Preot Ioan Istrati
Dumnezeu a venit pe pământ.
Și oamenii L-au urât că era curat și frumos și luminat și bun și blând și Dumnezeu. Și s-au înverșunat dobitocește împotriva Lui încă de când era un pui de om și de Dumnezeu. Împăratul cerurilor a venit pe pământ și oamenii îndrăgostiți de pământ L-au dat afară în frig și în întuneric pe El, Lumina cea înlăcrimată a veșniciei.
Domnul Îngerilor a venit la puii Lui și oamenii și-au adunat toate legiunile de draci să-L omoare pe El, Viața cea infinită.
Sfințenia cea nemuritoare a Tatălui a venit la oameni și oamenii obsedați de moarte L-au surghiunit afară din inima lor.
Ziditorul tuturor tăriilor a venit la întâlnire de taină cu mireasa Lui, firea omenească, și oamenii L-au aruncat într-un grajd pe El și pe mama Lui, cea mai înmiresmată floare a omenirii.
Căldura cea iubită a veșniciei ne-a răsărit din cer și oamenii L-au exilat în frigul cumplit al unei peșteri.
Tot ce-am avut mai bun a fost o iesle, o peșteră și un grajd. Și animalele au avut mai multă inimă decât noi și L-au încălzit.
O să zici: nu te mai miorlăi, părinte, că noi n-am fost acolo acum 2000 de ani.
Dar vă zic, și azi tot așa am face.
Toți ne-am îngrămădi la plăceri, și la carne, și la porci, și la cozonac, și la ciubăr, și El tot în frigul peșterii ar dormi.
Azi oamenii L-ar avorta pe Dumnezeu, L-ar ucide sistematic, L-ar îngropa adânc în fundul pământului să nu mai iasă niciodată de acolo să le arate cât sunt de răi și de nemernici.
Mai avem o șansă în univers că o Fecioară mai curată decât strălucirile soarelui L-a încălzit la sânul ei să nu moară de frig în inimile noastre Dumnezeu, de prea puțină iubire, El, Iubirea cea infinită.
