Preot Ioan Istrati
Duminică, a venit la noi la Biserică o familie. Ea, foarte slabă, cu un batic în cap, cu chipul în pământ.
Au așteptat smeriți la rândul de credincioși, până au ajuns la mine.
Femeia tremura toată. Nu putea vorbi. Doar plângea. Am luat-o de mâini și i-am zis: uitați-vă la mine. Și-a ridicat ochii.
Eu: vă cunosc după ochii albaștri. Ați mai fost la noi?
Femeia a mai plâns un pic, apoi a zis: da, părinte. Am venit să mulțumesc.
Eu nu mai știam nimic. Vin la noi sute de oameni. Plus că nu privesc în ochi femeile, ca să evit orice ispitire.
Ce să mulțumiți?
Am venit acum un an, eram de 30 de kile, eram cheală în cap de la chimio. De asta nu m-ați recunoscut. Aveam cancer cu metastaze în tot corpul.
Mi-au dat lacrimile. Mi-am amintit. O adusese soțul ei în spinare. N-aveau căruț. Femeia era sfârșită. Nici nu putea privi. Am observat doar ochii ăia mari, albaștri. Era îngrozitor de slabă, avea mâinile numai oase. A răsturnat-o pe un scaun. Nu puteam să-i dau canon nimic, nu putea citi. I-am zis doar la ureche: zi de un milion de ori Tatăl nostru și Sfinte Ioane, nu mă lăsa.
Femeia mi-a zis: părinte, cum mi-ați zis așa am făcut. Și în somn mă trezeam plângând: Sfinte Ioane, nu mă lăsa. Tatăl nostru am zis de câteva mii de ori doar.
Și, cum ați zis, am oprit orice zahar și făină. Am băut sucuri de pătrunjel și sfeclă. Am băut doar Agheasmă mare.
La spital, unde m-au dus, acum un an, tot îmi scanau cancerele. În fiecare zi vedeau tot mai puține. Întâi opt, apoi șapte, șase tot așa. O femeie din salon s-a enervat că doctorii se tot minunau și mi-a trăsnit o cutie mare cu medicamente peste cap. Ce tot faci, de te vindeci? Uitați aici e semnul. Mi-a arătat tâmpla.
Îmi venea să sar în sus de bucurie, să chiui, să plâng, să râd, să o îmbrățișez pe biata femeie.
Rugăciunea neîncetată v-a salvat. Și eu am pomenit-o. Dar pentru că văzusem în ce hal a venit la noi, când vedeam pomelnicul cu Lidia, ziceam: pentru odihnă veșnică. Eram sigur c-a murit.
Murise doar cancerul din ea. Murise mândria. Îndreptățirea. Orgoliul. Ura. Rămăsese doar ea strigand: Sfinte Ioane, nu mă lăsa.
Am îmbrățișat-o pe biata mămică. Avea părul scurt. Parcă semăna un pic cu Sfântul.
Părinte, toată viața mea o să plâng. Am trecut prin iad și Sfântul meu iubit și scump m-a smuls din moarte.
Mulțumim, bunule mărturisitor, Cuvios, doctor fără de arginți și chirurg minunat, Ioan Rusul.
