L-am rostit sâmbătă de sâmbătă în timpul Postului Mare, l-am auzit la fiecare pomenire a celor adormiți, după Sfânta Liturghie, însă poate că puțini dintre noi ne-am întrebat care este traducerea și semnificația reală a termenului „bogdaproste”. […] Iată că a sosit momentul să oferim o explicație etimologică a acestui cuvânt, așa cum am mai făcut-o și în alte rânduri. Vă invităm să o lecturați și dumneavoastră în rândurile de mai jos, în contextul în care sâmbătă, 11 iunie, în Biserica noastră se face pomenirea Moșilor de vară.
Întâi de toate, trebuie să consemnăm câteva informații-cheie. Ziua de sâmbătă este dedicată pomenirii celor trecuți la Domnul. De ce această zi? Pentru că, din punct de vedere teologic, în această zi de la finalul săptămânii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a coborât cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe cei adormiți de veacuri. Dintre toate aceste zile de sâmbătă, două sunt dedicate în mod deosebit celor adormiți. Este vorba despre sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea care precede marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ambele având denumirea de „Moși”, adică momente în care îi pomenim pe părinții, moșii și strămoșii noștri trecuți la cele veșnice. În ceea ce privește sâmbăta Moșilor de vară, Penticostarul, cartea liturgică care cuprinde cântările din ziua Paștilor și până în Duminica Tuturor Sfinților, menționează faptul că, în această zi, îi pomenim pe „creştinii care au adormit în credinţă: părinţi, strămoşi, bunici şi străbuni, fraţi şi prieteni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domni, pe cei de laolaltă şi sihaştri”.
Revenind la subiectul editorialului nostru, cuvântul „bogdaproste” este, așa cum bine știm, o expresie pe care o rostim în semn de mulțumire în momentul în care primim ceva de pomană, pentru sufletele celor adormiți. Cu toate că Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române subliniază faptul că, singura formă literară (corectă) este, „bogdaproste”, în limbajul uzual s-a generalizat, mai degrabă, forma „bodaproste”, cunoscută în toate zonele țării noastre. Pentru a afla, așadar, sensul acestui termen, vă propunem să urmărim latura sa filologică. Astfel, din punct de vedere etimologic, cuvântul „bogdaproste” a intrat în limba noastră pe filieră slavă și este compus din trei părți: „Bog” (tradus prin „Dumnezeu”), „da” (articol de legatură) și „prastit” (verb care se traduce prin „a ierta”, având această formă atunci când este utilizat la imperativ sau ca un fel de rugăminte).
În limba română, prin traducere, înțelesul termenului este unul multiplu: de la „Să fie primit” sau „Să primească Dumnezeu pomana”, până la „Dumnezeu să-i ierte păcatele” „Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiți”, „Dumnezeu să-i binecuvânteze” sau – simplu – „Dumnezeu să-i odihnească”.
„Lada de zestre” a limbajului popular a păstrat, din străbuni, și o expresie care include acest cuvânt: „ca un pui de bogdaproste”, tradusă prin cuvinte ca oropsit, prăpădit, sărăcăcios. De ce aceste înțelesuri? Explicația vine tot din universul eclesial: este vorba despre o aluzie la puii de găină care se dădeau, mai de mult, în dar părinților din mănăstiri, și care de obicei nu erau aleși dintre cei mai buni de carne, gospodarii păstrându-i pe aceștia pentru propria casă.
Din perspectivă teologică, gestul de a oferi cuiva de pomană pentru sufletele celor adormiți s-a păstrat din generație în generație, având ca simbolistică principală ideea că nu i-am uitat pe cei adormiți ai noștri care au trecut în veșnicie. Tot „pomană” se numesc și bunurile dăruite celor săraci (mâncare, haine, obiecte) imediat după slujba de înmormântare. Rânduiala aceasta se repetă, apoi, la 3, 9 și 40 de zile, la o jumătate de an, la un an, la 7 ani după trecerea la Domnul, dar și la celelalte momente de pomenire a celor adormiți, după cum sunt stabilite în Biserică.
Pomana, însă, nu este un simplu gest de caritate. Învățătura Bisericii noastre spune că moartea fizică a unui om pune sufletul acestuia față în față cu două situații distincte: o stare de fericire, Raiul, și alta de suferință profundă, iadul. După faptele sale săvârșite în această viață, sufletul său va merge într-unul dintre cele două locuri, însă Biserica are puterea de a-i scoate din iad pe cei păcătoși, atât prin rugăciunile dedicate adormiților, cât și prin milostenie, parastase și pomeniri, pentru ca și aceștia să se poată bucura în veșnicie de marea iubire și milostivire a lui Dumnezeu. Învățătura aceasta, deși contestată de gândirea modernă și occidentală a zilelor noastre, nu este una de dată recentă, ci are rădăcini adânci în tradiția Bisericii, fiind prezentă încă din perioada Apostolică, după cum confirmă însuși Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cum și în ce mod îi putem ajuta? Să ne rugăm pentru cei adormiți, punând și pe alții să se roage și dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenirea la Sfintele și înfricoșatele Taine pentru cei mutați de la noi; au știut ei că mult folos vor avea, mult ajutor vor căpăta”.
Așadar, ținând cont de toate acestea, să încercăm ca atunci când răspundem cu „bogdaproste”, să și conștientizăm profunda lui semnificație, deplinul lui sens, iar rostirea lui să se transforme într-o scurtă rugăciune pentru cei adormiți. Și încă ceva: să avem încrederea că milostenia și ruga noastră pentru cei de dincolo se va împlini întocmai, după cum ne asigură Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni din insula Eghinei: „Să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu! Amin!”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
Puteţi citi şi:
