Sfântul Sisoe, ca ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, a însuflețit pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Atât pentru smerenia sa, cât și pentru nevoinţele lui îndelungate, Sfântul a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovniceşti. Astfel, Sfântul vindeca bolnavii, scotea duhurile necurate din oameni și chiar învia morții. Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut la cele veșnice în anul 429. În vechile mănăstiri și Biserici ortodoxe apare o fresca deosebită cu Sfântul Sisoe. Acesta apare înfățișat tânguindu-se pe marginea unui mormânt deschis în care se văd oasele unui om. Citind inscripţia marginală, aflăm că Sfântul se tânguieşte gândindu-se la moarte, privind spre oasele împăratului Alexandru cel Mare. Alexandru al III-lea Macedon, cunoscut mai ales cu supranumele de “Alexandru cel Mare”, s-a născut în ziua de 21 iulie 356 î.Hr. Fiind numit rege al Macedoniei, între anii 336-323 î.Hr, tânărul Alexandru va ajunge stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Marele cuceritor a murit în ziua de 11 iunie 323 î.Hr, la vârsta de numai 33 de ani, în urma unei otrăviri sau a unei boli.
Trupul neînsuflețit al regelui a fost asezat într-un sarcofag de aur, iar mai apoi într-o casetă mare tot din aur. În drum spre monumentul funerar, Ptolemeu a deturnat convoiul funerar, ducând sarcofagul cu trupul regelui în Memphis, Egipt. Succesorul acestuia, Ptolemeu al II-lea Filadelful, a mutat sarcofagul în Alexandria, unde va și rămâne vreme îndelungată. Ptolemeu al IX-lea Latiros, unul dintre succesorii lui Ptolemeu I, topește sarcofagul de aur pentru fabricarea de monezi, aşezând trupul regelui într-o casetă de sticlă. În cele din urmă, în anul 200, împăratul Septimius Sever a închis mormântul regelui pentru public.
Îndată după cucerirea Constantinopolului, în anul 1452, printre Icoanele zugrăvite de grecii aflaţi sub stăpânire otomană a început să fie întâlnită o nouă reprezentare: Cuviosul Sisoe, un Sfânt trăitor în secolul al IV-lea, și un împărat și mai vechi, anume Alexandru cel Mare. Această Icoană, numită uneori “Uimirea lui Sisoe”, este o trimitere directă spre cugetarea la moarte, însă nu la moartea unui singur om, ci la moartea unui întreg imperiu lumesc.
Se spune că, într-o zi, Cuviosul Sisoe s-a oprit lângă mormântul lui Alexandru cel Mare. Privind spre trupul neînsuflețit al celui care fusese până nu demult unul dintre cei mai mari cuceritori și împărați ai lumii, Sfântul a început să cugete la zădărnicia vieții omenești, vărsând lacrimi pentru neajunsurile vieții omenești.
În această Icoană, Sfântul este zugrăvit stând lângă mormântul deschis al regelui și privind spre oasele goale ale acestuia. Inscripția de pe marginea frescei ne spune următoarele: “Sisoe, marele ascet, înaintea mormântului lui Alexandru, rege al grecilor, care până odinioară era înveșmântat în slavă. Uimit, Sfântul se tânguie pentru deşertăciunea lucrurilor lumești și nestatornicia slavei pământeşti, zicând: “Înfățișarea ta simplă, morminte, mă înspăimântă și îmi face inima să verse lacrimi, cugetând la datoria pe care noi, toți oamenii, o avem de plătit. Cum aş putea oare să o înfrunt?! O, moarte! Cine poate scăpa de tine?!” Pe lângă valoarea ei duhovnicească, învăţând mintea omului să cugete la moarte, apariția acestei fresce este motivată și de anumite cauze istorice. Încă din vremea Sfântului Constantin cel Mare, bizantinii vedeau în Alexandru cel Mare un model perfect de conducător imperial; regele macedonean căpătase de multă vreme o aură minunată. Istoricul Dion Cassius mărturisește despre vizita împăratului Augustus la mormântul lui Alexandru cel Mare, zicând: “După ce a vizitat mormântul regelui macedonean, fiind întrebat dacă nu cumva dorește să viziteze și mormintele regilor Ptolemei, împăratul a răspuns: “Am venit aici să văd un rege, iar nu oameni morţi.”
În concepţia romanilor, un imperiu care se întinde pe toată suprafața cunoscută a lumii era cu adevărat ultima etapă din istoria omenirii. În pofida morții sale, Alexandru cel Mare încă era văzută drept o continuare a imperiului său, iar nu un muritor de rând. Modul în care lumea de atunci îl vedea pe Alexandru cel Mare, încă înveşmântat în slavă, nu se potrivea învățăturii creștine despre deşertăciunea acestei vieți și vesnicia celei viitoare. Când capitala bizantină a fost cucerită, istoria nu s-a încheiat, precum afirmau cei ce vedeau în imperiu un stadiu veșnic al omenirii. Pentru aceasta, zugravii bizantini au început a-l reprezenta pe Alexandru cel Mare drept un om de rând, la fel de pieritor ca toți ceilalți. În contrast cu regele macedonean, care a cucerit lumea cunoscută de până atunci, Cuviosul Sisoe a reușit să o cucerească pe cea nevăzută încă și veșnică.
Teodor Danalache
Sursa: http://www.crestinortodox.ro
