Am pășit astăzi pe lungul drum al Postului Sfintelor Paști, o perioadă deosebit de intensă a anului bisericesc în ceea ce privește slujbele, râduielile liturgice, dar și modul nostru de viețuire cotidiană pe care suntem îndemnați să îl schimbăm și să îl aliniem la ceea ce Biserica ne învață și ne poruncește: postul plăcut lui Dumnezeu.
Postul este foarte folositor firii umane, lucru constatat din întreaga experiență a Bisericii. Creștinii au iubit postul de la început și au preluat acest mod de viețuire de la Însuși Domnul Iisus Hristos. Din Evanghelia după Sfântul Matei, la capitolul 4, vedem că după Botezul de la Iordan, Mântuitorul Iisus Hristos Se retrage în pustie, unde postește 40 de zile continuu. Cuvântul grecesc care redă postul Mântuitorului din pustiul Iordanului este nistevo, care înseamnă efectiv a nu mânca și bea nimic. Deci, Mântuitorul practică ajunarea completă în cele 40 de zile de post care au prefațat începutul activității Sale publice. Din viața Mântuitorului, Biserica a preluat postul ca o practică utilă omului în a birui ispitele și patimile, și ca modalitate de apropiere de Dumnezeu. Postul este o punere în practică a dimensiunii ascetice a vieții creștinului, care desemnează ansamblul de porunci și reguli stabilite de Hristos și de Biserică pe care omul este chemat să le îndeplinească. Mântuitorul a dat primele porunci Apostolilor și prin ei tuturor membrilor Bisericii. Mântuitorul spune despre cuvintele și poruncile Sale că au în ele viața veșnică: „Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică.” (Ioan 12, 49-50). Cu acest gând ne apropiem și noi de porunca postului, că este spre dobândirea vieții veșnice.
În Sinaxarul Duminicii Lăsatului sec de brânză ni se arată că postul are și o dimensiune pedagogică pentru om, descoperindu-i greșeala care l-a depărtat de Dumnezeu și, în același timp, oferindu-i leacul: „Sfinții Părinți au așezat pomenirea izgonirii lui Adam din Rai la începutul Sfântului Post de patruzeci de zile spre a arăta prin aceasta cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului, și iarăși cât de rușinos lucru este lăcomia și neascultarea”. De altfel, în același sinaxar suntem îndemnați să primim postul cu multă bucurie, nu ca pe o realitate care ne întristează, ci ca pe o lucrare prețioasă, de mare valoare pentru suflet: „Aducându-ne aminte ce mare rău a adus nepostirea lui Adam, să ne străduim să primim postul cu multă bucurie și să-l păzim spre a dobândi cu ajutorul lui ceea ce n-a reușit Adam, adică îndumnezeirea”.
Acest post mai este asemănat și cu o zeciuială a întregului an pe care o oferim lui Dumnezeu. Este numit așa în Triod, dar și în Ceaslovul Mare: „Cel dintâi este Sfântul şi Marele Post, cel de patruzeci de zile, pe care L-a postit Domnul nostru şi îl postim şi noi pentru curăţirea şi îmblânzirea noastră şi pentru ca să fie ca o pârgă şi zeciuială în fiecare an a vieţii noastre”. Tot în Triod ni se mai spune: „Sfinții Apostoli și dumnezeieștii Părinți au rânduit acest post ca un fel de seceriș. În chipul acesta vom șterge acum, zdrobindu-ne inima și umilindu-ne prin post, toate faptele noastre rele ce le-am făcut în cursul întregului an; de asta trebuie să îl păzim cu mai multă grijă”.
Pornind la drum cu aceste îndemnuri „de suflet îmbărbătoare”, trebuie să deprindem și practicarea acestui „meșteșug” sau lucrare.
În Ceaslovul Mare suntem învățați ca în primele 2 zile ale Postului Mare să încercăm să ținem ajunarea completă, adică să nu mâncăm nimic. Desigur, această regulă se aplică fiecăruia după putință. Cei care nu pot ajuna complet, sunt îndemnați ca măcar să mănânce o singură dată în zi, hrană sărăcăcioasă, de post, recomandate fiind pâine și apă. Apoi, miercuri, după săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, se recomandă pâine şi legume fierte, fără untdelemn, o singură dată în zi, și acest mod de postire se continuă în toate cele cinci zile de rând (luni-vineri) ale săptămânilor Sfântului și Marelui Post. Ceaslovul Mare ne îndeamnă ca „sâmbătă şi duminică să mâncăm de două ori în zi, fierturi, legume cu untdelemn şi bem şi puţin vin cu înfrânare”. La fel, aceste reguli pot fi înăsprite sau ușurate de fiecare creștin după putere, dar în limitele postului.
În prima săptămână a Postului Mare, credincioșii participă în zilele de luni până joi seara la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește, în patru fragmente, Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, o capodoperă a imnografiei liturgice. De aceea, în mănăstiri, ajunarea completă poate dura până miercuri, joi, sau chiar vineri seara, când monahii gustă prima dată hrană de post.
În dobândirea practicii postului este foarte important ca omul să se cunoască pe sine și să dorească postul ca o lucrare folositoare pentru sine.
Cuviosul Sofronie Saharov povestea despre Cuviosul Siluan Athonitul că acesta rânduia postul pentru ucenicii săi în chip diferit, după puterea și după fizicul fiecăruia. Spunea că monahilor care aveau o construcție fizică robustă nu le recomanda ajunarea completă, ci și în primele zile al postului mâncau o dată. Cuviosul Sofronie recomanda ca postul să fie ținut cu o intensitate mai mare în prima săptămână, și recomanda ca rânduiala din această săptămână să fie repetată în săptămânile 4 și 7. Săptămânile 2, 3, 5 și 6 urmau să fie caracterizate de un post mai puțin intens, și ca o pregătire pentru săptămânile în care hrana ar fi mai puțină.
„Nu este obligatorie deplina înfrânare în cursul întregii săptămâni; nu este obligatoriu nici până miercuri, până la prima Liturghie a Darurilor înainte sfințite; nu-i obligatoriu nici chiar prima zi să o treci fără a mânca deloc. Fiecare să-și aleagă după puterile proprii. Fiecare de bunăvoie să întâmpine nevoința care se deschide înaintea noastră. Și astfel ei vor fi în stare să treacă întregul Post fără ca să piardă din vedere adevăratul țel: să întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul Învierii. (…) Așa, eu nu îmi propun să vă vorbesc despre amănuntele organizării Postului. La Părinții Bisericii sunt scrieri despre unele trăsături caracteristice, cum trebuie trecut Postul. Dar având în vedere că este greu, noi facem așa: în prima săptămână, în a patra și în a șaptea a Postului ne nevoim a ne înfrâna mai mult decât în celelalte. Deoarece trupul poate suferi din pricina nelucrării, în practica bisericească se recomandă mătănii până la pământ. Iar mătăniile acestea pe care le face omul zi și noapte servesc ca trupul să rămână în mișcare și în încordare. Altfel, pentru un trup tânăr, lipsa mișcării devine de nesuferit și dăunătoare. De aceea în Biserică se fac rugăciuni cu mătănii mari. Aceasta, pe de o parte, este expresia smereniei noastre, iar pe de altă parte, mișcarea fizică este de neapărată trebuință în absența muncii”, ne învață Cuviosul Sofronie Saharov.
Postul Mare are doar două zile de dezlegare la pește, „Buna Vestire” (25 martie) și Duminica Floriilor (13 aprilie).
Acest post este denumit „postul de patruzeci de zile” pentru că el se încheie în vinerea săptămânii a 6-a, numită „a lui Lazăr”, pentru că atunci se cântă în slujbele bisericești: „Săvârşind postul cel de patruzeci de zile, cel folositor de suflet…” Urmează două praznice deosebite prin luminoase cântări și prăznuire liturgică fastuoasă, Sâmbăta Învierii lui Lazăr și Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). De duminică seara, când se face Denia din Sfânta și Marea Zi Luni, începe, până în Sâmbăta Mare, Săptămâna Mare sau a Sfintelor Pătimiri, o perioadă specială, care este marcată tot prin post. Deși această perioadă are o identitate liturgică deosebită față de cele patruzeci de zile ale Postului Mare, în practică, postul continuă cu aceleași rânduieli și în Săptămâna Mare.
Marius Nedelcu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
