Originar din Tesalonic, al doilea oraș ca mărime al Imperiului Bizantin, Sfântul Nicolae Cabasila s-a născut în anul 1322, dintr-o familie de aristocrați bizantini. Dinspre tată, se trăgea din familia Chamaetos, mai târziu preluând numele mamei sale, aceasta provenind din renumita familie Kabasila, nume care a urcat până la scaunul mitropolitan al străvechii Mitropolii a Tesalonicului, prin unchiul său ajuns Arhiepiscop al Tesalonicului, Nil Cabasila. Faptul că s-a născut și a crescut într-un oraș în care spiritualitatea aghiorită era trăită îndeaproape, precum și relația sa de mai târziu cu Arhiepiscopul Sfânt Grigorie Palamas fac din tânărul Nicolae un exponent al trăirii isihaste în lume, scop și îndeletnicire a multor contemporani ai săi. Trăind între Sfinți, a ajuns să fie Sfânt, un Sfânt laic, care n-a fost hirotonit sau călugărit, Sfântul Nicolae Cabasila ridicându-se la înălțimea contemporanilor săi, Sfântul Grigorie Palamas, Arhiepiscopul Tesalonicului (†1359), Sfântul Filothei Kokkinos, Arhiepiscopul Tesalonicului și Patriarh Ecumenic (†1379), Sfântul Isidor, Patriarhul Constantinopolului (†1350).
Nicolae deprinde tainele filosofiei de la unchiul său, Arhiepiscopul Nil, urmaș în scaun al Sfântului Grigorie Palamas. Din tratatele sale reiese că a fost un continuator al teologiei isihaste palamite, caracterizat prin a fi un bun teolog al timpului, renumit pentru tratatele sale contra Latinilor. La educația literar-filosofică, Sfântul Nicolae o adaugă și pe cea duhovnicească, primită atât de la unchiul său, cât și de la ieromonahul Dorotei Vlatades, ctitorul Mănăstirii Vlatadon din Tesalonic. La vârsta maturității, pleacă la Constantinopol pentru a-și desăvârși studiile la Școala de Filosofie, unde își însușește o înaltă cultură filosofică, dar nepărăsind învățătura Bisericii și practica isihastă palamită.
Schimbarea dinastiilor în Imperiu a dus la serioase certuri și chiar răscoale în rândul locuitorilor, care erau împărțiți în două tabere: a susținătorilor Paleologilor și a susținătorilor Cantacuzinilor. Astfel, în 1345 îl aflăm pe tânărul Nicolae la Veria, unde încerca realierea Tesalonicului cu Mihail Cantacuzino. Întoarcerea de la Veria a fost marcantă – Tesalonicul era cuprins de masacrul pornit de zeloții filopaleologi, care au masacrat mai multe familii aristocratice. Tânărul Nicolae supraviețuiește acestei răscoale ascuns într-o fântână până la trecerea măcelului. În anul 1347, la numai 25 de ani, ajunge unul dintre principalii consilieri ai împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino.
Sfântul Nicolae Cabasila și influența isihasto-palamită
Contemporan cu Sfântul Grigorie Palamas, Nicolae Cabasila ajunge să-i fie discipol în noua practică isihastă, ce tocmai era în dezbatere. În 1347 îl însoțește pe Sfântul Grigorie Palamas spre Tesalonic pentru momentul întronizării acestuia ca Arhiepiscop al Tesalonicului, dar, din cauza disputei iscate între paleologhini și cantacuzini, cei doi nu sunt primiți în oraș, incident ce i-a determinat să petreacă un an în Sfântul Munte Athos. Aici, Nicolae petrece acest răstimp alături de Sfântul Grigorie, gustând din plin și hrănindu-și sufletul din spiritualitatea isihastă.
Prietenia cu Sfântul Grigorie Palamas și cu Isidor, viitorul Patriarh al Constantinopolului, precum și pregătirea sa în ceea ce înseamnă tainele filosofiei antice au făcut din Sfântul Nicolae un mistic umanist, care niciodată nu a încetat să studieze tainele filosofiei profane, completându-le însă cu învățătura Bisericii. Din scrierile sale reiese o independență vizibilă față de dascălul și prietenul său, Arhiepiscopul Grigorie; la un moment dat, aportul propriu în apărarea culturii profane pe care a parcurs-o îi dă originalitate gândirii. Ca ucenic al Sfântului Grigorie Palamas, mireanul și Sfântul Nicolae Cabasila a căutat să demonstreze că și cei din lume se pot împărtăși de aceleași roade ale Harului dumnezeiesc prin împărtășirea cu Sfintele Taine. În felul acesta, Cabasila demonstrează că viața isihastă poate fi experiată și de creștinii din lume prin încorporarea lor în Trupul Tainic al lui Hristos și prin încreștinarea ideilor culturii provenite din spațiul profan. Câteva rânduri din Epistolele sale susțin foarte mult dragostea sa față de studiu, căutând să găsească de folos orice învățătură atât timp cât ea este făcută lucrătoare: „Sfinții nu sunt deplin desăvârșiți dacă, pe lângă virtute, nu au și învățătură cât mai variată, pe care să o poată face cât mai lucrătoare”.
