Smerenia are mare putere şi îl topeşte pe diavolul. Ea este cel mai puternic şoc pentru diavol. Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Şi acolo unde nu există diavol, este firesc să nu existe ispite. Odată un pustnic a silit pe un aghiuţă să spună: „Sfinte Dumnezeule…”. A spus aghiuţă: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, dar nu spunea „miluieşte‑ne pe noi”. „Spune: «miluieşte‑ne pe noi!»”. Nimic. Dacă ar fi spus, ar fi devenit Înger. Toate le spune aghiuţă, dar pe „miluieşte‑mă” nu‑l spune, pentru că trebuie smerenie. „Miluieşte‑mă” are smerenie şi sufletul primeşte mila cea mare a lui Dumnezeu, pe care el o cere.
Orice am face, este nevoie de smerenie – dragoste – nobleţe. Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem, să facem ceea ce e complicat pentru diavol şi uşor pentru om. Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol, dar uşoare pentru om. Chiar şi unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoinţă, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într‑un minut omul poate deveni Înger sau diavol. Cum? Cu smerenia sau cu mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se facă diavol din Înger? S‑a făcut în câteva secunde. Modul cel mai uşor ca să ne mântuim este dragostea şi smerenia. De aceea să începem cu dragostea şi smerenia şi după aceea vom înainta şi cu celelalte. Să vă rugaţi să pricinuim mereu bucurie lui Hristos şi mâhnire lui aghiuţă, mai ales fiindcă îi place iadul şi nu vrea să se pocăiască.
Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
