Sinuciderea nu este scurtarea suferinţei, ci prelungirea ei.
Albina care fuge dintr-un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într-unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul de unde a fugit şi dispreţuită în stupul unde a fugit.
Sinuciderea este încercarea de a fugi din această împărăţie a vieţii. Însă pe un dezertor nicio împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise. Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea arată în parte un dispreţ al vieţii; sinuciderea arată dispreţul cel mai de pe urmă şi deplin al vieţii. Uciderea este atac asupra omului ca om; sinuciderea este un atac asupra vieţii ca viaţă. Uciderea, în sine, este un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa aproapelui tău este viaţă. Dar, prin ucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când, prin sinucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine.
Iată, viaţa din aproapele tău se poate apăra de tine, însă viaţa din tine este cu desăvârşire lipsită de apărare înaintea ta. Iar uciderea celui ce nu se poate apăra atrage după sine pedepse şi munci în toate împărăţiile vieţii.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
