– Gheronda, Sfinţii necunoscuţi ajută, cu toate că nu-i chemăm?
– Mulţi Sfinţi necunoscuţi ajută și fără să-i cunoaștem. Pentru mine aceștia sunt cei mai mari Sfinţi. Nu au nicio slavă de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Din marea lor smerenie L-au rugat pe Dumnezeu cu stăruinţă – așa îmi spune gândul –, să rămână necunoscuţi, ca să nu fie cinstiţi de oameni, dar să-i ajute în continuare în același chip, adică „în ascuns”[1]. Faţă de acești Sfinţi necunoscuţi trebuie să avem mare evlavie și să le datorăm multă recunoștinţă, pentru că ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor și cu pilda lor tăcută, cu discreţia lor.
Odată am vrut să scriu despre un Părinte din Sfântul Munte, care adormise. Aveam adunate în minte toate împrejurările vieţii lui pe care le cunoșteam și într-o seară m-am așezat să le scriu. Am aprins lumânarea, am luat creionul și caietul, dar nu-mi mai aduceam aminte nimic; nici măcar numele lui, deși îl cunoscusem foarte bine. Mi-am adus în minte tot Sfântul Munte. Am luat la rând toate mănăstirile, schiturile, chiliile, pe unde trecusem. L-am luat și din partea de răsărit, crezând că poate îmi voi aminti ceva, dar nimic. L-am luat și din partea de apus, dar tot nimic. Am luat-o apoi cronologic, din momentul în care am venit în Sfântul Munte și până în acea clipă și am început să mă gândesc cu ce părinţi m-am întâlnit, dar nu am putut să-mi aduc aminte nimic. Se vede treaba că Părintele acela nu a voit să fie descoperit și Dumnezeu a săvârșit minunea Sa. Până acum singurul lucru de care îmi aduc aminte este că viaţa sa m-a impresionat mai mult decât vieţile tuturor celorlalţi Părinţi Athoniţi despre care am scris[2]. Din aceasta am înţeles și că, dacă Dumnezeu nu vrea, omul nu poate face nimic. Și iarăși, chiar și numai puţin să ajute Dumnezeu, omul se face filosof.
[1] Matei 6, 4; 6, 6 și 6, 18.
[2] Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi, Editura Evanghelismos, București 2004.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
