Sfântul Nicolae, sărbătoare și obiceiul darurilor

Odată cu ziua de proslăvire a Sfântului Ierarh Ni­colae, la români începe forfota pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, însoțite de un întreg alai de datini și obiceiuri, rever­be­ra­ții ale modului cum strămoșii noș­tri celebrau în astfel de momente cu o puternică încărcătură duhovnicească. Debutul acestora îl face, fără doar și poate, sărbătoarea Sfântului Nicolae, foarte popular în conștiința Bisericii datorită bunătății, blândeții și milostivirii sale deosebite. Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae nu reprezintă doar serbarea liturgică a Marelui Ierarh al Mirelor Lichiei, trăitor în ultima parte a veacului al III-lea și prima jumătate a veacului al IV-lea, ci și un moment de pregătire spirituală pentru a înțelege mai bine milostivirea, dărnicia și bunătatea lui Dumnezeu Tatăl, Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor. Cumva bunătatea Sfântului Nicolae anticipează și ne pregătește spre a înțelege marea iubire și dărnicie a Cerescului Părinte, manifestată prin Fiul în Duhul Sfânt.

Troparul Sfântului Nicolae ne precizează, însă, că, înainte de a fi „chip al blândeților“, a fost, mai întâi, „îndreptător credinței”, amintindu-ne, după spusele Tradiției, de fermitatea cu care a apărat dreapta credință, atunci când Biserica se confrunta cu mari tulburări provocate de erezia lui Arie, la începutul veacului al IV-lea. Cu toate acestea, conștiința Bisericii a reținut, în primul rând, ca fiind un om smerit și blând. Există oameni milostivi, dar nu și blânzi. Le­gătura strânsă între dărnicie, sme­renie și blândețe, între facerea de bine și lăsarea unui spațiu de pre­țuire din partea celui care e beneficiar este specifică pedagogiei pastorale a Sfântului Nicolae. El săvâr­șea binele, dar nu se făcea cunoscut, ci îndată se ascundea. Noi, astăzi, când facem binele, adesea ne expunem sau atribuim mai multă valoare publicității acțiunilor noastre decât faptei bune în sine. Contrar uzanței de astăzi, Sfântul Nicolae păstra filantropia ca o taină numai de Dumnezeu știută, îmbinând milostenia cu smerenia. Se spune că, pe când era Arhiepiscop în Mira, Sfântul Nicolae se furișa noaptea prin cetate ca să-i ajute pe cei sărmani. Odată, un om sărăcise și nu-și putea căsători cele trei fete, pentru că nu mai avea ce să le dea zestre. Le aștepta o viață tristă, decăzută. Sfântul a hotărât să-i ajute pe acest tată nefericit și pe copilele lui, lăsând noaptea, pe rând, trei pungi cu bani din aur pentru zestrea celor trei tinere, care așa s-au căsătorit, scăpându-le astfel de o viață promiscuă. A treia oară, a fost văzut de tatăl fetelor, care a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutor, relatând celor din jur întâmplarea minunată la care s-au făcut părtași. Așa a cunoscut lumea marea milostenie făcută de păstorul Mirelor Lichiei, ajutându-i pe copii și pe cei sărmani. De la darurile făcute de Sfântul Ierarh familiei sărmane, creștinătatea a luat frumoasa tradiție ca de ziua lui să se facă daruri, mai ales celor mici.

Totodată, din această pilduitoare lucrare a Sfântului Nicolae s-a născut o bunătate aparte, numită de Părintele Stăniloae „delicatețea Sfinților”. O finețe duhovnicească, o vibrație deosebită a prezenței Duhului Sfânt în el. Tocmai această dimensiune a vieții Marelui Ierarh al Mirelor l-a făcut pe Sfântul Nicolae foarte popular. Dacă ar fi să explicăm cum și-a cultivat Sfântul Nicolae această mare virtute a milosteniei trebuie să precizăm, pe baza celor spuse în viața lui, că rugăciunea și înfrânarea i-au fost fundamentul. Rugător și postitor, Ierarhul Nicolae s-a apropiat de izvorul bu­nă­tății și al milostivirii, Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamnă să nu separăm facerea de bine de rugăciune și Euharistie. Aces­tea ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și să imităm, pe cât ne stă în putință, iubirea și milostivirea Lui.

Faima Sfântului Nicolae de-a lungul istoriei a fost cultivată nu doar de cei maturi, ci mai ales de copii. Da, Sfântul Nicolae este foarte iubit de cei mici pentru că sufletul curat de copil nu apreciază oamenii după știința lor, după rangul lor din societate ori după averea deținută, ci după bunătatea pe care o arată. Atât de mult îl iubesc copiii pe Sfântul Nicolae că, adesea, îl confundă cu Moș Crăciun. Totuși, există o legătură duhovnicească între cei doi „moși” pentru că ziua de proslăvire a Sfântului Nicolae cade întotdeauna în Postul Crăciunului, în care ne pregătim pentru sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului. Astfel Sfântul Nicolae devine un înaintemergător al „Moșului Crăciun”, învățându-ne să facem daruri, să primim daruri, dar mai cu seamă să ne trăim viața ca dar de la Dumnezeu, pregătindu-ne să primim la finele postului Darul Cel mare și sfânt, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, Dăruitorul. Afirmam că blândețea și delicatețea Sfântului Nicolae îl fac foarte apropiat de Moș Crăciun, dar și foarte iubit de copii. Dacă „biruitorul de popor”, Nicolae, era serbat vara, nemaiavând acest „statut” de vestitor al Crăciunului, nu cred că ar mai fi fost la fel de iubit, mai ales de copii.

O problemă ce nu trebuie ignorată este cea legată de „branduirea” zilei Sfântului Nicolae. La fel ca în cazul sărbătorilor pascale, sau cele prilejuite de Nașterea Domnului, societatea consumistă încearcă să ne răpească atenția de la importanța duhovnicească a proslăvirii creștinești a Marelui Ierarh al Bisericii, înlocuindu-l cu „brand”. În cazul sărbătorii Sfântului Nicolae, atenția celor mici, cu precădere, este direcționată către un „moș” naiv care împarte dulciuri și jucării copiilor, în mod discreționar, căci nu toți primesc daruri extravagante, făcute de mult-aș­teptatul personaj, ajutat de unii părinți mai înstăriți.

Deși societatea consumistă a zilelor noastre se căznește să-l despartă pe Sfântul de „moșul” Nicolae, copiii trebuie să știe că „moșul” nu este altcineva decât Sfântul Nicolae, milostiv și darnic, chipul blândeților, după cum îl numește cântarea bisericească. El nu săvârșește binele, nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în „moșul”, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 11, 47–54; 12, 1)

Next Post

Apostolul zilei (Evrei 13, 17-21)

Related Posts
Total
0
Share