Ieromonah Savatie Baştovoi
Nicio faptă omenească, oricît de bună ar fi și oricît de multe ar fi aceste fapte bune, nu îl pot sfinți pe om. Căci tot ce este omenesc omenesc rămîne, de nu se va uni cu Dumnezeu.
Făcînd binele, facem ceva normal, căci răul este anormal și nu este nimic grozav în a îndeplini binele. “Aşa şi voi, cînd veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Sîntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10).
Cei care măsoară sfințenia prin numărarea faptelor bune se pot înșela, căci nu știm dacă și Dumnezeu, izvorul sfințeniei, a fost acolo. Și tînărul bogat a făcut fapte bune din tinerețile sale, dar pe Hristos nu l-a putut urma.
Pe de altă parte, unii ca aceștia, se întreabă: ce fapte bune a făcut Ioan Botezătorul, și cu el miile de pustnici, că au petrecut în locuri ascunse, fără a sluji societatea? Fapta lor a fost chiar sfințirea, căci, lepădînd lumea, s-au unit cu Dumnezeu.
Dacă cineva este ascultat de Dumnezeu, acela este pe calea sfințeniei. Și nu, nu toți sfinții au avut “recomandări” de bună purtare de la contemporani, de aceea nici noi nu trebuie să le căutăm cu dinadinsul. Căci “vai vouă cînd vă vor vorbi toți oamenii de bine!” (Luca 6, 26).
