Stareţul răspundea cu râvnă la toate scrisorile pe care le primea. După privegherea de zece ore pe care o făcea, îşi punea înainte o scândură, aprindea o lampă cu ulei – evita lămpile cu petrol pentru mirosul pe care îl scot – şi scria. De aceea epistolele sale erau insuflate de Dumnezeu şi atât de puternice, fiindcă răspunsurile pe care le dădea fiilor săi duhovniceşti erau rod al rugăciunii.
Prin scrisorile sale ajuta foarte multă lume. Trimitea scrisori chiar şi în străinătate: în Germania, la Paris, în America, fiindcă erau mulţi care voiau să înveţe Rugăciunea minţii.
Râvna sa de a ajuta, pentru care şi primea răsplata dragostei, se vede şi din cuvintele pe care le‑a scris unei femei:
„Îngrijeşte‑te să scrii curat mărturisirea ta, încă de când erai mică. Scrie‑le pe toate cu multă limpezime. Nu te grăbi atunci când scrii. Şi trimite‑o repede, ca nu cumva să mor. Să‑ţi fac eu binele, iar nu altul, ca să spun înaintea lui Dumnezeu: «Iată eu şi pruncii pe care mi i‑a dat Dumnezeu»[1]”.
Dar aşa cum se vede din următoarele rânduri, demonii se răzbunau pe el pentru lucrarea mântuitoare pe care o făcea: „Rog fierbinte dragostea voastră să vă rugaţi pentru mine, căci am multe suflete care îmi cer ajutor. Şi credeţi‑mă că pentru fiecare suflet ce primeşte ajutor eu sunt încercat cu războiul pe care îl are”[2].
[1] Evrei 2, 13.
[2] Stareţul Iosif, οp. cit., pp. 172‑173.
Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
