Și pe urmă?

Odată, un tânăr s-a dus la tatăl său și i-a zis:

– Tată, bucură-te împreună cu mine: am intrat la facultate. O să devin jurist! În sfârșit, mi-am găsit fericirea!

– Foarte bine, fiule – a răspuns tatăl. Așadar, ești gata să te apuci serios de carte. Dar pe urmă ce o să faci?

– Păi, peste cinci ani o să termin facultatea – cu diploma de merit.

Tatăl nu s-a lăsat:

– Și pe urmă?

– Pe urmă o să muncesc din răsputeri ca să de­vin de sine stătător.

– Și pe urmă?

–  Pe urmă o să mă însor și eu, o să cresc copii, o să-i ajut să învețe carte la rândul lor și să-și în­sușească o profesie bună.

– Și pe urmă?

– Pe urmă o să mă odihnesc și eu – o să mă bu­cur de fericirea copiilor și de tihna unei bătrâneți îndestulate.

– Și pe urmă?

– Pe urmă?

Tânărul căzu pe gânduri preț de o clipă.

– Păi, nimeni nu trăiește pe pământ veșnic. Pe urmă probabil că o să mor și eu, cum moare toa­tă lumea.

– Dar pe urmă? Dragul meu băiat, pe urmă ce o să fie?

Fiul a căzut iar pe gânduri, după care în ochii lui a sclipit lumina înțelegerii.

– Tată, îți mulțumesc. Acum am priceput. Ui­tasem ce e mai important..

Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas – București, Editura Sophia, 2018.