Începând de anul acesta, ziua de 4 octombrie este momentul când îl sărbătorim pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. S-a mutat la Domnul în această zi, în anul 1993, după nouă decenii de viaţă. Întreaga sa viaţă pământească acoperă aproape întreg veacul al XX-lea şi cea mai mare parte din ea a închinat-o slujirii lui Dumnezeu. A fost un mărturisitor al credinţei ortodoxe şi un trăitor isihast al acesteia, fiind pentru noi un model de urmare a lui Hristos şi un reper de moralitate şi onestitate.
În zilele de 11 şi 12 iulie 2024, la Palatul Patriarhiei s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod, în cadrul cărora s-a aprobat canonizarea a 16 Sfinţi români. Între ei se numără şi Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cunoscut în lumea ortodoxă drept cel mai mare teolog român al secolului XX. Proclamarea generală a canonizării sale s-a făcut la 4 februarie 2025, iar cea locală, la 4 octombrie 2025.
În cuvântul rostit la 4 februarie 2025, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae este „cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, care a săvârșit anii de temniță în închisorile de la Jilava și Aiud; el a fost cunoscut ca traducător al Filocaliei românești și al altor texte patristice, precum și ca un înţelept dascăl de Teologie Ortodoxă”.
Cinstim la început de octombrie un Sfânt mărturisitor care a fost martor la suferinţa adusă lumii de cele două războaie mondiale şi a trecut prin încercările regimului comunist, cunoscând durerea din temniţele acestuia.
A supravieţuit tuturor încercărilor aduse de aceste evenimente negative din istoria umanităţii şi mai ales în timpul opresiunii dictaturii comuniste. Toate acestea au marcat teologia lui, prin care ne-a redescoperit filonul patristic al gândirii ortodoxe. Prin opera sa teologică este o făclie de Înviere în greul încercat secol XX şi mai ales o lumină a mărturisirii în întunecata perioadă comunistă prin care a trecut neamul românesc.
În trista jumătate de veac prin care a trecut ţara noastră, cea a ateismului dialectic comunist, Bunul Dumnezeu a rânduit ca pământul binecuvântat al patriei noastre să rodească oameni care să apere identitatea creştină a românilor ortodocşi, cum a fost Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
În plină epocă atee, a teologhisit lumii despre iubirea şi comuniunea Persoanelor Preasfintei Treimi, lăsându-ne o operă teologică de excepţie prin care redescoperim profunzimea filocalică a teologiei Sfinţilor Părinţi, izvorâtă din trăirea lor isihastă.
A trăit în duhul isihast
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae nu doar a scris despre teologia lor, ci chiar a trăit în duhul lor isihast. Mărturiseşte că în închisoare a fost binecuvântat de Dumnezeu să se bucure de darurile duhovniceşti aduse în viaţa unui creştin de Rugăciunea inimii, centrul trăirii isihaste.
Acest lucru face ca partea cea mai mare a operei sale să fie scrisă după ce a ieşit din închisoare. Bunul Dumnezeu i-a dăruit zile îndelungate pentru a edifica cea mai importantă operă teologică din secolul XX, izvorâtă din trăirea lui isihastă pe care a câştigat-o în vremea detenţiei.
Sfântul Grigorie Palamas consideră isihasmul „singurul scop al viețuirii creștine”. În centrul preocupărilor duhovniceşti ale isihastului este dobândirea bucuriei luminii Schimbării la Faţă a Domnului de pe Muntele Tabor pe care au trăit-o Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan.
Tocmai experienţa acestei lumini taborice a trăit-o Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae în temniţele comuniste. Din bucuria duhovnicească adusă de lumina Schimbării la Faţă a lui Hristos s-a născut opera de sinteză teologică pe care a oferit-o lumii creştine în ultimele trei decenii de viaţă.
Căutarea lui isihastă o regăsim şi înainte de deceniul VI al secolului XX (când a fost arestat), prin traducerea Filocaliei în limba română, cu bogatul său comentariu teologic. Cunoscând foarte bine spiritualitatea filocalică, a dorit ca prin opera sa teologică să o împărtăşească tuturor.
Teologia lui este doxologică, adică de laudă adusă lui Dumnezeu, în duhul isihast al Sfinţilor Părinţi, exprimând întreg tezaurul dogmatic ortodox fundamentat biblic şi patristic.
Bazele urcuşului său duhovnicesc către lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu, prin trăirea isihastă şi teologhisirea sa doxologică, s-au pus în casa părintească din pitorescul sat Vlădeni, din judeţul Braşov. El mărturiseşte în „Mică Dogmatică vorbită” (carte alcătuită în urma convorbirilor cu preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard din vara anului 1981 de la Mănăstirea Cernica) că părinţii săi „au avut o influenţă decisivă” asupra formării sale.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae spune: „Mama mea se numea Reveca. Era o fire foarte religioasă, foarte atentă cu copiii săi. Era foarte bună. Se înţelegea cu toţi oamenii, surâdea totdeauna… Ea dorea cu orice preţ să devin preot. Îmi spunea că un monah i-a zis odată că trebuia să facă un rând de haine preoţeşti şi credea că îmi erau destinate. Găsea totdeauna prilejul de a-mi spune: Vei fi preot. Şi tatăl meu era o fire religioasă şi era înţelept. Era considerat ca un fel de înţelept al satului… Ducea o viaţă extraordinar de apropiată de Evanghelie”.
Drumul către Biserică din pruncie i-a fost călăuzit de părinţi: „Mama m-a dus la Biserică de când eram foarte mic, în braţe, şi am încă foarte vag impresia acelui timp. Îmi apare ca ceva dintr-o altă lume”. El mărturiseşte că în copilăria sa „întreaga viaţă era organizată în jurul bisericii”.
A început drumul căutării lui Dumnezeu într-un mediu profund ortodox
În acest mediu profund ortodox şi-a început drumul căutării lui Dumnezeu Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dedicându-şi întreaga viaţă accestui scop: „L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc! Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel, am înţeles treptat că Dumnezeu e aproape, că mă iubeşte şi că, umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalţi. Am înţeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu şi cu celălalt. Şi că, fără această comuniune, lumea nu înseamnă decât tristeţe, ruină, distrugere, masacre. Dacă ar voi numai să trăiască în această iubire, lumea ar cunoaşte viaţa veşnică…” („Mică Dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica”).
Această căutare l-a dus la sfinţenie şi viaţă veşnică, lăsându-ne nouă o operă teologică profundă, izvorâtă din trăirea lui isihastă, ceea ce ne permite să afirmăm că este cu adevărat un teolog isihast.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: http://ziarullumina.ro.