A adormit în pace la Constantinopol în anul 1392, nefiind călugărit ori hirotonit în vreo treaptă clericală. A fost trecut în rândul Sfinților în anul 1983, cu data de prăznuire 20 iunie a fiecărui an.
Viața omului în Hristos cel euharistic
Viața în Hristos a fost o preocupare de căpătâi în scrierile Sfântului Nicolae Cabasila. Atât în lucrarea Despre Viața în Hristos, cât și în Explicarea Dumnezeieștii Liturghii regăsim învățătura că Hristos este arhetipul omului, iar adevărul despre viața omului se regăsește în viața în Hristos, care nu poate fi trăită decât prin participarea la Sfintele Taine. Acestea sunt lăsate, din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca niște uși ce deschid omului drumul care îl conduce spre veșnicie.
Influența isihastă asupra întregii teologii a Sfântului Nicolae Cabasila este cuprinsă în ideea că pe Hristos, pentru a putea fi experiat, „trebuie să-L avem în inimă”. Din momentul în care Hristos-Dumnezeu Își găsește sălaș în inima omului, omul ajunge sfânt, atingând culmile îndumnezeirii. Din acel moment, „nimic pe lume nu-i mai sfânt decât omul”. Potrivit învățăturilor extrase din lucrarea Despre Viața în Hristos, îndumnezeirea omului își are începutul în Întruparea lui Dumnezeu, adică în coborârea Sa la noi, iar gustarea din viața și Slava Sa se face prin moartea noastră odată cu Hristos, murind tainic pentru a putea trăi cu adevărat. Acesta este înțelesul Sfintei Taine a Botezului, ca poartă ce conduce spre celelalte Taine în care lucrează Harul dumnezeiesc.
Identitatea realității în Hristos Euharistic, pentru Sfântul Nicolae Cabasila, reprezintă principiul de bază prin care omul devine mădular al lui Hristos prin Împărtășirea din Trupul și Sângele Lui, pentru că „din pricina acestui Sânge credincioșii viețuiesc deja în Hristos, depind cu adevărat de acest Cap și sunt îmbrăcați în acest Trup”. Acesta este motivul pentru care în Sfintele Taine se împlinește Biserica lui Hristos, care nu este altceva decât Trupul Său. Conform învățăturii Sfântului Nicolae Cabasila, pregătirea în vederea trăirii vieții veșnice cu Hristos se realizează prin integrarea omului în Trupul lui Hristos. Doar Biserica este cea care, prin Sfintele Taine, dăruiește omului dobândirea simțirilor duhovnicești ale Vieții veșnice, iar acestea reprezintă dovezile gustării bucuriilor veșnice încă din această viață, prin ochii duhovnicești deschiși prin Sfânta Taină a Botezului și alimentați continuu de Harul dumnezeiesc împărtășit prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.
Ideile ce au conturat expresia teologiei Sfântului Nicolae Cabasila, cunoscute inclusiv în mediul mirenesc, ne ajută să înțelegem și, totodată, să respectăm ceea ce spusese despre cultura profană, cu aproximativ zece secole înaintea lui, Sfântul Vasilie cel Mare, care făcea o analogie între mintea omului doritor de înțelegere, de cunoaștere, și albina care culege cu atenție și printr-o selecție polenul din flori, spre a-l transforma în miere. Criteriul acestei selecții este discernământul. Astfel, într-o omilie adresată tinerilor, el le recomanda celor care studiau inclusiv conținuturi ale culturii păgâne, antice, să nu se lase total în seama profesorilor, nici a „bărbaților celebri din vechime”, filosofi păgâni și autori, ci să primească numai ceea ce este compatibil cu Adevărul și ceea ce le aduce folos duhovnicesc: „(…) Tocmai pentru aceasta vin să vă sfătuiesc. Că nu trebuie să dați cu totul acestor bărbați cârma minții voastre, cum ați da cârma unei corăbii, și nici să-i urmați oriunde v-ar duce, ci să primiți de la ei atât cât vă este de folos și să știți ce trebuie să lăsați la o parte”.
Viața și opera Sfântului Nicolae Cabasila ne rămân drept puternic exemplu de urmat, în special pentru mireni. Bogata cultură profană nu i-a afectat parcursul duhovnicesc, el urmând, astfel, îndemnul Sfântului Vasilie cel Mare, conform căruia „trebuie să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm”.
Ierom. Calinic Costescu
Sursa: http://ziarullumina.ro
