Ieri seara, în timp ce mergeam la biserică pentru slujba privegherii, am văzut un tată cu un copilaş într-un cărucior pentru invalizi. M-am apropiat, l-am îmbrăţişat pe copil şi l-am sărutat. „Eşti un înger, i-am spus. Ştii aceasta?”. Apoi m-am adresat tatălui: „Este o mare cinste pentru tine să slujeşti un înger. Bucuraţi-vă, pentru că veţi merge amândoi în Rai”. Auzind acestea feţele amândurora au strălucit, pentru că au simţit mângâierea dumnezeiască.
Cei care îi slujesc pe cei bolnavi, invalizi etc. cu dragoste şi răbdare, dacă au păcate, li se şterg prin jertfa pe care o fac, iar dacă nu au, se sfinţesc. Cândva o femeie mi-a povestit unele fapte foarte minunate din viaţa ei. M-am mirat, deoarece erau nişte stări pe care le întâlnim numai în vieţile sfinţilor, iar ea era o femeie simplă. Când mi-a spus cum şi-a petrecut cei mai mulţi ani ai vieţii ei, am văzut că toată viaţa ei fusese o jertfă. De tânără slujise bolnavilor, pentru că în casa părintească aveau pe bunicul şi pe bunica bolnavi. După ce s-a căsătorit, a slujit pe socrul şi soacra sa, care şi ei erau bolnavi. Apoi s-a îmbolnăvit şi bărbatul ei, fiind ţintuit la pat. Adică această femeie şi-a petrecut toată viaţa ei slujind bolnavilor. În toţi aceşti ani înseta după citit şi voia să meargă măcar la o priveghere, dar nu avea timp. Deoarece era îndreptăţită să primească harul lui Dumnezeu, Hristos i l-a dăruit la sfârşit tot o dată.
– Părinte, unii oameni atunci când se îmbolnăvesc, dobândesc multe ciudăţenii.
– Da, aceasta se întâmplă, dar şi cei sănătoşi trebuie să justifice puţin neliniştea, nemulţumirea şi capriciile bolnavilor, pentru că acestea sunt fireşti la cei bolnavi. Mai ales cel care nu s-a îmbolnăvit niciodată, nu-l poate înţelege pe cel bolnav, pentru că nu l-a durut vreodată, şi de aceea inima îi este puţin înăsprită.
Cei care slujesc unui bolnav, şi mai ales celui care este ţintuit la pat, trebuie să fie foarte atenţi ca să nu-l facă să murmure. Se poate să-l slujească ani de zile, dar dacă îl fac să murmure o singură dată la sfârşit, pierd totul. Este dureros pentru suflet să plece cârtind din lumea aceasta. Dar şi pe cei care l-au slujit îi va chinui după aceea vicleanul, subţiindu-le, chipurile, conştiinţa lor.
– Părinte, atunci când slujeşti un bolnav, nu te răpune numai oboseala, ci şi mâhnirea pentru că vezi cum se stinge încet unul din cei de aproape ai tăi.
– Da, dar Dumnezeu pe toţi îi iconomiseşte. Vezi, atunci când se îmbolnăveşte un membru al familiei, toată familia suferă. Iar dacă acesta este tatăl şi nu poate lucra, atunci cu toţii suferă şi trăiesc în sărăcie. Sunt cuprinşi de nelinişte, zicând: „Va trăi? Nu va trăi?”. Se chinuieşte şi el, dar se chinuiesc şi ceilalţi. Se stinge el, se sting şi cei din jurul său. Atunci mama trebuie să lucreze mai mult, să se îngrijească de copii, să meargă la spital ca să aibă grijă de cel bolnav. Vreau să spun că atunci când cineva se îmbolnăveşte de o boală grea, suferă şi el, se descurajează şi vrea să moară, dar şi ai săi care-l slujesc se mâhnesc, se chinuiesc şi se descurajează. Şi cu cât sunt mai uniţi şi trăiesc în mai multă armonie, Dumnezeu îngăduie ca la sfârşit şi bolnavul şi cei care îl slujesc să se chinuiască mai mult, să sufere mai mult, până ajung să spună: „Mai bine să-l ia Dumnezeu, ca să se odihnească” – dar aceasta o spun pentru a se odihni şi ei. Vedeţi, atunci când o familie trăieşte în multă armonie, iar părinţii mor fără pricină, fără să se fi îmbolnăvit, dar nu se chinuiesc nici ei, nici copiii lor, care ar fi trebuit să-i slujească, durerea despărţirii este foarte dureroasă.
– Părinte, cât de mult poate influenţa starea sufletească asupra sănătăţii trupeşti?
– Atunci când cineva are o stare sufletească bună, durerea trupească se uşurează. Iar când nu are, starea rea sufletească îi agravează sănătatea. Ia drept pildă un bolnav de cancer căruia medicii nu mai au ce să-i facă. Dacă crede în Dumnezeu şi se află într-o atmosferă duhovnicească veselă, poate trăi mai mult, altfel se poate topi de supărare şi să se stingă în câteva săptămâni. Se poate ca uneori cineva să fie sănătos din punct de vedere medical, analizele să nu arate nimic rău, dar dacă are ceva care îl chinuieşte sufleteşte, atunci să nu fie pe deplin sănătos. Pentru că cele mai multe boli încep de la supărare. Toţi oamenii au câte un punct sensibil. Şi de aceea o supărare pe unul îl va lovi în stomac, pe altul în cap.
Medicamentul cel mai bun pentru o boală este bucuria duhovnicească, pentru că ea împrăştie harul lui Dumnezeu în suflet. Bucuria duhovnicească are cea mai mare putere tămăduitoare pentru toate bolile. Ea este alifia dumnezeiască care închide rănile, în timp ce mâhnirea le irită.
Extras din ”Viața de familie”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.
