Sfântul Ignatie Teoforul, cel de-al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Apostolul Evod și unul dintre cei mai de seamă Părinți apostolici, este prăznuit în fiecare an în calendarul nostru în data de 20 decembrie. Sfântul Ignatie este cinstit încă din primele veacuri creștine drept mărturisitor al credinței și unul dintre pilonii de bază ai Tradiției Bisericii noastre Ortodoxe. El este cunoscut pentru epistolele sale scrise pe drumul spre martiriu, în care apără unitatea Bisericii, euharistia și ierarhia bisericească. Totuși, un aspect mai puțin știut din viața sa este tradiția conform căreia Sfântul Ignatie este identificat cu pruncul purtat în brațe de Iisus Hristos, eveniment relatat în Evanghelia după Matei, capitolul 18. Aflați mai multe detalii despre acest moment, în rândurile de mai jos!
Contemporan cu Ucenicii Domnului
Sfântul Ignatie s-a născut aproximativ în anul 35 d.Hr., fiind contemporan cu Apostolii lui Hristos. Sfântul Ignatie a condus comunitatea creștină din Antiohia într-o perioadă dificilă, marcată de persecuții și provocări interne, rămânând un apărător ferm al unității credinței și al autorității episcopale.
Într-o vedenie în care a văzut cetele îngerești cântând în alternanță, Sfântul Ignatie a instituit practica cântării antifonice în Biserică, în care două străni răspund una alteia. Această rânduială a fost ulterior adoptată de toate Bisericile creștine. Ca arhiereu și slujitor desăvârșit al Tainelor lui Hristos, Sfântul Ignatie și-a trăit viața în sfințenie, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În vremea împăratului Traian, acesta, considerând că victoria sa asupra sciților se datora zeilor păgâni, a început să-i prigonească pe creștinii care refuzau să se închine idolilor. Sfântul Ignatie a fost pârât și adus înaintea împăratului, care i-a cerut să renunțe la credința sa și să jertfească zeilor. Sfântul a răspuns cu hotărâre că, indiferent dacă va fi dat spre mâncare fiarelor, răstignit, tăiat sau ars, nu va sluji diavolilor.
Astfel, refuzând să jertfească zeilor romani, Sfântul Ignatie a fost condamnat la moarte și trimis la Roma, unde a fost aruncat fiarelor în arena publică. Pe drum, el a scris celebrele sale epistole către diferite comunități creștine, lăsând o moștenire de neprețuit Bisericii.
Pruncul din brațele lui Hristos
După cum bine știți, Sfântul Ignatie apare deseori în calendar sau în scrierile bisericești alături de un supranume interesant: „Teoforul”, termen termenul teofor provenit din limba greacă, de la „theos” (θεός), care înseamnă „Dumnezeu” și „phoros” (φορός), care înseamnă „purtător” sau „cel care poartă”. Astfel, acest cuvânt are o semnificație aparte, fiind interpretat în două moduri complementare: „Cel purtat de Dumnezeu” și „Cel care Îl poartă pe Dumnezeu”. Ambele sensuri sunt valabile și reflectă adâncimea vieții și a credinței Sfântului Ignatie.
Cum a ajuns să poarte el acest nume, totuși? Ei bine, conform tradiției și consemnărilor din viața Sfântului Ignatie, se pare că el a fost pruncul purtat în brațe de Iisus Hristos în relatarea din Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 18, în care este prezentat momentul în care Iisus interacţionează cu un copil: „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia Cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.” (Matei 18, 2-5).
Ca o paranteză necesară, consemnăm că Avva Isaia Pustnicul, care a trăit în veacul al cincilea, în pustia Egiptului şi în pustia din Gaza Palestinei, explică la ce se referă, de fapt îndemnul Mântuitorului, de a fi precum pruncii. Spune, deci, Avva Isaia că un copil, „de este lovit, plânge, iar cu cei ce se bucură cu el, se bucură. De este ocărât, nu se mânie, și de este lăudat, nu se mândrește. De-l cinstesc pe altul mai mult ca pe el, nu pizmuiește. De sunt luate lucrurile lui, nu se tulbură. De-i ia ceva din moștenire, nu știe. Nu se duce la judecată cu cineva. Nu urăște pe vreun om. De este sărac, nu se întristează. De este bogat, nu se trufește. De vede femeie, nu o poftește. Plăcerea și grija nu-l stăpânesc. Pe nimeni nu judecă, pe nimeni nu stăpânește, pe nimeni nu bârfește, nu râvnește ceea ce nu cunoaște, nu râde de chipul aproapelui, nu dușmănește pe cineva, nu se preface, nu caută slava lumii acesteia, nu caută să adune bogăție, nu este iubitor de arginți, nu se face îndrăzneț, nu se ceartă”. Astfel, în lumina acestei descrieri, îndemnul Mântuitorului capătă o profunzime aparte, chemându-ne la o curăție a inimii și la o lepădare de orice patimă, astfel încât să ne apropiem cu adevărat de Împărăția Cerurilor.
Iar în viața Sfântului Ignatie găsim și confirmarea acestui fapt, unde citim că „pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie „purtător de Dumnezeu”, că „a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților”.
Identificarea Sfântului Ignatie cu pruncul din brațele lui Hristos este mai mult decât o simplă relatare biografică, ea având o adâncă semnificație teologică. Pruncul este, așa cum știm, simbolul smereniei, al curăției inimii și al abandonării totale în voia lui Dumnezeu. Viața Sfântului Ignatie reflectă pe deplin aceste calități, el fiind un exemplu viu de trăire creștină autentică. Totodată, epistolele sale subliniază nevoia de a trăi în unitate cu Hristos, prin ascultare față de episcop, participare la Liturghie și la împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, precum și o viață de rugăciune. Așa cum pruncul din brațele lui Hristos este un exemplu pentru Ucenici și pentru toți cei care Îl ascultau pe Hristos, la fel Sfântul Ignatie devine un exemplu pentru Biserică prin sfințenia vieții sale și prin curajul mărturisirii credinței.
Așadar, reținem că Sfântul Ignatie Teoforul rămâne unul dintre cei mai importanți martiri și scriitori ai primelor veacuri creștine. Tradiția care-l identifică cu pruncul din brațele lui Hristos adaugă o dimensiune aparte vieții sale, subliniind smerenia și sfințenia care l-au caracterizat de-a lungul întregii sale vieți. Exemplul său rămâne unul viu și relevant pentru noi, creștinii din toate timpurile, chemându-ne să trăim într-o permanentă stare de smerenie, curăție și unitate cu Hristos și cu Biserica Sa.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
