”Cel mai important în rugăciune nu este nici respirația, nici poziția, ci pocăința și zdrobirea inimii. Dacă te rogi cu metanierul și gândurile tale aleargă într-una, atunci oprește-le pe toate, și rugăciunea și gândurile, astfel încât mintea ta să rămână pentru puțin goală de orice. Este ca și cum te-ai întinde la pământ, când vrăjmașul trage cu gloanțe asupra ta. Apoi începe din nou rugăciunea”.
„Pentru a spori în rugăciune, nu trebuie să avem griji, ci ascultare, tăierea voii și înfrânare. Mai întâi trebuie să tăiem voia, apoi iubirea de plăceri și egoismul. Atunci rugăciunea are rod”.
„Rugăciunea lui Iisus nu poți să o înveți, ci ea ți se dă în dar. Atunci când mereu rostești Rugăciunea, după multă stăruință și asceză, ea singură intră în inimă și nu mai iese de acolo”.
„Se poate să spunem mereu Rugăciunea lui Iisus, dar dacă viața noastră nu este bună, nimic nu facem. Rugăciunea este lumină. Atunci cum rostim Rugăciunea, dar facem lucrurile întunericului?”.
„Lacrimile sunt apogeul, dar dacă nu avem lacrimi, cel puțin să ne rugăm cu o oarecare umilință”.
„Cea mai bună rugăciune se face noaptea după somn, căci mintea este odihnită și adunată”.
„Când canonul se face înainte de slujba Bisericii (slujba de noapte), este de aur, după slujbă de argint, iar în timpul zilei de aramă”.
„Rugăciunile niciodată nu se pierd, deși la început par să nu prindă, par să nu fie auzite de Dumnezeu”.
„Vrei să dobândești stare duhovnicească? Silește-te mai întâi la ascultare, apoi la rugăciune și la celelalte”.
„La slujbe începătorul mai mult să urmărească, decât să spună Rugăciunea lui Iisus. Să învețe tipicul, sărbătorile, slujbele și apoi să rostească Rugăciunea lui Iisus”.
„Rugăciunea este primită de Dumnezeu, atunci când o simțim”.
„Smerenia este temelie pentru orice început și lucrare. Este condiția necesară pentru a aduce ofrandă în Biserică”.
