare

Related Posts
Total
0
Share