Controlul biletelor
O povestire adevărată
În ziua praznicului Sfântului Mina, Ioanis, student la Politehnică, intra în biserică ținând în mână o lumânare mare. Voia s-o aprindă în sfeșnicul ce se afla lângă Icoana Sfântului Marelui Mucenic Mina. O făgăduise, deoarece Sfântul, pentru încă o dată, își arătase grabnicul său ajutor, pe care-l dă tuturor celor ce-l cheamă cu credință.
Toată familia avea mare evlavie la Sfânt și-l cinstea în mod deosebit. De altfel, nu de puține ori l-au chemat în ajutor, în trecut, mai ales când se întâmpla să caute ceva, pierdut sau uitat de vreme, și nu-l găseau. Așa știau: că Sfântul aleargă și descoperă lucrurile pierdute și uitate. Numai să-l chemi.
Așa a făcut Ioanis și de data aceasta când se afla la nevoie. Și Sfântul Mina a auzit și a alergat într-o clipă și a dat o rezolvare minunată în greaua împrejurare în care studentul căzuse pe neașteptate.
Era într-o după amiază devreme și Ioanis se întorcea cu autobuzul de la Politehnică spre casă. Încă o zi plină, cu osteneală, tensiune, stat în picioare la laboratoare, lucrare intelectuală intensă. Și acum, în autobuz, altă chinuială. Stat în picioare, îmbulzeală, circulație intensă pe șosele, căldură, câte o mică dispută din când în când… „Doamne Dumnezeule, când voi ajunge acasă ca să mă liniștesc puțin?”, își zicea Ioanis.
La următoarea stație au coborât mai mulți. O mică ușurare pentru ceilalți. De îndată ce s-au închis ușile, s-a auzit un glas din partea de dinainte a autobuzului:
– Vă rugăm biletele la control!
A început controlul. Controlorul părea puțin enervat.
– Legitimația dumneavoastră, vă rog!
Era repezit și avea o voce puternică. Repeta mereu: „Înaintați în față! Înaintați în față!”. S-a apropiat de Ioanis. Acesta cu o mișcare liniștită a băgat mâna în buzunarul canadienei ca să scoată legitimația de student, dar – trăsnet! – nu o avea. Și-a adus aminte că dimineață când își schimbase canadiana și uitase să ia și legitimația. „Dumnezeule, ce mă fac acum?”, i-a fulgerat prin minte lui Ioanis. Dar dintr-o dată a început să se roage, zicând: „Sfinte Mina, aleargă! Aleargă, Sfinte al meu! Am uitat legitimația acasă. Aleargă, Sfinte al meu, Mina!” Controlorul a ajuns în fața sa.
– Biletul dumneavostră, a spus acela, adresându-se domnului de lângă Ioanis.
Și luând biletul în mână, înainte de a-l controla, își ridică puțin privirea pe deasupra ochelarilor. Părându-i-se că este multă lume în partea din spate a autobuzului, a început să strige:
– Bine, dar nu v-am spus? Înaintați în față! Nu înțelegeți?
Și atunci, poate fără să-și dea seama, își întinde mâna și-i dă o brâncă puternică lui Ioanis spre înainte. Puțin a lipsit să nu cadă peste un domn în vârstă.
– Domnule, vă rugăm frumos! Cum vă purtați așa cu noi?, a început să protesteze bătrânul.
Ioanis însă tăcea chitic; numai atât i-a spus bătrânului:
– Nu merită să deschidem discuție cu el.
– Vă rugăm, biletele dumneavoastră, a continuat controlorul mergând mai departe.
– Ce nepoliticos mai este, s-a adresat bătrânul studentului.
– Lăsați acum! Nu-i nimic, a răspuns Ioanis și un zâmbet s-a zugrăvit pe chipul său.
„O, Sfinte, câte moduri ai ca să ne izbăvești!, și-a spus Ioanis în sinea sa.
Iar acum Ioanis, student la Politehnică, cu multă evlavie la Sfântul Mina, în ziua prăznuirii sale, 11 Noiembrie, a adus la biserică o lumânare mare ca s-o aprindă în sfeșnicul de lângă Icoana Sfântului Marelui Mucenic și făcător de minuni Mina. La Sfântul care aleargă în grabă spre ajutorul celor ce cu credință îl cheamă, mai ales pentru lucruri pierdute și uitate.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
