Și Ziditorul a suflat peste tine și ți-a dat duh de viață

      Har este, ca sa spunem mai limpede, darul mic sau mare al nemărginitei și îmbelșugatei dăruiri dumnezeiești, pe care El ca un bun o împarte din nemărginita Sa bunătate. Și iarăși primim cele pe care noi le dăruim ca mulțumire, precum cunoașterea lui Dumnezeu – din care izvorăște uimirea -, dragostea, adorarea, lauda, doxologia. Toate acestea primindu-le bunul Dăruitor, iarăși ne răsplătește cu aceleași din aceleași, “ale Tale dintru ale Tale”. Din aceeași bogăție împarte, iar noi saracii, orbii și ciungii din ea ne îmbogățim, și aceeași bogăție rămâne la El; nici nu se împuținează, nici nu se înmulțește. O, măreție de neînchipuit! Pe toți îi îmbogățește. Mii și mii și milioane de milioane s-au îmbogățit și au devenit Sfinți, iar la Dumnezeu bogăția rămâne aceeași.

Asadar, mai întâi să știi, fiul meu, că tot binele își are începutul de la Dumnezeu. Nu este gând bun fără numai de la Dumnezeu, nici gând viclean fără numai de la diavol. Orice lucru bun cugeți, spui, săvârșești, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu. Căci “tot darul desăvârșit de sus este pogorând”. Toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, al nostru nu este nimic.

Așadar, tot cel ce dorește și cere să primească Harul, sa i-l dea Dumnezeu în dar, trebuie mai întâi să-și cunoască bine însăși existența sa, sa se cunoască pe sine. Și acesta este adevărul. Deoarece orice lucru are un început. Și dacă nu vei afla începutul, nu vei ajunge la sfârșit bun.

Iar începutul și adevărul este sa cunoască oricine că este – 0 -, nimic, și din nimic au fost făcute toate. “El a zis și s-au făcut; El a poruncit și s-au zidit”. A spus și s-a făcut pământul. Și luând pământ l-a plăsmuit pe om, fără suflet, fără minte, un om de lut. Aceasta este însăși existența ta. Aceasta suntem toți. Țărână și noroi.

Aceasta este prima lecție pentru cel care vrea să primească Harul și să-l păstreze totdeauna cu el. Din aceasta se dobândește cunoașterea și tot din ea se naște smerenia. Nu prin cuvinte netrebnice să se smerească, ci de pe o temelie solidă să spună adevărul: sunt țărână, sunt lut, sunt nămol. Aceasta este prima noastră mamă.

Așadar, daca pământul este călcat cu picioarele, atunci și tu, ca pământ ce ești, trebuie sa fii călcat in picioare. Ești nămol și nu ai nici o valoare, prin urmare ești aruncat de colo-colo pentru a te zidi. Ești aruncat de la unul la altul ca o materie nefolositoare.

Dar iată că Ziditorul a suflat asupra ta și ți-a dat duh de viață. Și îndată ai devenit om rațional. Vorbești, lucrezi, scrii, înveți. Ai devenit o mașină a lui Dumnezeu. Dar nu uita, că rădăcina ta este pământul. Și dacă Cel ce ți-a dat duhul, ți-l va lua înapoi, tu iarăși vei fi zidit între ziduri. De aceea ” adu-ti aminte de cele de mai pe urmă ale tale și în veac nu vei păcătui”.

Aceasta este întâia pricină care nu numai că atrage Harul, ci îl înmulțește și îl păstrează. Aceasta ridică mintea la cea dintâi contemplare a firii.

In afara de acest început, află ceva puțin, însă după o vreme îl va pierde, pentru că nu zidește pe temelie tare, ci încearcă prin felurite moduri și tehnici.

Spui, de pildă: “Sunt păcătos”, dar în sinea ta te crezi drept. Astfel nu este cu putință să scapi de înșelare. Harul caută să stea pe un loc tare, dar fiindcă nu ai aflat încă adevărul prin lucrare, de nevoie trebuie sa plece. Și aceasta pentru că vei crede cu siguranță în gândul tău că ești ceea ce nu ești și astfel te vei înșela. Din această pricină Harul nu rămâne.

(din “Mărturii ale experienței monahale”, Cuviosul Iosif Isihastul)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total
27
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – august, ziua 19

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 21, 12-14; 17-20)

Related Posts