Nu, nici vorbă, nici pomeneală. Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean, în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.
Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (cap. 11, vers. 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la cap. 17, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis.” A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.
Părintele Galeriu, – „Dialoguri de seară”
Sursa: ganduridinierusalim.com
