Cuviosul Serafim din Sarov – despre negoțul duhovnicesc

Cuviosul Serafim din Sarov spunea:

„Uite, o să vă povestesc despre mine, sărmanul Serafim. Eu sunt de neam din negustori. Ei, când nu eram încă în mănăstire făceam negoț – cu mărfurile care ne aduceau mai mult câștig. Așa să faceți și voi și puterea nu e în a face mai mult negoț, ci în a dobândi mai mult câștig. Tot așa și în viața creștinească, puterea nu e în a te ruga doar sau în a face doar vreo altă faptă bună.

Dacă e să cugetăm drept la poruncile lui Hristos și ale Apostolilor, lucrarea noastră creștinească stă nu în a spori numărul faptelor bune (care spre scopul vieții noastre creștinești slujesc numai drept mijloace), ci în a scoate din ele cât mai mult folos, adică în a dobândi mai mult preaîmbelșugatele daruri ale Duhului Celui Sfânt.

Vă dau mai mult Har dumnezeiesc rugăciunea și privegherea? Privegheați și rugați-vă.

Vă dă mult duh dumnezeiesc postul? Postiți.

Vă dă mai mult milostenia? Milostenie faceți.

Și tot așa să cugetați cu privire la orișice virtute care se lucrează pentru Hristos.”

Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos– traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2018.

Previous Post

Troparul Cuviosului Serafim de Sarov

Next Post

Nu pierde din vedere ținta spre care alergi

Related Posts
Total
0
Share