Preot Ioan Istrati
O mămică Oana din Timișoara îmi scrie. Are un bebeluș, Casian, de 10 luni, cu cancer la ficat, metastaze la plămâni și la inimă. Doctorii i-au zis: nimic aici pe pământ nu-l mai poate salva.
Cu mii de lacrimi îmi scrie. Copilul nu poate fi transportat. Ar muri pe drum, zic doctorii. O trimite pe mama ei cu o hăinuță de-a pruncului scump. Vin duminică. Erau devastați.
– Părinte, are o formațiune tumorală și la inimă de 2 centimetri. Asta îl poate omorî în 1-2 minute. Îi curge sânge pe nas și pe gură mereu. Ajutați-ne.
M-am clătinat. Am strâns din dinți.
– Știu eu un chirurg bun. O să îi dau un telefon. Îl cheamă Ioan Rusul.
Oamenii izbucnesc în plâns.
– Da, părinte, sunați-l.
Cât au fost oamenii pe drum, copilul a făcut o criză gravă. Sângera peste tot. Au crezut că îl pierd. Mama lui Casian a strigat: “Sfinte Ioan, chiar nu vezi copilul meu? Nu ți-e milă de el?”
La ora 11 s-a terminat Sfânta Liturghie. Bunicii au așteptat la rând să intre întâi cei cu bebeluși. La 12 au ajuns. Le-am zis toate rugăciunile pe care le știu.
La ora 12, pruncuțul din spital s-a liniștit complet. Febra i-a scăzut. Hemoragia s-a oprit.
I-au făcut rmn.
Doctorița s-a crucit. Nu mai este tumora de 2 cm la inimă. Nicăieri. Nu are cum dispărea așa fără chirurgie.
Părinții plângeau. A fost un chirurg minunat. Sfântul Ioan Rusul. În fiecare zi, starea copilului s-a îmbunătățit total. Acum îl pregătesc pentru intervenția la ficat.
Slavă lui Dumnezeu pentru Sfinții Lui.
Suntem atât de mici, ca niște viermi nemernici, ne rugăm și noi într-o doară.
Dar o putere mai mare decât orice de pe pământ ne cuprinde. Dumnezeu ne iubește și așteaptă să ne îmbrățișeze și să ne vindece.
